Aici ar trebui să fie o poveste tristă despre un telefon stricat, nişte notiţe pierdute, apoi regăsite şi tot felul de alte evenimente de cascadorii râsului care au dus la nepublicarea acestui articol. But hey, mai bine niciodată decât… pardon, invers. Aţi înţeles ideea. Şi cum e o perioadă în care o să ne tot săturăm de ouă, am zis să studiem puţin provenienţa.

Acum ceva timp (mult, mult) am fost într-o vizită la una din fermele Toneli şi la centrul lor principal de colectare şi distribuţie.

Ferma de ouă

Găinile Toneli sunt împărţite în mai multe ferme prin judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Teleorman. Noi am vizitat Avicola Găeşti, o fermă în care sunt vreo 100.000 de găini la un loc. Toate sunt găini de ouă, însă există alte ferme în care se cresc pui ce vor deveni la un moment dat găini de ouă, un fel de pepinieră de găini. 

Înainte de a discuta orice despre ouă cred că e normal să facem nişte clarificări despre tipurile de ferme. 

Există 4 tipuri de ouă, în funcţie de modul în care au fost crescute găinile:

0 – ecologic – găini crescute şi în aer liber, hrănite bio.
1 – free range – găini care au acces şi afară, însă primesc hrană normală, adică un amestec de cereale şi soia modificată genetic.
2 – sol – găini crescute în ferme la sol, exact precum cea pe care am vizitat-o noi la Avicola Găeşti şi care stau toată ziua în nişte hale mari, mănâncă acel amestec de cereale cu soia modificată genetic
3- baterie – găini crescute în nişte cuşti destul de înguste, în care li se stinge şi li se schimbă ciclul de zi/noapte ca să dea randament mai bun. Astea sunt aşa-zisele găini stresate. Din câte am înţeles cei de la Toneli nu au astfel de ferme.

Codurile astea se găsesc pe ouă, aşa că e uşor să le evitaţi. Aici găsiţi o schemă care detaliază codurile. Apropo de asta, România are o legislaţie extrem de strictă privind producţia de ouă, chiar mai strictă decât ţări precum Polonia. La ce ştiri vin de obicei dinspre Bruxelles, ai zice că suntem codaşi şi aici, dar nu e cazul. 

Există în continuare destul de multe ouă care se produc în gospodării proprii, însă riscurile de îmbolnăvire sunt mai mari, având în vedere că găina se plimbă toată ziua prin bătătură şi ciuguleşte ce prinde. În plus, orăşeanul din mine a fost foarte contrariat să afle că ouăle “de ţară” au gălbenuşul mai colorat doar pentru că găinile sunt hrănite cu porumb. Mereu am luat culoarea drept etalon pentru cât de bune se presupune că ar fi ouăle.

Găinile

Altă chestie care are perfectă logică dar la care nu m-aş fi gândit e că toate găinile alea arătau la fel. Erau dintr-o anumită rasă, care face ouă zilnic, iar în fiecare fermă trăiesc în jur de 16.000 de capete, pe 2 etaje. Sunt 6 astfel de clădiri populate la Avicola Găeşti, iar altele erau în proces de igienizare. Chestia asta se întâmplă destul de des, la fel ca monitorizarea găinilor, pentru că nu vrei să se îmbolnăvească una şi să molipsească mii de vecine de etaj.

Aşa că se respectă reguli foarte stricte de acces, temperatura şi umiditatea sunt controlate, concentraţiile de hrană la fel. Ăsta e modul industrial în care se face agricultură în zilele noastre, nimic SF pentru Vest, dar “avansat” pentru România.

Găinile sunt ţinute cel mult 90 de săptămâni, apoi sunt vândute doritorilor pentru 1,5 lei bucata, pentru că oricum nu mai pot da acelaşi randament. Din câte am înţeles, există localnici din apropiere care le iau şi le mai folosesc o vreme, iar apoi cred că ajung în vreo ciorbă, că altceva nu prea ai ce face cu ele. Sunt şi găinile astea pe categorii, unele sunt de ouă, altele de carne, ca vacile :D

McDonald’s are un etaj întreg dintr-o astfel de clădire, cu 8000 de găini care produc ouă pentru sandvişurile de la micul dejun. La cererea lor s-a introdus soia nemodificată genetic în hrana găinilor, iar ca să nu se încurce ouăle cu celelalte, există nişte cofraje portocalii folosite doar de ei. La drept vorbind, oricum nu s-ar putea încurca ouăle, toate au coduri de bare pe paleţi, iar întregul proces e automatizat. 

Sunt doar vreo 3 momente în care oamenii intră în contact direct cu ouăle: 

  1. Când ies din cuibar şi ajung pe un tobogan la nişte angajate care le aranjează în cofraje.
  2. Când sunt eliminate manual ouăle prea mari sau cele cu probleme. Dar partea de sortare este oricum mult automatizată.
  3. Când sunt ambalate.

Nu sună impresionant, dar când vezi câte procese sunt automatizate îţi dai seama cât de avansate sunt lucrurile.

Centrul de sortare şi distribuţie

Cei de la Toneli au centrul de sortare în apropiere de ferma din Găeşti, însă aici vin ouă din toate cele 5 ferme pe care le deţine grupul. 1 milion de ouă ies pe poarta acestui centru în fiecare zi. Raportat la consumul total de ouă din România e destul de puţin, se estimează vreo 5-6 milioane de ouă consumate zilnic. Şi asta în perioadele normale, în niciun caz de Paşti.

Şi dacă sunteţi curioşi în ce regiune se consumă cele mai multe ouă, probabil că n-o să vă fie greu să ghiciţi: Moldova. Cam 40% din consumul total de ouă e în regiunea lui Ştefan cel Mare. Scade în perioadele de post, moment în care se mai reglează procentele. Cine ar fi zis că moldovenii ţin mai mult post şi fac cozonaci cu câte 50 de ouă? Surpriză totală!

McDonald’s consumă în jur de 100.000 de ouă pe lună, adică 0.33% din producţia totală de ouă a Toneli.

Odată ajunse la centrul de sortare, ouăle trec prin o serie de maşinării care au reprezentat o investiţie totală de vreo 2 milioane de euro.

După ce sunt descărcate din camioane, ouăle încep un drum pe o bandă care le învârte prin mici vibraţii ca să le alinieze. Sunt testate pentru a se depista crăpăturile (deci dacă mai nimeriţi vreun ou crăpat probabil că e vina oamenilor din supermarket), există un dispozitiv care decide pe baza unor microfoane dacă oul este fisurat sau nu. Apoi trec printr-un proces de dezinfecţie cu raze ultraviolete, sunt cântărite şi sortate în ouă S, M, L şi XL, iar la final se verifică cu nişte lumini puternice dacă există urme de sânge în interior. 

Iar toate poveştile astea se întâmplă la foc automat, cu sute de ouă pe minut, mii de ouă pe oră. Doar la finalul zilei trebuie să ajungă la 1 milion :)

Chiar mă întrebam de ce nu se găsesc mereu ouă XL, se pare că ţine de ciclul de viaţă al găinii. Pe vârf “de formă” găina dă acele ouă foarte mari, însă odată ce trece, e nevoie ca alte găini să ajungă la vârf. De-aia nu poţi avea un produs de sine stătător cu ouă XL, dar e un plus bun la buget de fiecare dată când ies aşa.

Există şi ouă care nu ajung în comerţ pentru că nu îndeplinesc diferite standarde. Acelea sunt ouă pentru industrie, care merg la fabricile de prăjituri, cozonaci etc. Dacă nu sunt destule ouă fisurate, se ia din producţia de ouă de consum. E şi acolo un proces de pasteurizare, nu stă nimeni cu ouăle prin frigidere aşteptând să vină comenzi de poale-n brâu.

La final, ouăle ajung pe alte benzi în cutii (cu ajutorul unor angajaţi) şi apoi la acest mic văr de-al lui Optimus Prime, care le aranjează după cum e nevoie pentru fiecare transport. Robotul ăsta citeşte codurile de bare şi ştie să pună ouă L în stânga la cofraje de câte 24 de ouă, ouă XL în dreapta la cofraje de câte 6 ouă pentru transportul spre Bacău şi tot aşa. Totul e automatizat, iar angajaţii responsabili cu partea asta nu fac decât să supravegheze.

Înainte să ajungă în restaurantele McDonald’s, toate ingredientele trec prin centrele de logistică Havi, care ţin legătura cu fiecare restaurant şi cunosc nevoile, verifică stocuri, cer produse de la furnizori etc. Abia apoi pleacă spre McDonald’s-uri din toată ţara şi ulterior devin sandvişuri.