Gata, începe un nou sezon din Premier League. Parcă de data asta aşteptarea a fost mai uşoară, dată fiind luna în care am stat cu ochii pe Cupa Mondială.
Liverpool intră în noul sezon cu aşteptări mari, un sezon de transferuri bun şi un lot destul de echilibrat. Dar să nu ne entuziasmăm aşa tare. Da, sunt printre favoriţii la titlu, însă rămâne de văzut cum vor juca adversarele (Chelsea, City şi Arsenal). De United nu mă tem atât de tare, mi se pare că Mourinho este în acest moment un antrenor cu o atitudine toxică. Ar mai fi Spurs, care n-au cumpărat niciun jucător în vara asta (e prima echipă din istoria Premier League care nu cumpără nimic în pauza de vară), însă mi se pare că Tottenham se transformă într-un Arsenal de acum câteva sezoane: acea echipă care e mereu aproape, care se bate la primele locuri, dar care nu reuşeşte să aducă acel plus de inspiraţie de care e nevoie pentru trofee.
Revenind la Liverpool, nu sunt atât de entuziasmat de transferuri, în sensul în care nu aplaud plin de admiraţie. Ok, 4 transferuri bune (+contractul juniorului Brewster la profesionişti), dar dacă le iei la ban mărunţi, sunt doar doi jucători în plus, ceilalţi doi fiind înlocuitori. Keita vine, practic, şi acoperă golul lăsat de accidentarea lui Ox Chamberlain. Nu era ăsta planul, dar cel puţin sezonul ăsta l-am pierdut pe Ox, îl avem acolo pe Keita. Iar Fabinho e pe postul pe care îl ocupa Emre Can.
Citeste tot articolul