Visul unei nopti de vara_Sebastian Marcovici-51

Planetele s-au aliniat, şansa şi-a făcut loc, aşa că am ajuns la “Visul unei nopţi de vară” jucat de The Actors’ Gang şi regizat de Tim Robbins. Am intrat în sală cu mixed feelings. Pe de-o parte mă temeam să nu fie un spectacol over rated, pe de altă parte eram super entuziasmat pentru că Tim Robbins.

Rezultatul a fost bun, un spectacol absolut cinstit. Nu e nimic mind blowing, însă sunt tot felul de mici detalii care fac diferenţa, care scot spectacolul ăsta în faţă. S-a lucrat şi pe text astfel încât să fie digerabilă limba lui Shakespeare, s-au găsit şi soluţii pentru ca durata să nu fie una uriaşă (în total durează 2:40, cu pauză).

Decorul lipseşte aproape de tot, însă actorii ţin loc şi de pădure, şi de castel, şi de luminişuri. E genul ăla de teatru foarte simplu, care se “joacă” doar din costume şi machiaj. Ah, şi talent, desigur.

Cu adevărat spectaculos mi s-a părut mini-bandul care asigură coloana sonoră. Sunt 2 oameni-orchestră care cântă la tot felul de instrumente pe tot parcursul celor 2 ore şi jumătate. Sentimentul e unul foarte bun, pleci cu zâmbetul pe buze pentru că ai văzut un Shakespeare care te-a distrat, spre deosebire de multele puneri în scenă moderne care te îngrozesc de-a binelea.

aplauze_visul

Modernul e şi el prezent în spectacolul regizat de Tim Robbins, dar totul e extrem de subtil, prin câteva costume şi replici. Per total m-am bucurat să văd spectacolul, vă recomand să daţi din coate pentru bilete la reprezentaţiile de la Teatrul de Comedie de săptămâna viitoare, însă nu mergeţi cu aşteptări uriaşe. Domnul Tim este un actor de Oscar, un regizor bun, dar nu cred că are pretenţia să lase pe cineva cu gura căscată. Poate doar să apropie lumea de teatrul lui Shakespeare.

Foto 1: Sebastian Marcovici pentru FITS 2016