De câteva zile circulă pe interneţi acest video uriaş, însă până ieri n-am avut timp să mă uit. Noul show online se vrea a fi un fel de John Oliver românesc, iar în multe aspecte chiar îi iese. Nota 10 pentru documentare, s-a muncit mult la acest episod. 

Din păcate, e prea mare abundenţa de truisme, menite să prindă mai mult la pseudo-intelectuali (copiii noştri merită mai mult de la educaţie, trebuie să facem lumea un loc mai bun etc.). Serios, nu era nevoie de un C.A. Rosetti animat ca să ştim că educaţia are lacune mari în mediul rural (aşa era încă de pe vremea lui), că avem o curiculă depăşită, că multe dintre materii nu au nicio utilitate practică. 

Primele 15 minute sunt doar o serie de informaţii pe care le mestecăm fără încetare de 10 ani încoace. Am avut aşteptări puţin mai mari, la câtă lume lăuda show-ul ăsta. Overall este o sinteză corectă, la care se vor uita preponderent oameni care ştiau deja toate informaţiile astea. Discursul ceva mai elevat îl face greu de înţeles pentru oamenii cărora chiar le-ar deschide mintea un astfel de clip. Iar bariera duratei e aproape de netrecut. Juma de oră, really?

Da, ştiu, cu toţii ne uităm la John Oliver. Doar că bula noastră nu trece de câteva zeci de mii de oameni, după cum se vede şi în statisticile Periodic.

Overall e subţire, cu idei precum “ne trebuie o curiculă modernă”, “trebuie investit în educaţie”. Ok, dar ceva mai concret? Că de 10-15 ani se tot spune asta şi nu s-a schimbat mare lucru. Am râs la faza cu “nu te mai uita la Antena 3”. Da, pentru că sigur discursul ăsta hipsteresc ajunge fix la oamenii ăia.

Totuşi, vă recomand să vă uitaţi, e o sinteză absolut decentă şi foarte muncită a situaţiei din educaţie. Poate ar merita pusă o titrare în engleză şi lăsată să circule în Vest.