Eu sunt genul ăla enervant de om care răspunde cu „nimic” la întrebarea „ce vrei de ziua ta?”.
Şi asta se întâmplă, de obicei, din două motive: 1) îmi cumpăr cam tot ce-mi trebuie în timpul anului (şi dacă nu-mi cumpăr, înseamnă că n-am nevoie cu adevărat); 2) uit ce-mi doresc.
Serios, mi se întâmplă foarte des să văd un joc sau un obiect pe care l-aş vrea, apoi să uit de el. Când se apropie ziua mea, parcă e mai rău. Intru într-un blanc total, nu reuşesc să-mi amintesc nimic din chestiile pe care pusesem ochii. De-aia e şi complicat pentru familie şi prieteni să-mi ia cadouri. De unde să ştie ei ce vreau, dacă eu nu-i ajut deloc?
De vreo 2-3 ani folosesc Wishlistr, însă n-am reuşit să fiu atât de disciplinat pe cât mi-aş dori (în sensul că nu notez acolo tot ce aş vrea), plus că am avut situaţii în care mai multe grupuri de prieteni au văzut un anumit obiect şi m-am trezit cu mai multe bucăţi din acelaşi lucru.
Partea bună e că s-a lansat recent Cadolist.ro, un site care face o chestie simplă: îi ajută pe prietenii tăi să se organizeze. Asta după ce îţi faci tu o listă cu cadouri pe care ai vrea să le primeşti.
Practic, pasul 1 e să-ţi faci cont şi apoi lista de cadouri, pasul 2 e s-o trimiţi prietenilor, iar pasul 3 e în momentul în care se împart sarcinile. Unii îţi cumpără pijamalele cu ursuleţi, alţii cumpără papucii ăia pufoşi, alţii îţi cumpără bilete la meciul de fotbal.
Pe lângă asta, au şi o serie de idei de cadouri + o listă de magazine, dar cel mai tare mi s-a părut că au listă de sărbători, să nu cumva să-ţi scape vreuna din vedere.







3 comentarii. Leave new
Cadou iubită: Remington Groom Kit PG6130 – set de tuns barba si corp 🙂
Păi pe site văd că e „cadouri persoana iubită”. 😀 Ceea ce e puţin diferit.
Așa e, my bad. Ar trebui să se mai joace la filtre un pic totuși.
Îl altă ordine de idei, îmi place monetizarea bazată pe afiliere + oferit ceva în plus.