Nu mai pot cu lupta asta dintre generaţia care a trăit comunismul şi celelalte generaţii. Efectiv am ajuns la un nivel maxim admis. Răzvan Coloja trece în revistă chinurile din comunism şi din anii de tranziţie într-un articol pe zoso.ro. Recomand să citiţi întâi articolul ăla ca să înţelegeţi contextul pentru rândurile de mai jos.
Şi ziceţi că era nasol în comunism, că era sărăcie şi control din partea statului? Asta nu e nimic. În ’40, românii erau ocupaţi de germani, care le-au dat mână liberă legionarilor să terorizeze o ţară întreagă, să intre peste oameni în casă şi să-i jefuiască, să-i bată, chiar să-i omoare. Unii erau evrei, alţii erau suspectaţi că sunt evrei, dar nici nu mai conta, teroarea era deja instalată. Câţiva ani după asta au început bombardamentele de la Aliaţi. Te culcai şi nu ştiai dacă te mai trezeşti dimineaţă, că Bucureştiul era atacat cu bombe din cer.
Şi asta nu e nimic, pentru că înainte de asta am trecut printr-un alt Război Mondial, în care tinerii români erau trimişi să lupte împotriva altor români din Transilvania, care pe vremea aia era parte din Austro-Ungaria. Dar şi ăia au dus-o bine, că ce mare lucru e să mergi la război, stai să fi văzut ce au pătimit strămoşii noştri înainte de Carol şi Cuza, când fanarioţii făceau legea după bunul plac şi cu şpagă se putea rezolva orice la Înalta Poartă. Cei mai mulţi ţărani încă trăiau într-o sărăcie cruntă, aveau nişte biruri care îi terminau psihic (că altfel veneau pedepsele fizice cu bice şi alte schingiuiri), aveau mereu presiunea de a produce pentru domnitor, iar casele pe care şi le construiau erau de multe ori din chirpici. Abia dacă le mai rămânea de o mămăligă, mâncau ce găseau în pădure, asta dacă aveau pădure prin apropiere.
Care cinema, care televizor? Păi cei din comunism să zică merci că aveau 2 ore la TV şi curent din când în când. Ăia de la 1700 nu aveau nici măcar atât, şi cu toate astea au făcut copii, au construit o ţară şi viaţa a mers înainte.
Şi chiar şi ăia au dus-o bine. Păi înainte de asta turcii veneau constant peste noi, pe la 1500 au avut loc o mulţime de campanii de cucerire a Europei şi toate treceau pe aici, aşa că degeaba construiai o casă, o gospodărie, că la un moment dat trebuia să aduni ce puteai şi să fugi în munţi sau în pădure, pentru că veneau turcii şi omorau tot ce prindeau, jefuiau, violau. Românii de atunci au dus-o cu adevărat rău, nu ăştia din comunism care aveau casă de la stat.
Şi nici ei n-au dus-o cu adevărat rău, că în epoca marilor migraţii erau tot felul de popoare care treceau pe aici şi ne atacau constant bunurile, de nu puteai să duci o viaţă în linişte.
Ca să nu mai zic ce s-a întâmplat înainte, când dacii erau buni şi liberi, iar romanii au venit peste ei şi…
Aţi înţeles ideea. Dacă mergem înapoi în istorie o să dăm numai şi numai de exemple mai rele. Oameni care au dus-o mai rău decât noi. Ce înseamnă asta? Că indiferent de anumite impresii, oamenii o duc din ce în ce mai bine. Ăsta e trendul pe planetă (cu excepţii, evident). Asta nu înseamnă că nimeni nu mai are voie să se plângă.
Dacă există acum tineri care „glorifică” comunismul este şi pentru că au avut nişte bunici şi nişte părinţi care au o nostalgie pentru trecutul lor personal. Erau tineri, unii în putere, alţii într-o copilărie care le pare acum simplă. Buncii celor care au acum 20-25 de ani au trecut prin anii crunţi ai tranziţiei şi s-au confruntat la a doua vârstă cu criza locurilor de muncă, cu salariile mici despre care povesteşte Răzvan Coloja în articolul lui. Părinţii la fel, au fost nevoiţi să crească şi să se dezvolte, apoi să crească la rândul lor copii în anii 2000. Care încă erau cenuşii. Să nu uităm că România o duce mai bine de vreo 15 ani, cam după ce am intrat în UE şi au început să vină banii de acolo.
Eu, la bătrâneţe, probabil că voi glorifica chiar anii ’90, care de fapt au fost crunţi pentru România. Dar eram copil, viaţa era simplă, toată familia mea trăia, bunicii îmi dădeau clătite şi compot. Presupun că astea vor fi poveştile pe care le vor auzi nepoţii.
Bunicii mei glorificau anii ’40-’50, că aia era perioada în care copilăriseră. Anii în care abia veniseră comuniştii la putere, când se promiteau lucruri, se construia, se clădea o ţară. Am auzit o mulţime de poveşti despre cum erau lebede prin Cişimgiu şi terase la care lumea bea bere şi mânca mici (în copilăria mea, în anii ’90, lucrurile astea nu existau într-un Cişmigiu destul de ponosit).
Mi se părea că sunt chiar snoave pe care le zice bunicul, cum adică lebede pe lacurile alea din Cişmigiu? 30 de ani mai târziu, iată că au apărut iar.
Să bagatelizezi traiul greu de azi argumentând că generaţiile anterioare au dus-o mai rău este o prostie. Este un whataboutism ieftin, care nu ar trebui să îşi aibă locul în nicio argumentaţie.
Nu putem să ignorăm problema locuinţelor pe care o au tinerii în ziua de azi doar cu argumentul că noi am dus-o mai rău. Ăsta e un pain point real, extrem de serios, este cel mai mare stres al generaţiei actuale. Cum faci să îţi iei casă? Care generaţie sigur că sparge banii altfel faţă de cum sunt obişnuite generaţiile anterioare. Dar e aşa greşit că tinerii au alte aspiraţii?
În plus, nu mai avem stresul cauzat de un stat dictatorial, dar avem stresul provocat de reţelele de socializare. Şi nu-mi spuneţi „nu mai sta pe reţelele de socializare” că e aproape la fel cum aş spune eu „păi de ce n-aţi plecat din comunism dacă nu vă era ok acolo?„. Sau ca şi cum i-aş spune lui Răzvan Coloja „păi dacă patronul era aşa tembel şi nu vă dădea salariile, de ce n-ai plecat la un alt job?”. Ştiu că pare ciudat să compari blocajul mental pe care îl aveau oamenii faţă de fuga din comunism cu renunţarea la un lucru pe care îl fac 5 miliarde de oameni de pe planetă, dar trebuie să înţelegem că fiecare generaţie are provocările ei. Generaţia actuală trebuie să îşi contruiască un drum într-o lume în care toţi par să o ducă mult mai bine decât tine. Înainte măcar eram toţi la fel de săraci (mai puţin câţiva patroni de care vorbeşte şi el în articol).
Când vezi că sunt atâţia oameni care o duc bine (sau măcar proiectează o astfel de viaţă), pare că nu fac nimic toată ziua, au maşini de zeci de mii de euro, merg şi la restaurant, au şi super case, parcă te întrebi ce-ai făcut greşit şi cum poţi să ieşi din viaţa aia cu 3 joburi plătite prost.
Da, per total generaţia asta tânără este mai puţin dispusă la efort decât erau generaţiile anterioare. Dar trăiesc într-o altă lume cu totul. Ce sens au comparaţiile?
19 comentarii. Leave new
Dar eu nu asta făceam cu articolul respectiv. N-am negat că traiul acum e nasol. Eu comentam pe marginea ideii cum că fata credea că – doar pentru că aveam unde locui – cei din generația veche n-ar trebui să-i spună ei cum e viața. Și-am vrut să-i explic că ”am primit case” nu e chiar ce crede ea că fusese. Că nu aia e imaginea completă a acelor vremuri și că degeaba ai casă dacă n-ai curent, căldură, drepturi și te obligă Statul să stai drepți. Cam asta era ideea mea.
Mi se pare mie sau tu tocmai ai pus pe plan egal renunțarea la navigatul pe TikTok cu riscul de a fi prins încercând să treci granița înainte de 1989? Adică… tu compari viața în comunism (”stresul cauzat de un stat dictatorial”) cu cel provocat de o rețea de socializare? For real? Pui problema în așa fel încât ai zice că ți-e imposibil să renunți la o rețea de socializare și crezi că oamenii nu fugeau din comunism pentru că ar fi avut un ”blocaj mental”. Nu man. Nu era blocaj mental. Erau vreo 6 băieți la graniță cu ordin să tragă dacă te prindeau. Erau alți băieți mai apoi care mergeau acasă la tine și-ți luau familia, prietenii și colegii în șuturi, asta după ce-ți întorceau casa pe dos în căutare de valută și scrisori spre elemente inamice socialismului. Nu era niciun blocaj mental. Era bătaie în beciul Securității, pușcărie și pierderea tuturor drepturilor ca cetățean. Vezi ecranizarea romanului ”Cel mai iubit dintre pământeni” că-ți arată acolo ce-a pățit un domn profesor pe nume Petrini pentru că a renunțat la Facebook. Spui că ”trebuie să înţelegem că fiecare generaţie are provocările ei”, dar provocarea pe care o expui tu în text e renunțatul la o rețea de socializare versus ”dacă mă prind ăștia că trec granița sunt ca mort”.
Plm. O duceți greu.
Am văzut filmul, ba, culmea!, am citit și cartea! Dacă îți vine să crezi așa ceva.
Şi am citit destule cărţi despre perioada aia.
Nu am comparat cele două situaţii, am comparat cât de absurd ar fi să spui azi „de ce nu renunţi la social media?”.
Bolile psihice sunt o problemă reală a secolului 21. Oamenii sunt tot mai deprimaţi, mai anxioşi. Iar acum nici nu există un duşman comun.
Înainte eram cu toţii la fel de săraci. Acum trebuie ai facultăţi, ai IQ mare, ai putere de muncă, faci tot ce trebuie şi vezi zeci de oameni care au avut un alt context, au avut noroc, au înşelat (Statul sau alţi oameni) şi care fac mult-mult mai mulţi bani decât tine, fără să fie penalizaţi în vreun fel.
Şi ai făcut-o cu un titlu persiflant. Iar la final ai arătat cum arată viaţa ei „grea”. Însă fix în clipul ăla explică cum nu mai e aşa stresată cu jobul actual şi pare în general mai happy cu ce face acum.
Don’t get me wrong, nu îi iau apărarea unei fete de pe tiktok, însă fix genul ăsta de discurs naşte o prăpastie între generaţii. Pentru că în loc să găsim metode prin care să comunicăm cu ei, le zicem „ah, păi pe vremea mea am mâncat salam cu soia”.
Ok, şi ea mănâncă salam cu soia acum, dar pentru că e vegană probabil. O să zică „wow, ce mare chestie!”.
Concluzia e că fiecare generaţie a dus-o mai bine.
Am ajuns în acest punct în care probabil că s-au născut aceşti weak men, care vor crea mai departe hard times. We will see. Dar până atunci nu înseamnă că problemele lor nu sunt reale.
Ce nu pricep eu atunci e de unde a venit fraza de mai jos, scrisă tot de tine:
Pentru că 1. nu e ”ciudat”, e de-a dreptul ”aiurea” și 2. nu era ”blocaj mental”, era frică de-aia crâncenă. Apoi afirmi că renunțarea la social media e o provocarea generației actuale, iar eu clipesc nedumerit și-mi amintesc cum nouă ne tăiau curentul, căldura și apa caldă câte două ore în fiecare seară. Pentru că dacă asta e una din provocările generației tale, atunci viața voastră e chiar roz. Că provocarea generației mele era să n-o ia pe cocoașă de la Miliție pe considerentul că aveam părul tuns neregulamentar.
Repet ce-am spus mai sus: fata, din toată acea perioadă, a înțeles doar că primeam case. Și continuă – tot ea – să spună că ea lucrează ”3 job-uri”. De acasă, de pe Mac, cu meniu vegan. Și crede că noi – cei născuți înainte de 1989 – nu avem dreptul să-i spunem ei că viața ei nu e grea. Și-acum vii tu și-mi spui că ”fix în clipul ăla explică cum nu mai e aşa stresată cu jobul actual şi pare în general mai happy cu ce face acum”.
Nu știu – vorbesc în gol, sau…?
Din nou. Repet: n-am spus că probleme generației noi n-ar fi reale. Mesajul articolului meu e că fata crede că la baza ”apartamentelor date gratis” sta un trai lejer. Ce-a reținut ea din trecut e că noi aveam case. Și-am încercat să-i explic că om fi avut noi casă, dar nu însemna ceea ce înseamnă acum să ai casă. Că nu era a ta, că nu mâncai vegan în ea, că nu plecai din ea în vacanțe prin Spania, că n-aveai net, laptop Apple, voie să spui ce vrei și nici măcar dreptul de a alege unde lucrezi. Lucrai unde zicea Statul că lucrezi. Și că – date fiind aceste lucruri – ceea ce crede ea că era mișto ”pentru că ați primit apartamente” era în fapt hidos de nasol. Că faptul că aveam case nu ne făcea automat privilegiați, așa că n-are de ce să ne bată obrazul din 2024. Și că da – când spunem (noi cei de dinainte de 1989) că viața voastră e roz, știm ce spunem. Nu comparam trecutul cu prezentul ca să mă bat eu pe piept că am dus-o greu. Expuneam trecutul ca fata aia să priceapă că – în contextul acelor vremuri – faptul că aveam casă nu conta deloc. Dar deloc. Că tot restul era mult mai rău; fapt pe care ea – mi se pare – nu-l conștientizează, ci a rămas strict la ideea de ”vi s-au dat apartamente”. Ignorând cum, de ce, neștiind despre retrocedările de după 1989, salariile de 64 dolari pe lună sau cum, în casele alea, dormeam cu gecile pe noi. Nu e un simplu ”am primit case” acolo, așa cum pune ea problema. Oamenii de atunci, dacă ar fi putut, i-ar fi dat ei apartamentele lor primite gratis și ar fi schimbat locul cu ea. Și-ar fi fost bătaie pe locul ăla.
Cam ăsta era mesajul textului. Nu că problemele voastre n-ar fi reale, ci că partea aia din trecutul nostru despre care credeți că a fost roz, n-a fost roz deloc.
Şi provocarea generaţiei precedente era să nu creadă cineva că eşti evreu şi să trimită gardiştii după tine, că nu scăpai doar cu o bătaie, probabil că mureai şi tu şi familia ta. Şi dacă scăpai din asta, cădea bomba pe tine.
Şi provocarea generaţiei anterioare era şi mai mare.
Repet, „nu-mi spune că trăieşti rău pentru că eu am trăit mai rău decât tine” nu este un argument valid.
@hoinaru:
Pi tocmai… că este. Pentru că fata din clip are toate condițiile pe care eu nu le aveam: Internet, posibilitatea de a lucra de acasă, posibilitatea de a fi plătită în valută și la timp, drepturi ale angajatului, preaviz și alte lucruri mișto. Lucruri pe care noi nu le-am avut, și totuși – aici vine ideea principală – ne-am descurcat fără ele. Ori ea, chit că le are, nu se descurcă. Așa că ba da: încerc să-ți explic că atunci când o persoană compară perioada de atunci și preia selectiv doar ceea ce credea ea că era mișto, apar eu și-i spun că – stai – nu e chiar cum crezi, ai niște frânturi de logică pe-acolo și permite-mi să-ți expun situația reală. Altminteri rămâne fata cu ideea greșită că era roz și noi primeam case gratis, și ce mișto trebuie să fi fost că – uite – ei îi este greu.
Știi cum e asta? Cam cum te-ai duce tu în Somalia cu iPhone la brâu și Balenciaga în picioare, ronțăind un Snickers, și-ar veni ăia de li se văd coastele prin piele și poartă papuci tăiați din cauciucuri de mașină în jurul tău iar tu le-ai spune că – uite – ce mișto că ei trăiesc înconjurați de natură. Că e nasol în București, că sunt doar blocuri și parcuri puține. Iar ăia ar clipi des și-ar încerca să-ți explice că – da, e aerul curat la ei, dar – știi – noaptea e frig sub cerul liber, vin țânțarii să-ți aducă malarie, ăia cu care dormi sub pod au SIDA și, în general, n-ai ce mânca înconjurat de toată natura aia exotică. Apoi, tot tu, le spui că ”eh! Probleme au avut și cei de dinainte de voi. Că acum 100 de ani își făceau papuci din scoarță de copac, nu din cauciuc rezistent”. Iar boșimanii ăia ar tot încerca să-ți spună că a avea aer curat e irelevant în condițiile în care n-ai medicamente, mâncare și job. Și tu ai tot ține-o cu ce probleme ai tu în București, cum sparge primarul străzi, cum tu n-ai loc de parcare acolo, cum e aglomerat; de-astea. Și-ai concluziona cu ”fiecare națiune are problemele ei”, lol.
Ei – cam așa de absurd îmi sună mie ce-mi scrii tu despre drama generației tale de a nu putea renunța la rețelele de socializare.
Nu e drama generaţiei mele, că şi eu sunt născut înainte de ’89, am crescut fix în perioada aia nasoală de tranziţie şi am asistat la toate schimbările prin care a trecut România.
Dar sunt mai aproape de ei, aşa că înţeleg şi modul în care privesc ei lucrurile.
Salutare. 😊 Referitor la: „Și-am încercat să-i explic că om fi avut noi casă, dar nu însemna ceea ce înseamnă acum să ai casă. Că nu era a ta” – de fapt, nu i-ai explicat fetei, ci urmăritorilor lui Zoso.
Dacă într-adevăr voiai să-i răspunzi fetei, îi puteai da un mesaj privat. Ori tu ai ales să scrii un întreg articol pe unul dintre cele mai citite bloguri din țară, adică voiai mai degrabă validare, aplauze de la oameni care poate au trăit aceleași lucruri și au rezonat cu tine. Însă doar pentru că ai trăit un alt context, nu te face mai erou, în special dacă acum arunci cu rahat în alte generații și le vorbești de sus, ca și cum doar cei care au trăit în comunism au dreptul să se plângă.
Iar cu casele… E ok, nici acum n-ai casa ta până nu-ți plătești ratele la bancă. Și nici nu dormi mai liniștit dacă ai nu știu câți copii, minimul pe economie, prețuri explodate și abia ai cum să-ți plătești toate cele. Oh, wait! Ba dormi mult mai bine pentru că nu mai trăiești în comunism.
Sunt atâția în țara asta care încă n-au lumină, nu au cu ce să-și trimită copiii la școală și muncesc cu ziua. Așa și ei o duc mai rău comparativ cu tine, chiar dacă nu mai suntem în comunism.
Overall sunt multe lucruri mai bune acum decât în comunism? Cu siguranță. Asta e și ideea cu planeta asta. Să evolueze. Și noi odată cu ea. Nu e vina nimănui în ce context ne naștem. Dar e vina noastră când nu facem ceva să scăpăm de frustrările pe care le avem, când nu acceptăm o anumită realitate și alegem să îmbătrânim urât.
@Antonia:
Defapt i-am explicat ei. Că pe TikTok nu puteam lăsa comentariu mai lung de X caractere. Așa că am scris articol.
Și da – uitasem că pot da mesaj privat, dar în apărarea mea eu nu prea folosesc TikTok și nici nu știam că se poate.
…pentru că – desigur – de-aia scriu oamenii articole: pentru aplauze și validare. Corect.
Dar eu n-am aruncat cu rahat în alte generații. Am aruncat cu rahat în ea. Că ei mă adresam. Și are tot dreptul să se plângă fata, doar că și eu am dreptul să ironizez lacrimile ei. Că-s absurde.
Sunt câți? 3% din populație versus 100% câți eram atunci?
@Antonia:
PS: Spui că am avut nevoie de validare și de-aia aș fi scris articolul. Că – chipurile – îi puteam da mesaj privat fetei. Dar – auzi – tu-mi puteai trimite e-mail sau mesaj privat pe Facebook cu părerea asta a ta? Să înțeleg că ai lăsat comentariu public pentru că ai nevoia de validare?
See how that sounds?
Two can play this game.
Generatia tanara are alte asteptari si datorita retelelor sociale. Toata lumea posteaza constant poze din vacante, din localuri de fite si asa mai departe. Tinerii au ajuns sa creada ca asta este „normalul”. Ori normalul nu este asta.. sunt destule cazuri in care oamenii pun poze din vacanta si te intalnesti cu ei in statie la 336 :).
Ma gandeam sa scriu un comentariu in ideea articolului tau insa dupa ultimele comentarii „contra” lasate la Vali pe site am renuntat si nu voi mai face asta vreodata. Marea majoritate iti sare in cap si incepe sa te injure cand nu esti de acord cu articolul sau idea scrisa.
Mi-a placut articolul tau si perspectiva.
În general celor ce se apropie de 50 de ani și peste le este greu să accepte că ei nu sunt miezul și trebuie să le explice generațiilor mai tinere că sunt proști, că ei au dus-o mai greu și că doar ei știu care sunt problemele.
O dată așezat în tron ca boșorog, nu te mai dă nimeni jos de acolo și tot ce ai de făcut este să arunci cu rahat în stânga și în dreapta către cei mai mici decât tine.
Când ne comparăm veniturile sau problemele, le comparăm cu cei de deasupra noastră. Când totuși cineva pe care noi îl considerăm sub noi povestește despre problemele lui, îi facem comparația cu cei de sub el, pentru a-și aprecia traiul mizer, dar până la urmă cine trebuia să îl facă mai bun?
Probabil și în Somalia prezentului se discută între tineri și bătrâni. Când tinerii zic că mor de foame, bătrânii le zic că pe vremuri mureau mai mulți de foame, să nu se mai plângă.
Haolo, Razvaneleee!!! Sunt o bosoroaga 50+, probabil de-un leat cu mamicuta ta. Cred ca-s mai tanara in simtiri sitrairi decat multi letargici de varste mai fragede, dar nah, am avantajul de-a fi avut odata varsta ta, sper sa ai norocul s-o apuci si tu pe-a mea. Cheers!
Oamenii destepti se cearta, prostii nu pricep nimic si rad dupa aia de aia care se cearta.
Nu zic ca sunteti prosti, nu zic nici ca sunteti destepti, zic doar ca desi se incearca o discutie civiilizata in contradictoriu, sunt idei diferite.
Depinde de cum sunt prezentate, fiind si eu tot din generatia cu cheia la gat, nascut inainte de ’89, pot sa spun ca atunci cand eram mai prost – nu_ca acum as fi prea destept, imi era mai bine!
Bai, era alta viata, serios.
In loc de concluzie, nu este, doar ca acest „razboi” exista dintotdeauna si ar fi prea mult de dezbatut in contradictoriu, deci pas!
„whataboutism ieftin”? Franz Ruppert spune că este comportament de abuzator (cel mai probabil ajuns in postura asta din cea de abuzat). Pot da și referințe.
https://time.com/6694092/exhaustion-increasing-causes-essay/?linkId=321292072
Ce bine traim acum, cel mai bine ever 🙂
Poate viata buna nu e definita de faptul ca ai 100 de programe tv si ca poti sa alegi din 30 de feluri de bere, sa zicem ca o viata implinita, fericita, sa fie legata de altceva, degeaba esti pe plaja in Grecia daca nu dormi de stres.
Sa incercam sa nu mai comparam mere cu surubelnite, viata este dificila acum, mai conteaza cum a fost?
Intrebarea este cum o facem mai buna acum si pe viitor, preferabil viitor apropriat, pentru noi si urmasii nostri.
N-am văzut nici în articole, nici în comentarii aspectul problemei că mulți „primeau case” (apartament, mă rog) fiindcă adevărata casă le era demolată să facă loc diverselor proiecte fanteziste ale regimului. Ai mei au fost chemați la o ședință la primărie și li se explica cum în locul casei și grădinii noastre „se va dace un parc AȘA DE FRUMOOOOS”. A venit revoluția și au scăpat cu casa întreagă. Mulți nu au scăpat.
Apoi, dacă trebuia „să primești casă”, șanse erau să fie de fapt o parte din altă casă, confiscată de la cineva, probabil „chiabur”, care avea spațiul de locuit prea mare după părerea regimului. Ce atâta lux și desfătare să stai în 2 camere singur, tovarășe?
Iar altă sursă de case de primit, înrudită cu a doua, era situația când aveai casa sau apartamentul tău și moșteneai încă una/unul. Ți se dădea un termen în care să vinzi respectiva proprietate, dacă nu reușeai ți se confisca. Cumpărătorul știa că ești sub presiunea de a vinde și prețul era mult sub prețul real.
Dar da, e cam același lucru cu a renunța la niște rețele sociale și a rămâne doar cu una. Ce să aleg, ce să aleg?
Am uitat de altă sursă de case „de dat”, de data asta mai ales către ștabi de partid: emigrația. Erai sas/evreu și ți se permitea într-un final să pleci din țară (a se citi „erai vândut”)? Casa ta, de multe ori una dintre cele mai faine case din orașele transilvănene, rămânea statului. Ca emigrant nu o puteai vinde, o condiție pentru plecare are că averea rămâne statului.
Nu am vazut nicaieri dezvoltata problema caselor, in afara de ultimul comentariu. Si, ca sa il completez pe @alunelu, sa ti se “dea” casa nu echivala cu a primi acea casa cadou. Primeai (prin sindicat, de la intrrprindere-Doamne, cum suna!) repartitie pt un apartament in bloc, intr-un cartier muncitoresc, pt care plateai chirie. Nu erai proprietar. Nu vorbim de stabi, care primeau repartitie in vilele din Primaverii.
Dar!!! Nu primea toata lumea, ci erau niste criterii, sa ai mai multi copii, sa fii membru de partid samd.
Ai mei, de ex, si-au cumparat apartamentul in care au stat. Nu au primit nimic. Sa mai spun ca nu puteau sa imi cumpere si mie unul pt ca nu aveai voie sa ai doua case? Nu ca i-ar fi dat banii afara din casa, dar si daca, nu era posibil.
Asta cu “ce bine era, ca iti dadea statul casa si butelie”…well, nu e chiar asa.
P. S. Ca dupa ’89 cei care stateau cu chirie la ICRAL sau IAL sau cum se chema, ca am uitat, si-au putut cumpara acele apartamente la preturi de nimic, este o cu totul alta tema de discutie.