Trei licee din Braşov au introdus nişte regulamente care prevăd ca elevii cu medii sub 8 să fie daţi afară. Chestie care, desigur, i-a revoltat pe părinţi. Păi cum, Georgel să nu fie la un liceu bun?

Vali punctează foarte bine, un liceu în care nu se face o selecţie de genul ăsta ajunge să-şi piardă din prestigiu. Nu e o presupunere, pur şi simplu aşa se întâmplă, chiar şi liceele bucureştene au simţit-o prin anii 2000.

Problema e că de multe ori părinţii acestor copii nu-şi doresc performanţă, ci doar status. “Băiatul meu este la liceul X, cel mai tare din oraş!”. Aha, şi ce face acolo? Abia trece clasa, nu? Nu mai pune nimeni întrebarea asta. Dacă e la un liceu bun, înseamnă că şi copilul e bun. 

Să nu vă imaginaţi că astfel de părinţi nu ştiu ce au în casă. Dacă până în clasa a 4-a el nu ştia bine tabla înmulţirii şi nici cu scrisul nu se descurca aşa bine, nu prea mai ai o surpriză când rămâne corigent la un liceu de top. 

În şcoala generală am nimerit într-o clasă de genul ăsta, care se voia a fi cea mai bună, crema cremelor etc. “Clasa de olimpici” era formată, de fapt, din vreo 15 copii peste medie, care mergeau la olimpiade (şi câţiva foarte buni care chiar luau premii), alţi 10-12 absolut normali şi vreo 10 cu rezultate slabe şi foarte slabe. Unii chiar genul de copil-problemă. Prin clasa a 5-a ţin minte că au început epurările, cu convins părinţii că poate e mai bine să se mute în altă clasă. Unii au cedat, alţii au început să vină cu cadouri, să-i chinuie pe copii cu meditaţii (când era clar că n-aveau cum să devină nişte performeri).

Rezultatul a fost că atmosfera din clasă era mereu perturbată de acei 4-5 copii problemă. Orele de dirigenţie erau despre ei şi tâmpeniile pe care le făceau. Elevii mai introvertiţi erau terorizaţi de micile tâmpenii pe care le făceau “derbedeii”, unii profesori se concentrau minute bune să-i certe, să-i verifice şi pierdeau timp preţios din ore.

Analizând puţin ce s-a întâmplat cu ei, putem concluziona că respectivilor elevi le-a folosit să fie într-o clasă foarte bună, chiar dacă erau codaşi (în comparaţie cu ce s-a întâmplat cu cei care au fost trimişi la alte clase). Însă n-avem cum să cuantificăm exact cât de mult i-au ţinut pe loc pe ceilalţi. Eu, probabil că aş fi ajuns un youtuber de succes, aşa n-am reuşit să fiu decât blogger 😀

Dacă vrem performanţă cu adevărat, ar trebui să înţelegem că nu poate să fie bine pentru toată lumea şi să acceptăm situaţia atunci când tragem paiul scurt. Să muncim mai mult şi să încercăm să reuşim mai mult la următoarea şansă.

Şi oarecum on-topic, un interviu cu doamna Florina Rogalski, profesoara mea de limba română din liceu, unul dintre cei 4-5 profesori excelenţi pe care i-am întâlnit pe parcursul celor 15 ani de şcoală.