Azi începe la Romexpo târgul Gaudeamus, probabil cel mai important târg de carte din România. 

Fiind ediţie aniversară (25 de ani de târg şi Centenarul), vor exista tot felul de evenimente speciale. De fapt, pentru asta are sens să mergeţi acolo, nu neapărat pentru reduceri. În cadrul evenimentelor puteţi întâlni scriitorii români consacraţi sau puteţi discuta cu cei care încă n-au devenit super celebri dar care au scos deja cărţi bune. În plus, e o bună ocazie să descoperiţi cărţi noi. 

Dezavantajul siteurilor de tipul Elefant.ro este că nu-ţi pot oferi aceeaşi experienţă, nu-ţi pot arăta acelaşi număr de cărţi dintr-o dată şi, evident, nu-ţi pot permite să răsfoieşti ce ai tu chef din cartea respectivă. De-asta aleg să merg cu religiozitate la Gaudeamus.

Anul ăsta va exista un stand cu 600 de titluri dedicate Marii Uniri. Probabil că vor fi multe cărţi apărute deja de câţiva ani despre România, Marea Unire şi cei 100 de ani ai naţiunii. Mi-e greu să cred că au apărut 600 de cărţi doar pe acest subiect, anul acesta.

Ce vă recomand eu să căutaţi dacă mergeţi la târg:

  1. Apusul – Adrian Mihălţianu Este al doilea volum din seria Terra XXI, apărut recent. Îl găsiţi la editura Nemira, e posibil să aibă şi ceva lansare specială la târg, dar n-am reuşit să caut prin programul afişat pe site (e un PDF trist).
  2. Plăceri vinovate și datorii împlinite – Dan C. Mihăilescu O antologie cu 12 texte-confesiune, cea mai nouă carte a lui Dan C. Mihăilescu, apărută la editura Humanitas. Am răsfoit-o puţin şi e genul de lectură foarte lejeră, bună pentru mini-vacanţa de 1 decembrie.
  3. Seria lui Yuval Noah Harari (Sapiens, Homo Deus, 21 de lecţii pentru secoul 21) N-am citit-o decât pe prima momentan, dar recomand cu căldură toată seria. E la editura Polirom.
  4. De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi – Lucian Boia Aici e o recomandare mai mult cu titlul de “s-ar putea să fie mişto”. Boia se cam repetă în ultimele 3-4 cărţi, după ce a dat-o bine de tot cu “De ce e România altfel?”. Însă e o carte fix pe subiectul Centenarului şi s-ar putea să fie bună. Am citit nişte fragmente interesante, tot la Humanitas o găsiţi. 
  5. Becoming – Michelle Obama Abia s-a lansat la nivel internaţional. Traducerea în limba română a apărut la editura Litera. Dacă v-a plăcut de doamna Obama, s-ar putea să vă intereseze şi cartea.

Programul târgului este 10:00 – 20:00, intrarea e 5 lei, iar abonamentele sunt 10 lei.

Pentru mai multe recomandări de cărţi, puteţi intra pe The CEO Library, cu menţiunea că tot contentul de acolo e în engleză. Nu vă lăsaţi intimidaţi de nume, nu e doar pentru CEOs.