Olivia Munn e o actriţă relativ cunoscută pe care am remarcat-o în The Newsroom şi care recent a mai apărut prin X-Men şi alte câteva prostioare. Pentru că are 1,7 milioane de followeri pe Instagram, Booking.com s-a gândit să-i ofere o excursie în Insulele Turks şi Caicos pentru ea şi prietenele ei, cadou pentru aniversarea celor 37 de primăveri. 

O săptămână acolo costă vreo 10-15.000 de dolari într-o vilă pe malul mării, cu locuri pentru 9 persoane şi un peisaj superb. Dacă mai adăugăm şi vreun avion privat, ajungem la vreo 25.000 de dolari oferiţi de Booking.com.

De banii ăştia Olivia Munn a pus zeci de InstaStory-uri, 12 postări pe Instagram (şi a menţionat contul Booking.com în două din ele). Bonus, a obţinut şi nişte articole prin Daily Mail şi alte publicaţii online gen Maxim cu povestea aniversării ei mişto. Teoretic o singură postare oferea suficientă acoperire încât să justifice costurile respective. Am fost, am văzut, merci @BookingCom.

Dar nu, tipa a muncit de banii ăia, a făcut o grămadă de conţinut, a strâns tipele şi a băgat la înaintare pozele în costum de baie. 

Nu vreau să fiu răutăcios, dar comparaţi asta cu orice influencer de la noi care greu de tot se îndură să posteze un InstaStory pentru un produs de câteva sute de lei pe care l-a primit. Care îţi face o mare favoare că ţi-a postat ceva despre chestia aia /experienţa pe care i-ai oferit-o. Şi nu mă gândesc la ăia care au sute de mii de followeri, ci la diverşi cetăţeni care au strâns şi ei câteva mii de urmăritori şi consideră că lumea ar trebui să le stea la degetul mic. Un InstaStory e vizibil doar 24 de ore. Ce procent din urmăritorii ăia mulţi poate să vadă respectiva postare?

Serios, nimănui nu-i pasă de InstaStory-urile voastre, you better work for it dacă vreţi să primiţi chestii şi să fiţi luaţi în serios. Nimeni nu vă dă chestii gratis doar pentru că aţi prins ceva notorietate, este şi va rămâne mereu un schimb.