Încă 2 săptămâni până începe sezonul din Premier League, cluburile se pregătesc pentru ultimele transferuri. A fost o pauză intensă, în care cluburile mari au aruncat cu bani în stânga şi în dreapta. Mă rog, aproape toate cluburile mari, Spurs n-a mişcat absolut deloc momentan, doar l-au vândut pe Kyle Walker pentru 45 de milioane de lire.

City a vândut şi a cumpărat câte o echipă întreagă, cu multe nume mari care au plecat, unii jucători la care s-a renunţat (Navas, pe care au plătit o grămadă de bani, de exemplu). A fost vara atacanţilor, Arsenal l-a luat pe Lacazette, United pe Lukaku, Chelsea pe Morata. Guardiola s-a concentrat pe apărare şi mijlocul terenului, însă cred că va fi foarte greu să lege echipa mai repede de octombrie.

United a renunţat la 2 atacanţi buni (Rooney, Ibra) şi a luat unul singur. E drept că Rooney nu mai juca nimic de vreo 2 sezoane, dar tot nu mi se pare o afacere bună. Suedezul a dus greul sezonul trecut, a marcat fix în momentele importante, nu sunt sigur că Lukaku va reuşi să facă faţă cu mai multă presiune.

Liverpool s-a descurcat destul de slab până acum. E grav când nu poţi să atragi jucători nici cu sume mari + Champions League. Klopp merge pe nume semi-cunoscute pe care dă bani foarte mulţi. 40 de milioane pe Salah? 65 de milioane oferite pentru Van Dijk? C’mon, să fim serioşi! În rest, a venit Adam Robertson pe postul de fundaş stânga, sper să fie o alegere bună şi să nu-l mai vedem pe Milner acolo. Surpriza ar putea fi Solanke, mi-a plăcut cum s-a mişcat în meciurile amicale.

În altă ordine de idei, Liverpool pare să aibă un lot ceva mai solid anul ăsta, dar ideal ar fi să mai aducă 2 jucători până pe 31 august, un fundaş central şi pe cineva la mijloc. Nu prea mă bazez pe mai mult de 20 de meciuri pentru Henderson sezonul ăsta.

E mult prea devreme pentru pronosticuri, dar tot ce pot să spun e că mă îngrijorează investiţiile de la Everton. Sezonul ăsta va fi unul dintre cele mai interesante din ultimii ani! 

Cele mai importante transferuri ale cluburilor mari:

Arsenal
In: Lacazette, Kolasinac
Out: Szczesny, Sanogo

Chelsea
In: Caballero, Bakayoko, Rudiger, Morata
Out: Cuadrado, Atsu, Begovic, Solanke, Traore, Ake, Terry

Liverpool
In: Salah, Solanke, Robertson
Out: Leiva, Wisdom

Man United
In: Lindelof, Lukaku
Out: Ibrahimovic, Januzaj, Rooney

Man City
In: Silva, Ederson, Walker, Luiz, Danilo, Mendy
Out: Zabaleta, Hart, Clichy, Navas, Caballero, Sagna, Nolito, Kolarov

Tottenham
In: –
Out: Kyle Walker

Everton
In: Rooney, Pickford, Klaassen, Keane
Out: Lukaku, Cleverley, Deulofeu, McGeady