Căutam aseară nişte întregistrări ale emisiunilor “13-14 cu Andrei”, să mă afund puţin în borcanul cu nostalgie. Că aşa se întâmplă, îţi aminteşti de nişte chestii mişto abia în momentul în care ajungi să le simţi lipsa sau când moare vreo persoană direct implicată. N-am găsit mare lucru. E un tip pe Youtube care pare să aibă o arhivă măricică din Midnight Killers, mai sunt câteva înregistrări 13-14 cu Andrei, dar cam atât.

“13-14 cu Andrei” era la sfârşitul anilor ’90 cea mai smart şi îndrăzneaţă emisiune de radio (şi, ulterior, şi TV) din România. Ţin minte că fugeam de la şcoală ca să-l prind pe Gheorghe, deşi nu înţelegeam mare lucru din ce zicea. Era citit, era tupeist, era liber. Una dintre vocile generaţiei “PRO”.

Mă rog, postarea asta nu e un necrolog, am citit destule până acum. Ce mi-am dat seama aseară e că generaţia următoare n-o să mai aibă probleme în a găsi chestii din copilăria lor. Totul e deja în cloud, sau pe serviciile de streaming, ore întregi de prostii debitate de te-miri-cine sunt deja urcate pe torrente sau pe platformele proprii ale televiziunilor şi radiourilor, unele sunt chiar pe Youtube. Chiar şi alea care n-ar merita salvate nicăieri. Ca să nu mai vorbim de unele vloguri.

Iar peste câţiva ani probabil că totul va fi stocat în cloud pe măsură ce vizionăm, aşa că va fi super simplu să-i spunem lui Google (sau Alexa, sau Siri) “Hey, vreau să revăd emisiunea de pe 15 decembrie, de pe ProTV”. Cel mai probabil nu le va urmări nimeni, decât antropologii şi studenţii pentru vreo lucrare de dizertaţie, dar ele vor fi acolo, la dispoziţia noastră. La asta se vor adăuga şi sute de mii de fotografii şi video-uri cu toate prostiile, până la punctul în care vom avea ochelari cu cameră (sau ceva lentile?) care să înregistreze tot ce facem şi să ne arate ulterior highlighturile vieţii noastre.