in Branded, Muzici

UNTOLD 2017: Câteva fotografii şi impresii de final

S-a dus şi ediţia asta de Untold, a fost o experienţă foarte tare, mult peste aşteptările mele. Am plecat la un festival de muzică electronică şi m-am întors cu o mulţime de poveşti şi amintiri. A fost cu adevărat memorabil, Untold intră fix lângă Peninsula 2009, poate chiar îl depăşeşte prin anvergură şi vibe. Nu credeam că o să zic asta, eram convins înainte de plecare că nimic nu poate să detroneze cea mai tare experienţă de festival pe care am trăit-o în România până acum.

Impresii despre festival

  • Super curat, super civilizat totul. Am văzut doar vreo 2 conflicte, şi alea pe la zona VIP, în rest oamenii erau foarte politicoşi unii cu ceilalţi.
  • N-am văzut adolescenţi beţi sau drogaţi. Asta a fost o surpriză plăcută. Chiar dacă nu se dau băuturi alcoolice minorilor, la genul ăsta de evenimente fiecare are câte un prieten care face rost de alcool. Eh, aici nu prea era cazul. Poate că au fost minori care au mai prins câte o bere, dar n-am văzut pe nimeni zăcând într-un şanţ. Thumbs up!
  • Multă poliţie şi jandarmerie. Extrem de multă. Din loc în loc vedeai patrule de câte 2 persoane care se plimbau casual prin parc. A fost bine, cred că a oprit din start multe conflicte.
  • Extrem de multe opţiuni de mâncare. Exceptând prima zi, când s-a stat la cozi pentru că toţi au venit cu foamea mare pe la 20-21, lucrurile au mers foarte rapid.
  • După primele 2 seri m-am obişnuit cu atâta lume adunată la un loc şi nu mi s-a mai părut copleşitor când 80.000 de oameni s-au strâns la Cluj Arena pentru Armin.
  • N-am descoperit nicio problemă de organizare, nicio chestie la care să zic „uite, aici puteau şi ei să facă mai bine”. Singura îmbunătăţire ar fi legată de aplicaţia de mobil, care ar trebui să salveze programul pe local, astfel încât să nu mai stai mereu să încarci de pe net, mai ales că au fost probleme pe alocuri.
  • Sandvişul Pork’n’Pită al lui Adi Hădean a fost excepţional. N-am mai mâncat niciodată ceva cu un gust atât de bine echilibrat. Şi când te uitai la el avea doar nişte carne şi o pastă verzuie care ţinea loc şi de salată, şi de castraveţi şi de orice alt ingredient.
  • Despre activările mişto de acolo şi alte câteva poveşti într-o postare viitoare.

Impresii despre Samsung Galaxy S8+

Şi pentru că am avut ocazia să mă joc cu telefonul oferit de Samsung câteva zile, iată cu ce impresii am rămas:

  • Face fotografiile extrem de repede. Când vezi un cadru în mijlocul concertului şi vrei să surprinzi momentul, e suficient să scoţi telefonul şi să apeşi pe butonul de cameră. Funcţionează instant, cred că totul durează cel mult 2 secunde.
  • S8+ e destul de mare, nu prea ajungi cu degetul mare să butonezi în partea de sus a ecranului dacă îl ţii cu o singură mână. N-a fost rău surplusul de baterie, însă cred că S8 e o alegere mult mai bună.
  • Fix când eram în taxi spre aeroport mi-am adus aminte că am uitat aparatul foto acasă şi pentru o clipă m-am gândit că n-o să mă descurc suficient de bine pentru ce am de fotografiat pe acolo. De fapt am scăpat de o grijă în plus.
  • Eram convins că o să-mi scape din mână pentru că e foarte lucios, are toate marginile rotunjite şi îţi dă impresia că e fragil. Nu ştiu exact ce materiale sunt folosite, însă zici că era lipit de mâna mea în permanenţă. Asta chiar a fost o surpriză plăcută, n-am avut nicio clipă impresia că o să-l scap.
  • Despre baterie am mai zis, a rezistat o zi întreagă la festival cu o încărcare completă, ceea ce e mare lucru. 

Câteva fotografii (am făcut vreo 500 în cele *aproape* 4 zile de festival).

9 comentarii. Leave new

  • […] Mno, ne-am jucat și am butonat ca maimuțele, atâta cât s-o putut; dar veneau ceilalți din urmă și am părăsit incinta. Ce pot să vă zic sută la sută este că face niște poze demențiale – Hoinaru, cu care m-am reunit la festival, a tras niște cadre mortale (LE: a scris mai multe și despre S8). […]

    Răspunde
  • Din pacate, noi am vazut in cele 4 zile de festival, cativa tineri scosi pe targa, inconstienti (erau minori). In ultima noapte, s-a nimerit sa stam aproape de in cort SMURD, in arena, unde am vazut cativa liceeni care abia se mai tineau pe picioare, adusi de prieteni, fiindca erau beti si le era rau.
    De prezenta politiei, a jandarmilor, am fost si noi placut surprinsi; dadea o nota de siguranta.
    overall, a fost intr-adevar o experienta foarte faina.

    Răspunde
    • Ioana, sunt convins că au fost câţiva, dar nu erau foarte mulţi. Cu siguranţă nu vedeai tineri beţi la tot pasul.

    • Ce vorbesti in necunostinta? Duminica a inceput sa ploua torential, iar multi alergau si au alunecat pe noroi fracturand membre iar altii au cazut chiar cu fata de pamant si am fost de fata. Nu spun ca alcoolul nu a avut o vina la incidente cu alergatul, dar nu dramatiza ca au baut pana i-a dus pe targa. Iar ceilalti aveau nevoie de ingrijiri medicale de la epuizare si deshidratare, ai habar ce inseamna sa stai 6-8 ore intr-un loc 30×30 cm sa topai, urli si sa dai din mana? Punand gradele de afara si caldura in multime? Intalnisem adolescenti care erau de la ora 17 sa prinda loc in fata, cand afara erau 34 de grade. Mergeai sa iei apa sau sa iti faci nevoile, pierdeai locul, asa ca rabdai pana dimineata la 5-6.

  • Referitor la aplicatie, my lineup era salvat local, deci era și asta o varianta.

    Răspunde
  • Păi da, dar dacă voiam să mai văd şi altceva în afară de MyLineup? M-am lovit de situaţia asta.

    Răspunde
  • ISU Cluj – Peste 1.600 de persoane au avut nevoie de medici la Untold.Majoritatea beţi sau drogaţi.

    Răspunde
  • Alin, paramedic
    august 10, 2017 9:21 pm

    Nu, majoritatea pe fondul caniculei si oboselii, caderi ale glicemiei, calciului, dezechilibre de minerale si de electroliti pe fondul transpiratiei excesive, efortului, alimentatiei gresite pe fondul caniculei si nehidratarii corespunzatoare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu