Gata, monopolul barbar al TAROM pe cursele interne a căzut. Acum poate zbura oricine la Timişoara, Oradea, Cluj sau Iaşi fără să-şi vândă un rinichi. Ceea ce e foarte cool, trebuie să recunoaştem, dar cu aeroporturile ce facem?

Tocmai m-am întors de la Timişoara cu Ryanair şi am avut un zbor cât se poate de plăcut. Întârziere decentă, vreo 20 de minute, aterizare lină, avioane 737-800 mult mai OK decât ce foloseşte compania noastră naţională. Fraţilor, dar aeroportul din Timişoara a devenit un coşmar. Efectiv e aproape inutilizabil comparativ cu anul trecut. Şi asta doar pentru că în loc de 1 avion pe oră zboară 2 avioane pe oră. Practic, unui aeroport dintr-un oraş foarte mare din România îi e greu să gestioneze vreo 600 de pasageri – 300 care vin, 300 care pleacă în decurs de o oră.

Las la o parte că aeroportul era ticsit de când am ajuns, dar s-au format nişte cozi mai mari decât alea de pe Otopeni la security check, unde totul e cât se poate de înghesuit. Efectiv te calci pe picioare cu oamenii de la banda de securitate de alături. Şi sunt două cu totul. Apoi treci de poartă şi intri într-un fel de acvariu pe care abia l-au construit pentru că, probabil, nu mai făceau faţă fluxului de călători. 

Până acum toate problemele astea nu se observau, pentru că erau 5-6 pasageri concomitent la controlul de securitate şi 100 în total, dar cursele low-cost au schimbat treaba.

Şi e mişto să putem zbura la Timişoara cu 50 de euro, dar parcă ar trebui să avem şi pe ce aeroport să mergem, nu să ni se activeze claustrofobia instant când intrăm acolo. Chestie care e valabilă şi pentru Oradea sau Iaşi. Numărul de curse o să meargă doar în sus pe măsură ce lumea se va obişnuit cu asta pe rute interne, aşa că e nevoie urgentă de extinderi.