Jurnal de reabilitare (1)

E momentul ăla din viaţa unui bucureştean, în care ajung cu reabilitarea la tine la bloc. Şi te entuziasmezi, că o să fie mai cald la iarnă, că închizi balconul în sfârşit, că o să arate şi blocul ceva mai bine. Apoi începe distracţia. Dar să nu ne pripim, încă mai e mult până se pune mâna pe mistrie şi cancioc.

Despre reabilitarea asta se vorbeşte din 2015. De-aia nici n-am închis balconul, că era atât de iminentă treaba încă mi-era teamă că vin oamenii cu măsurătorile de la Primărie înainte să apuc să-l montez pe cel plătit #pebaniimei. Prin martie s-a pus la avizier o listă care anunţa cu bucurie prezenţa blocului pe lista reabilitărilor din 2016. În mai a venit administratora cu o listă şi ne-a întrebat cine vrea să-şi pună sau să-şi schimbe geamurile. De-atunci am stat ca pe ace. Am plecat la Timişoara îngrijorat că vin oamenii să măsoare pentru balcon şi o las pe stăpâna casei să se descurce singură. Apoi am plecat la Roma. Pe urmă la Sibiu. Mereu aceleaşi frământări. V-am zis, de fiecare dată când întrebam, lucrarea era gata de start.

Pe 9 iunie a început oficial reabilitarea. S-a lucrat ceva la subsol, s-au pus nişte mostre de polistiren şi în nici 3 săptămâni au şi venit să măsoare pentru geamuri. Asta era la final de iunie. Au zis că 2 săptămâni durează fabricarea profilelor şi a geamurilor. O lună mai târziu, încă nu se ştie nimic de termopane, în schimb s-au apucat băieţii să monteze schela mobilă.

În paralel a trecut altă echipă să demonteze aerul condiţionat. O bucurie să demontezi aparatul fix în mijlocul caniculei.

Ce-i drept, meşterii cu schela s-au mişcat repede. În prima săptămână au adus bucăţile, au montat suportul şi primele 2 etaje. Luni au montat vreo 3 etaje, apoi au luat o pauză de masă la prânz. La 14:00 s-au apucat iar, au strâns câteva şuruburi şi pe la 15:00 s-au oprit, că doar n-au intrat zilele-n sac! Asta în timp ce eu aşteptam pe geam alături de ceilalţi 150 de pensionari. Numai că ei aşteptau să se întâmple ceva şi eu voiam doar să-mi dea în casă aparatul de aer condiţionat ca să-mi văd de viaţă în continuare.

Marţi au luat-o din loc cu avânt, la ora 10 deja erau la etajul 7, deci un avans de 2 etaje. Ceea ce m-a făcut să cred că vor ajunge până sus. Dar nu, au mai făcut un etaj şi au plecat acasă.

Acum stau cu grijă dacă cumva or veni cu termopanele alea până plec în concediu. Sau măcar până la vacanţa de Crăciun, că n-aş mai vrea să dau zăpada din balcon şi anul ăsta.

Din fericire iau totul ca pe o experienţă necesară şi îmi propun să fac un ghid exhaustiv la final de drum. Probabil prin 2018.