Potrivit Pagina de Media, n-o să mai existe un nou sezon X Factor. Cel puţin nu la Antena 1. Nu e clar dacă au renunţat la licenţă sau se mai gândesc puţin.

Vestea asta poate părea surprinzătoare, dar dacă te uiţi mai atent pe audienţe, realizezi că lucrurile mergeau din rău în mai rău. Jumătate din cât aveau PRO TV şi Kanal D la nivel naţional? O treime din ce scotea PRO TV pe publicul comercial? Cine să susţină financiar rezultate aşa slabe?

X Factor a arătat de la început prost. Imaginea întunecată, culorile aiurea + alte detalii care te făceau să-ţi piară orice chef. Indiferent de cât talent au adus din PRO (pun intended), tot n-a fost suficient încât să se vadă bine unele produse ale Antenelor.

Apoi au fost toate modificările de juriu, au încercat să atragă cu toate variantele posibile, au schimbat vreo 9 vedete. Pe lângă asta, în ultimele 2 sezoane s-au tot jucat şi cu orele de difuzare, doar-doar ar putea să nimerească un tronson bun pe care să ciupească ceva mai mult din audienţe.

Până la urmă cred că şefii din Antenă au luat o decizie bună. N-are sens să aloci atâtea resurse unei producţii atât de mari, în condiţiile în care ai putea să faci chestii mai profitabile.

Mai ales că toate companiile de telecom sunt cam panicate din cauza taxei pe lăcomie, aşa că e posibil ca Orange să fi strâmbat din nas la propunerile de sponsorizare. Să nu uităm că şi Telekom s-a retras de la Românii au talent.