1 an de când toate glumele bune se zic afară

S-a împlinit 1 an de când nu se mai fumează în baruri, restaurante şi celelalte spaţii publice. 

Am mers mai mult prin baruri şi cluburi în timpul ăsta? Habar n-am. Şi asta pentru că n-am mai ţinut şirul fiecărei ieşiri în care mă îmbâcseam de fum. Înainte ţineam minte perfect dimineţile în care mă trezeam într-un miros oribil, cu haine care trebuiau aerisite şi o durere de cap nelipsită.

Acum ieşirile în baruri şi restaurante au fost doar atât. Nişte întâlniri cu prieteni, poate concerte sau alte evenimente. Am putut savura mâncarea fără să mă grăbesc să termin înainte să-şi aprindă cineva ţigara.

În schimb, ştiu sigur că au fost zeci de cazuri în care am ieşit şi eu din club pentru că toată lumea amuzantă ieşea. Conform unor studii toţi oamenii amuzanţi fumează. Serios, am rămas de câteva ori în bar şi m-am uitat pe pereţi sau am trecut prin momente de-alea awkward cu alţi nefumători. Ne uitam unii la alţii şi nu mai ştiam ce să zicem, că oricum gaşca plecase cu tot cu povestea. De obicei era o tăcere maximă, spartă doar de întoarcerea fumătorilor care oricum încheiaseră povestea afară.

O altă parte bună e că acum toate cluburile sunt mult mai goale. Constant sunt cel puţin 20 de oameni care fumează afară, aşa că e mai mult loc pentru ceilalţi. Abia cu legea asta se respectă numărul de persoane stabilit de ISU.

Mă rog, există şi câteva statistici pe bune, care demonstrează că ne-a folosit la ceva legea asta. Totuşi, nu sunt convins că lupta asta s-a încheiat, nu m-ar mira să mai propună cineva amendamente care să permită diverse portiţe.