În urmă cu câteva săptămâni am dat o fugă în apropiere de Bran, unde are loc Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei. N-aveam aşteptări foarte mari, ştiam destul de vag ce se întâmplă acolo, aşa că întâlnirea cu oamenii implicaţi în proiect şi cu copiii care beneficiază direct a fost super impresionantă. E genul de oportunitate pe care generaţia mea n-a avut-o, însă pe care ar trebui să o aibă cât mai mulţi elevi din ziua de azi.

Pe parcursul a 5 săptămâni, 300 de copii din zone defavorizate merg în apropiere de Bran într-o tabără de dezvoltare personală, în care se pune accent şi pe pregătirea practică. Sunt 5 serii a câte 60 de elevi, axate pe domeniile în care vor să activeze fiecare după terminarea liceului. Cele 5 grupe din acest an au fost: Petrolişti, Bucătari&Ospătari, Mecanici, Croitori, Electricieni. Fiecare iese din tabără cu o serie de cunoştinţe practice deprinse direct de la specialişti din domeniu.

Proiectul a pornit de la nevoia Petrom de a-şi instrui noi potenţiali angajaţi care să aibă un interes şi o minimă pregătire atunci când ies de pe băncile şcolii, iar apoi s-a extins şi către alte meserii care sunt la mare căutare în România. Fiecare elev care ajunge în Tabăra Meseriaşilor trebuie să aplice şi să fie selectat.

O parte din ei primesc burse de 500 de lei lunar timp de 1 an, aşa că miza e mare pentru toţi. N-are sens să vă explic ce diferenţă fac 500 de lei pe lună pentru o familie din Moineşti, Râmnicu Sărat, Lopătari sau Pogoanele. Unii strâng banii şi îşi cumpără un aparat foto sau un instrument muzical care să le permită să-şi urmeze pasiunile, alţii pur şi simplu îşi ajută familiile. Sunt “defavorizaţi”, aşa cum ne place să-i numim, dar nu sunt resemnaţi. În Tabăra Meseriaşilor ajung genul ăla de copii care vor să facă ceva cu viaţa lor, care sunt conştienţi că trebuie să facă ceva în plus ca să reuşească în viaţă. Iar asta e o oportunitate de care profită din plin.

Odată ajunşi în tabără au parte de tot felul de ateliere personale în care li se explică importanţa implicării sociale, a lucrului în echipă, dar fac şi o serie de lucruri practice, potrivite specializării pe care şi-au ales-o. Bucătarii şi Ospătarii au pregătit şi servit o masă la Castelul Bran, Mecanicii au reparat câteva zeci de biciclete stricate care apoi au fost donate, Croitorii au făcut pregătit un fashion show într-un mall din Braşov.

Mi-a adus aminte mult de Ideo Ideis, însă aici nu mai e vorba de nişte adolescenţi cu preocupări artistice, ci de nişte tineri care îşi doresc nişte meserii cât se poate de practice şi care sunt conştienţi că viitorul lor depinde de volumul de muncă pe care sunt dispuşi să o facă.

Ce au în comun toţi aceşti copii e că îşi doresc să facă ceva, să-şi depăşească condiţia prin muncă cinstită. Mă uitam la ei în ziua în care au avut simulările de interviuri pentru un loc de muncă şi am fost uimit de cât de senini şi optimişti erau. Potenţialii angajatori îi întrebau ce calităţi consideră ei că au. Printre cele enumerate: sunt serios, sunt om de cuvânt, îmi asum greşelile, nu mă dau bătut. Nişte calităţi pe care la vârsta lor n-aş fi putut să le identific de unul singur. La un moment dat n-am mai putut să asist pentru că efectiv îmi dăduseră lacrimile.

Deşi am stat o zi jumate în Tabără, am plecat de-acolo cu un puternic sentiment de revoltă. Încercam să-mi dau seama de ce nu se vorbeşte mai mult despre proiectul ăsta, de ce nu fac şi alte companii lucruri similare. De-asta am şi scris despre proiectele inutile care ne înconjoară şi care consumă aiurea resurse care ar putea fi folosite mai bine.

Dacă 100 de companii ar investi o bucată din bugetul lor de marketing pentru o astfel de tabără, am avea deja 30.000 de copii pe an. Sunt convins că avem 100 de astfel de companii care au bugetele necesare pentru un proiect similar, dar care aleg să-i direcţioneze spre alte acţiuni. Eu pot să garantez că o astfel de tabără e cea mai bună reclamă pentru o companie. Copiii ăştia ies transformaţi total după o săptămână acolo, mai pregătiţi decât după câţiva ani de şcoală, mai buni ca oameni, mai responsabili ca cetăţeni. Aşa se produce schimbarea reală, pas cu pas.