Vama a lansat săptămâna trecută cel de-al treilea album, numit „Better”. Au făcut show la Sala Polivalentă şi au reuşit s-o umple, chiar dacă n-a fost sold-out.
Am mers la concert de dragul amintirilor, al vremurilor în care îmi petreceam jumătate din zi pe forumul Vama Veche. Am fost fan Vama Veche, nu pot să spun că sunt fan Vama. Muzica lor s-a schimbat, eu mai puţin, doar prin părţile esenţiale. Probabil că o Vama cu soundul Vămii Vechi mi-ar fi plăcut doar de dragul nostalgiei, dar mi s-ar fi părut prăfuită. Însă tocmai asta e chestia mişto la Vama. Am văzut joi absolut toate categoriile de vârstă la concert. Erau părinţi cu nişte puştoaice de vreo 10-12 ani, care probabil că urmăresc cu sufletul la gură Vocea României.
Erau corporatistele 30+ care încă suspinau după Chirilă, deşi omul e însurat, are şi 2 copii şi s-a lăsat de agăţat de o grămadă de timp. Mai erau şi cupluri trecute de 40 de ani, venite clar pentru amintirea vremurilor în care erau tineri şi se distrau pe nisip în Vama Veche, staţiunea. Mixul ăsta de oameni nu prea e întâlnit pe la alte formaţii vechi de la noi. Asta pentru că nu poţi avea fani noi dacă nu mai scoţi nimic interesant.
În zona de lângă scenă, pe care cei de la Agenţia de vise au numit-o „ultraşii”, erau o grămadă de tineri de vreo 20 de ani, care rezonează foarte mult cu sunetul ăsta de Coldplay pe care îl are Vama acum. Sau Placebo, sau Muse, sau ce-o mai fi. E un sound care (încă) se poartă în vest.
E un pariu pe care trupa l-a făcut cu ea îsăşi, cred că mai mult de dragul experimentului, nu pentru că s-ar aşteapta la un succes fulminant prin Europa. Mi se pare că motivele din care „explodează” anumite trupe la nivel internaţional sunt atât de random încât nici n-are sens să mai cauţi explicaţii. Unora le iese, altora nu. Atât de simplu.
Abia după ce am ajuns acasă şi am mai ascultat de câteva ori albumul mi-am dat seama câtă dreptate are Cristi Stan când zice că ăsta e genul de album de care nu te îndrăgosteşti la prima ascultare. De joi am pe repeat vreo 3-4 piese, printre care şi cele două interpretate (şi) de Larisa Mihăeş. Fata asta e unul dintre pariurile lui Tudor de la Vocea României şi mi se pare că deja are şanse mari să confirme. E super tânără, aşa că are timp.
Tot albumul Vama e free pe Youtube, îl puteţi asculta aici.