Zilele treceau toate la fel când eram în vacanţă la bunici. (Dez)avantajul de a avea bunici bucureşteni e că n-am amintiri cu vaci, oi şi găini, ci dimineţi petrecute în Cişmigiu cu clătite şi compot sau plimbări lungi prin Plumbuita sau Tei. Unele zile erau diferite, în momente numai de bunicul ştiute. Ieşeam mult mai devreme în parc, apoi ne întorceam repede pentru ca bunicul să se poată lipi de radio-ul din bucătărie unde se auzeau nişte bărbaţi care vorbeau foarte repede şi uneori strigau “gooool”. La început n-aveam voie să asist, probabil pentru că puneam multe întrebări şi nu era timp să primesc răspunsuri, totul se petrecea cu repeziciune. În unele zile bunicul se enerva şi se ducea să se culce, iar bunica îmi spunea să nu-i stau în cale, în altele era aşa fericit încât mai ieşeam o dată în parc. Sau măcar până la magazin, să ia ceva de băut.

Abia mai târziu am înţeles ce e cu etapele şi cum se transmit ele la radio. Mă uitam şi eu la meciuri deja, dar la cele 2-3 partide care se difuzau la TV. În general vedeam doar Steaua – Dinamo, Steaua – Rapid şi alte câteva meciuri. Aveam acces mult mai uşor la Premier League, de care mă bucuram din plin, mai ales în a doua zi de Crăciun, când aveam voie la TV mai mult.

Doar visam pe vremea aia să fie pe TV toate meciurile, dar nu-mi imaginam că, la 20 de ani distanţă, vom ajunge unde suntem. Am avut azi ceva treabă la birou, însă voiam să văd ce fac fetele la handbal. Aşa că am deschis siteul Telekom Online şi am pornit meciul în background. Într-un alt tab am aruncat un ochi şi la Barcelona cu Celta Vigo, pe siteul DigiSport. Când am plecat de la birou mi-am adus aminte că a început meciul lui Liverpool, aşa că am deschis aplicaţia DigiOnline şi am dat pe Eurosport. Am selectat Mediul Quality, pentru că am suficient net inclus pe cartelă şi am pornit casca bluetooth. Sunetul a trecut automat pe cască, am pus telefonul în buzunar şi mi-am văzut de drumul spre casă. La semafor am aruncat şi un ochi pe telefon, că se nimerise să dea cormoranii gol. Apoi, la coadă la şao salată raw vegan, am stat cu telefonul în mână şi am mai văzut un gol.

Chestia asta ar fi fost o utopie acum 20 de ani, nu doar că am ajuns să nu mai stăm lipiţi de un radio şi de comentariul agitat al unor corespondenţi, avem meciurile în buzunarul nostru, fără costuri suplimentare, incluse în costul abonamentelor de televiziune (fiind singurul viciu, îmi permit să plătesc două abonamente lunare la RDS şi Telekom :D ).

Bunicul meu microbist a prins începuturile acestei revoluţii vizuale în sport. Ţin minte că era exaltat de schimbările astea, urmărea şi Spania şi Italia şi Franţa, se uita la tot ce se difuza, cu un program atât de încărcat încât bunica a spart puşculiţa cu economii şi a mai cumpărat un televizor pentru a păstra armonia în familie. Însă, paradoxal, după un timp i s-a cam dus cheful de meciuri. Magia derbyurilor super spectaculoase dispăruse odată cu oamenii care vorbeau repezit în micul radio din bucătărie.