Am zărit coperta asta la Cărtureşti Carousel, la o lansare de carte la care am participat zilele trecute. Mi-am propus să nu mai cumpăr cărţi până nu termin de citit stiva de pe noptieră, însă sunt un om slab, cu puţine vicii, aşa că la un moment dat n-am mai făcut faţă tentaţiei şi m-am năpustit ca un vultur asupra raftului, direct la zona de noi apariţii. Până la urmă sunt un om simplu, când văd „Bucureşti” şi poze cu clădiri vechi, scot portofelul şi cumpăr.
Bucureştiul mutilat este un album foto semnat de arhitectul Andrei Pandele, la care au mai contribuit câţiva fotografi bucureşteni. Piesa centrală este cartierul Uranus, dărâmat de comunişti pentru a face loc Casei Poporului, însă sunt fotografii şi cu alte clădiri dispărute din diverse zone centrale ale capitalei. Printre cele mai bine de 200 de fotografii sunt spuse şi diferite poveşti ale Bucureştilor, unele ce-mi erau cunoscute, altele total noi. De exemplu, habar n-aveam că metroul a fost făcut între Universitate şi Romană cu groapă deschisă peste care s-a turnat apoi un planşeu, nu văzusem niciodată fotografii cu fostul institut Mina Minovici, iar despre translatările bisericilor ştiam doar poveşti de la părinţi.
Dacă sunteţi pasionaţi de Bucureştiul vechi, e o carte care vă ajuta să vă faceţi o imagine mai clară privind ceea ce au însemnat anii ’80 pentru arhitectura oraşului, aşa cum îl ştim acum. Mie mi-a mai completat nişte spaţii goale acest album, nu-mi era foarte clară perioada dintre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi perioada post-comunistă.
La final sunt şi câteva hărţi peste care au fost suprapuse vechile trasee ale bulevardelor dispărute în urma amplelor lucrări dintre Casa Poporului şi Piaţa Alba Iulia – Calea Rahovei, Calea Văcăreşti etc. Cred că cea mai revoltătoare informaţie a fost că unele clădiri au fost demolate fără niciun sens, doar pentru că aşa au dispus Nicolae sau Elena Ceauşescu. Despre toate spaţiile goale din centrul oraşului am mai scris, în continuare cred că ar trebui să devină o prioritate umplerea lor cu ceva folositor pentru locuitorii capitalei.
Am parcurs tot albumul în câteva ore, am citit şi cele 15-20 de pagini de text (cu informaţii foarte valoroase, de altfel!) şi am rămas cu un sentiment de furie amestecată cu tristeţe. Nu-mi dau seama cum pot fi oamenii în continuare nostalgici după acea epocă în condiţiile în care va dura probabil încă 100 de ani să reparăm ce s-a stricat în numai 15-20 de ani de ceauşism.
Puteţi găsi Bucureştiul mutilat pe site-ul Cărtureşti, costă 57 de lei.
2 comentarii. Leave new
Nu este nimeni nostalgic după comunism ca ideologie. Oamenii sunt nostalgici după tinerețea lor, după un presupus sentiment de siguranță și stabilitate „îți dădea statul casă și servici”. Penuria de alimente, întreruperile de utilități (gaze, energie electrică, apă caldă) au marcat efectiv pe prea puțini, pe de-o parte, fiindcă majoritatea erau țărani proaspăt mutați la oraș, pentru care oricum confortul apartamentului la bloc cu toate neajunsurile era superior cocioabei de la țară din care îi scosese Ceaușescu, pe de altă parte, fiindcă „se descurcau”.
Pe de altă parte, însă, și nostalgia asta față de demolatul Uranus este efectiv un sentiment similar. Aia era efectiv o zonă rurală în mijlocul Bucureștiului, cu case care probabil n-ar mai fi supraviețuit unui cutremur. Chiar și multe din clădirile „istorice” rămase în picioare sunt foarte nepractice pentru locuit sau alte utilizări. Apartamentele din blocurile interbelice sunt „circulare”, cu dormitoare având două intrări, sufrageria cu uși pe toate părțile… Toată tinerețea am lucrat prin apartamente din zona Magheru/Carol și sunt efectiv groaznice.
Stoiceasco, tu esti? Efectiv!