Săptămâna trecută am dat o fugă la o tabără despre care voi reveni într-un articol distinct. Chestie mişto, făcută cu cap, cu rezultate reale în mediul înconjurător. M-am ofticat puţin că am ajuns acolo abia anul ăsta, deşi proiectul e de mult timp. Şi-apoi mi-am adus aminte de tot timpul pe care l-am irosit cu alte chestii inutile. De toate proiecţelele fără niciun scop real, de toate şuşele fără finalitate.

Din păcate, sunt mult prea multe proiecte de genul ăsta, care n-au un impact real, dincolo de nişte exceluri într-o prezentare de brand. Nici la capitolul social, nici la cel cultural, nicăieri. Uneori nici awareness serios nu strâng.

Şi n-ar fi o problemă dacă n-ar mânca din timpul şi energia noastră, a tuturor. Dacă se irosesc banii vreunui brand, e problema lor, dar devine şi a noastră.
“Vino să vezi proiectul nostru despre nimic”.
“Ok, dar ce faceţi concret?”
“Păi oferim oportunităţi tinerilor.”
“Mai exact? Ce fel de oportunităţi? Ce înseamnă asta?”
“Facem nişte întâlniri în cadrul cărora pot face networking şi pot afla lucruri interesante”.

Cam aşa a decurs o discuţie recentă cu un gigel care insista să mă invite la super proiectul lui.
Nu mă înţelegeţi greşit, când e vorba de tineri sunt printre primii care sar să ajute, să afle, să dea vestea mai departe. Dar mi-e tot mai greu să deosebesc proiectele cu adevărat bune de tâmpenii.

Mai nou, toată lumea simte nevoia să-şi facă proiectul lui, chit că e brand sau individ. Chiar dacă mai sunt 10 idei asemănătoare, hai să facem şi noi un proiect, pentru că noi avem un twist. Şi toate resursele se diluează extrem de mult, în loc să se pună totul pe aceeaşi masă şi să se împartă. Bani, presă, voluntari, aplicanţi. Chestiile astea sunt limitate.

Ok, e loc pentru toată lumea, dar nu prea. Hai să mai tăiem din chestiile inutile, pentru că sunt oameni care irosesc energie să le promoveze, să se implice în ele, iar la final se pune punct şi toată lumea a uitat de asta, inclusiv beneficiarii.