Azi începe a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional “George Enescu”, ce va avea loc între 2 şi 24 septembrie la Bucureşti. Aşa cum am mai scris pe aici, festivalul este bienal, adică se organizează la fiecare doi ani, în anii impari, în timp ce în anii pari are loc Concursul Internaţional “George Enescu”. Un scurt istoric aici.

Mi-am făcut un obicei de a merge măcar la câteva concerte din cadrul festivalului la fiecare ediţie. Nu sunt nici pe departe vreun cunoscător, dar cred că e indicat să avem o gamă cât mai largă de experienţe în viaţă. De câţiva ani vânez un anumit concert la care s-au aliniat planetele şi o să merg anul ăsta, e vorba de Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major op. 35 al lui Ceaikovski, interpretat anul ăsta de Filarmonica Della Scala din Milano. E bucata din Le Concert pe care mi se întâmplă s-o ascult pe repeat ore în şir.

Noutăţile din acest an

Festivalul are un nou Director Artistic, dirijorul rus Vladimir Jurowski, care va şi deschide festivalul alături de London Philarmonic Orchestra cu concertul lui George Enescu – „Oedipeˮ. Nu e ceva obişnuit pentru un director artistic să fie parte din program şi să performeze în cadrul festivalului, însă orchestra din Londra are de mult timp programat acest concert, într-un moment în care nu se ştia că Jurowski va fi numit în funcţia aceasta. Ca să vă faceţi o idee, marile orchestre ale lumii au programul făcut pe următorii 2-3 ani, cam asta e practica uzuală.

În cadrul spectacolului vor fi şi o serie de proiecţii multimedia special create pentru asta de regizoarea Carmen Lidia Vidu. Victor Kapra a fost prezent la o repetiţie şi a scris pe larg despre asta.

Vor fi 37 de lucrări de-ale lui Enescu interpretate în festival, un număr record (în 2015 au fost 22). De ce e asta important? Din două motive: primul, că familiarizează publicul român cu opera celui mai mare compozitor pe care l-a avut; al doilea, că include în repertoriul marilor orchestre ale lumii lucrări de-ale lui Enescu. Pentru a putea susţine un concert scris de George Enescu (sau de oricine, dacă vrem să fim mai exacţi), orchestrele studiază intens ceea ce au de cântat, uneori săptămâni bune sau chiar luni, repetă, se familiarizează cu partiturile. Dacă ajung să le placă mult, le mai interpretează şi în alte circumstanţe, aşa că e bine pentru promovarea României la nivel înalt. Măcar asta să ne mai salveze, că naţionala de fotbal aţi văzut cum joacă.

O altă noutate din acest an e că vor avea loc spectacole în alte opt oraşe din ţară, nu doar în Bucureşti. Vor fi concerte în Timişoara, Oradea, Iaşi, Sibiu, Braşov, Cluj, Bacău şi Ploieşti. Ba chiar şi un concert la Chişinău. 

Noutatea mai puţin plăcută e că siteul a fost spart cu câteva zile înainte de începerea festivalului, aşa că momentan există doar o variantă temporară ce conţine programul şi link la bilete. Nici nu vreau să mă gândesc ce-o fi în sufletul organizatorilor şi al echipei de dezvoltare, e de coşmar timingul.

Bucureştiul Creativ

Pe lângă partea de concerte, în cadrul festivalului are loc proiectul “Bucureştiul Creativ”, ce conţine o serie de instalaţii interactive, expoziţii, tururi ghidate prin oraş şi tot felul de alte spectacole menite să aducă o atmosferă de sărbătoare pentru toţi locuitorii capitalei. Proiectul ăsta se desfăşoară de câţiva ani şi cred că e un fel de corespondent al spectacolelor de stradă de la FITS, un element de care Festivalul Enescu avea mare nevoie. Încă există acea barieră percepută legată de muzica clasică şi oamenii “pretenţioşi” care alcătuiesc publicul de festival, însă uşor-uşor se sparge, ceea ce e absolut firesc. Nu cred că festivalul ăsta sau muzica clasică în general ar trebui să fie un element elitist de entertainment, din contră.

Recomandarea mea e să mergeţi măcar în Piaţa George Enescu (lângă Ateneu) unde e montată o scenă şi sunt fie transmisiuni, fie concerte live cu acces gratuit. Dacă n-aveţi chef să vă deplasaţi, multe concerte sunt transmise pe TVR, iar Radio România dă live o mare parte din festival.