M-a intrigat întotdeauna modul în care românii s-au lăsat prostiţi de comunişti, ţin minte că mă întrebam de mic cum a fost posibil să ne lăsăm fraieriți de astfel de oameni. Sigur, manipulare, promisiuni false, plus tot arsenalul de tertipuri comuniste. S-au falsificat alegerile, dar asta nu ar fi fost posibil dacă aveam 300 de adepţi ai comunismului în toată ţara, oricât de sus-puşi ar fi fost ei.
Dincolo de problema geo-politică, românul de rând a crezut în comunism. Fie că era ţăran sau intelectual (chestia asta cred că încă e greu de acceptat de unii).
Asta nu mi-am putut explica mult timp, de ce s-a ajuns în acel punct. Abia recent mi-am dat seama de un amănunt extrem de simplu, pe care nu-l luasem în calcul: românii erau extrem de descurajaţi după Al Doilea Război Mondial. Fuseseră conduşi de un rege care era fix opusul predecesorilor săi, într-o dictatură nedreaptă; pierduseră mare parte din teritoriul ţării şi trăiau într-o incertitudine continuă. Cu partide corupte care se succedau la putere de la un mandat la altul, cu o lipsă totală de consens, cu grave probleme sociale.
Cred că explicaţia, motivul pentru care au primit comuniştii o mulţime de voturi legale, a fost schimbarea venită la capătul răbdării. „Hai să încercăm şi cu ăştia, să vedem ce pot, că ne-am lămurit cu ceilalţi”.
Problema e că ne apropiem iar de un astfel de moment, când ne vom întreba miraţi de unde a apărut AUR şi cum ne-am lăsat păcăliţi. Vom refuza să credem că unii români au zis „hai să încercăm şi cu ăştia”. Şi probabil că vom lua o ţeapă similară.
Consolarea de 2 lei este că şi restul Europei e într-un punct similar, în care încearcă şi cu alţii, tot extremişti, ca să vadă alternative.
5 comentarii. Leave new
In perioada de dupa razboi au fost multi care au crezut, au fost unii indiferenti, au fost si multi care s-au opus. Dar in contextul de atunci era greu de facut ceva.
Partidele astea extremiste raspund si ele asteptarilor/frustrarilor unor oameni care au cam fost abandonati de partidele mainstream – in general cei cu venituri mici. Stanga „traditionala” s-a cam mutat catre electoratul „corporatist” – cam pe unde sunt si partidele de centru, „centrul dreapta” avea oricum un alt electorat (zona asta de antreprenori, profesii liberale) iar pentru angajatii din fabrici (cate mai sunt) si din zonele prost platite au ramas doar extremele.
La noi nu ma astept sa fie probleme atat de mari, pentru ca PSD- ul controleaza inca electoratul asta. Nu vad cum ar putea AUR sa treaca de 15-16%. Ceea ce e destul, dar nu cat sa conduca un guvern.
Cand au venit comunistii la putere in Romania nu credea mai nimeni in ei.
Cum au ajuns la putere? Datorita prezentei Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei, a arestarii liderilor partidelor politice, a distrugerii partidelor politice traditionale.
Daca dupa WW2 erau romanii descurajati, cum crezi ca erau ei in 1917?
Cu tara ocupata pe jumatate, cu guvernul si regele la Iasi, cu Rusia in spate in anarhie, cu epidemie de tifos etc.
AUR nu va ajunge la putere, sunt pe post de „bau bau”, zilele trecute erau articole in ziare cu Claudiu Traziu la un restaurant alaturi de Florian Coldea, Vasile Dancu si un alt agarici de la PSD.
AUR e tinut strans in lesa, poate doar sa il avem pe Simion in turul doi la prezidentiale si sa alegem iar „raul cel mai mic”. Atat.
Vai, vai, ce enormitate ai putut scrie.
Dupa razboi Romania era tara ocupata. Cum naiba poti sa compari vremurile si trairile de atunci cu ce e acum…mai intreaba oameni care au trait in perioada aia, daca ai pe cine, daca nu mai citeste una alta si apoi vezi daca mai lasi articolul asta pe blog.
Ca să fi trăit în vremurile alea ar trebui să ai acum peste 90 de ani.
Ambii bunici au trăit vremurile alea, amândoi veneau din familii de ţărani, amândoi credeau că era bine pe vremea aia. Credeau în comunism pentru că le-a crescut nivelul de trai concomitent cu venirea comuniştilor. Iar capitalismul i-a scos la pensie pe bani de nimic. Deci degeaba vorbeam cu ei, cât trăiau, că astea sunt răspunsurile pe care le-aş fi primit.
Dincolo de Aramata Roşie, oamenii credeau, asta am vrut să subliniez. Nu mai aveau puterea să lupte, erau demoralizaţi şi au avut o urmă de speranţă.
Zice bine Niros mai jos, ocupaţia asta e de multe feluri, dar ameninţarea e psihică mai mult.
Fă o paralelă cu modul în care se simt vesticii „ocupaţi” de imigranţi. Şi cum ajung la variante extremiste ca să scape de ei.
Si ti se pare ca acum .ro nu este tot tara ocupata? Hai, nu chiar ocupata, dar propaganda rusofila lucreaza incontinuu, distrugand tot ceea ce [mai] este bun, corupand tot ceea ce pare incoruptibil, tara fiind in cotinuare sub ocupatie.
Dupa cum ziceam, ocupatia nu trebuie sa fie neaparat fizica, dar sa ne tina mintile ocupate, ceea ce, sa recunoastem…