Am savurat zilele trecute articolul lui Radu despre cina la restaurantul cu două stele Michelin şi m-am gândit că ar fi interesant să povestesc despre o experienţă similară pe care am avut-o la Copenhaga. În cadrul aniversării a 170 de ani de Carlsberg, am avut parte de o cină cu totul specială, organizată în Carlsberg Museum. Clădirea respectivă a adăpostit colecţia de artă a lui Carl Iacobsen (fiul fondatorului Carlsberg), până când aceasta s-a mutat la NY Glyptotek, despre care v-am povestit puţin aici.

Trivia: J.C. Jacobsen, fondatorul Carlsberg, şi-a deschis berăria în 1847, când fiul lui, Carl, avea 5 ani şi ceva. A ales un deal din Copenhaga, iar puştiului i se părea că urcă un munte de fiecare dată când mergea acolo. Şi cum în germană şi alte limbi nordice “berg” înseamnă munte, şi-a numit berăria Carl’s Berg – Muntele lui Carl :) A urmat o istorie super interesantă despre care vorbim în alt articol.

Până în 2009 a fost parte din turul ghidat prin interiorul fostei fabrici Carlsberg, însă apoi s-a modificat traseul şi muzeul a fost închis publicului. În prezent, Carlsberg Museum e folosit pentru cine festive, recepţii, alte evenimente de gală. Tot în muzeu sunt expuse şi tablouri cu fiecare angajat al Carlsberg care a depăşit 50 de ani în slujba companiei. E modul lor de a le recunoaşte munca de-o viaţă. Sunt 3-4 astfel de camere, pline cu tablouri de sus până jos. 

Aici am avut ocazia să gustăm o cină creată exclusiv din ingrediente cu care se prepară berea. Chestia asta n-a sunat foarte special la început, că şi mama făcea pulpe de pui în bere, poţi să faci şi o tocăniţă foarte bună cu bere, mai există şi tradiţionalul preparat “mici şi bere”, aşa că eram convins că pe-acolo ne învârtim. Doar că n-a fost deloc aşa.

Meniul era destul de sofisticat, dar nu l-am studiat cu atenţie de la început, deşi ni s-a spus că totul e vegetarian. Poate ar fi fost bine să fiu mai atent la detaliile astea, aş fi mâncat un burger sau ceva consistent înainte.

Antreul a constat în două stridii cu un sos din orz negru şi drojdie, pe care le-am degustat alături de un cocktail din două beri: Carls Special si Gl. Carlsberg Porter. Nu sunt fan stridii, dar berea a fost foarte bună. Se pare că danezii (care au o grămadă de sortimente de Carlsberg, ediţii speciale peste ediţii speciale) sunt mari amatori de cocktailuri din mai multe beri, care ajung să aibă un gust aparte în funcţie de cantităţile în care le combini.

După vreo 20 de minute (în care am mâncat pâine cu bere şi am băut, aţi ghicit, bere), a venit această supă. Da, este o supă de tip consomme, cu ciuperci chanterelle aşezate pe un pat de orz negru sub care era o terină de castan afumat. Ciupercile erau bune, supa în sine era interesantă, chiar şi terina aia avea un quelque chose. Cu orzul ăla negru nu m-am împăcat eu prea bine, dar nici nu ştiam că mai urmează. Măcar am băut un Carlsberg 1883, versiunea de serie a proiectului Rebrew (despre care am scris aici).

Nu eram foarte încântat de primele două feluri, mai ales că e bună pâinea cu bere, dar deja visam la un burger uriaş. M-am gândit că se rezolvă la felul principal.

Risotto de orz negru, cu un piure de dovleac, un morcov şi alte mici ingrediente care să dea o paletă cât mai largă de gusturi. În punctul ăsta deja căutam ce Burger King e deschis la ora 23:00 în Copenhaga. 

Totuşi, risotto de orz negru nu e cea mai rea chestie de pe planetă. În combinaţie cu piureul de dovleac ieşea un fel de bere solidă cu arome de bostan. Berea: Jacobsen Saaz Blonde cu 7.1% alcool. N-are sens să vă spun ce veselie a fost la masa românilor după berea asta.

A urmat unul dintre cele trei deserturi. Mă rog, aproximativ 3, că primul a fost bere îngheţată. În punctul ăsta deja ştiam ce vreau să comand de la Burger King şi calculam cât de repede o să pot ajunge după ce se termină toată distracţia. Fulgii ăştia de bere sunt din Jacobsen Nordic Jam granite, o bere foarte bună de altfel, dar care nu mi se pare că merge ca desert.

 A urmat desertul adevărat, care arăta cam aşa:

Par nişte chestii aruncate la nimereală acolo, dar amestecul era super interesant şi, mai important, săţios. Poate ştiu nordicii ăştia ceva, să te sature abia la desert. Chestia albă din stânga era ceva sorbet pe bază de bere, uşor acrişor, în timp ce bezelele alea erau de fapt din cremă super dulce. Prăjitura venea să completeze gustul la fix, iar boabele de orz negru (iar, orz negru!) făceau totul super crocant. Berea a fost Sweet IDA, însă nu cred că am luat mai mult de o gură. Cred că pe parcursul a 2 ore băusem vreo 2 litri de bere.

Din păcate n-am pozat şi ultimul desert, un petit four înainte de plecare, ce se servea cu încă un pahar de… bere Carlsberg Porter turnată în pahare de şampanie. Desertul consta într-o bomboană de ciocolată şi o bezea creată fix din berea Porter.

La final am plecat oarecum sătul, dar tot ce pot să spun cu mâna pe inimă e că oamenii ăia au cam stricat orzul pe gâşte (cel puţin în privinţa mea). Şi după cum aţi văzut, partea cu orzul e cât se poate de concretă :))

Per total a fost bun, dar aş fi putut savura cu adevărat dacă eram super sătul şi doar gustam din fiecare preparat.