2019 se anunţă un an plin pentru GPeC – unul dintre cele mai mari evenimente de eCommerce din România. În primul rând, au schimbat locul de desfăşurare. GPeC Summit se va desfăşura pe 27 şi 28 mai în acest an la TNB, în sala mare (conferinţa, pe 27 mai) şi Hotelul Sheraton (ziua de workshopuri, pe 28 mai). După ani la rând la Crystal Palace Ballroom, e o mutare excelentă, într-un loc mult mai accesibil. De multe ori am întârziat sau am renunţat să merg la jumătăţi de zi doar pentru că era complicat cu parcarea în zona aia, iar transportul în comun e destul de slăbuţ (un tramvai şi câteva autobuze).

Pe lângă asta, au fost anunţaţi deja nişte speakeri internaţionali foarte buni:

• Karl Gilis – Top 3 Most Influential CRO Expert in the World
• Wil Reynolds – Worldwide Renowned SEO, PPC, Content Marketing & Analytics Expert
• Gerry McGovern – „One of 5 visionaries who have had a major impact on the development of the Web”, according to The Irish Times
• Dennis Yu – One of the best Facebook Ads Expert in the World
• Jono Alderson – Special Ops @Yoast, Best SEO Specialist in 2018, according to Serpstat
• Ian Jindal – Founder and Editor in Chief of Internet Retailing Magazine
• Steven Hoober – One of the 4 experts in Mobile UX around the world
• Hannah Thorpe – SEO & Content Marketing Specialist

La asta se vor adăuga specialiştii din România, care sunt convins că vor veni cu multe insighturi valoroase din piaţă. GPeC e de mulţi ani locul de întâlnire al tuturor actorilor implicaţi în ceea ce înseamnă eCommerceul în România, fie că vorbim de owneri de magazine mai mici sau mai mari, firme de curierat sau de logistică.

Până pe 15 aprilie vă puteţi înscrie în cadrul very early bird cu 79 de euro + TVA, urmând ca preţurile să crească.

De asemenea, sunt nişte super veşti de la GPeC şi pentru următoarele summituri, în toamnă, pe 4-5 noiembrie, va veni ca speaker Ryan Holiday, cunoscut pentru Trust me, I’m lying şi pentru alte cărţi (mă rog, cunoscut multora şi drept autorul preferat al Cristinei). 

Iar pentru 2020 a fost deja anunţat un alt super speaker, Dan Ariely. Poate că aţi mai văzut nişte TED Talks cu tipul ăsta. 

Mă bucur să văd că vin tot mai mulţi oameni bine cotaţi la nivel internaţional şi că organizatorii de evenimente îşi împing unii celorlalţi limitele. E cam ceea ce se întâmpla cu concertele acum 15 ani, când n-ai fi crezut că vei vedea frecvent la Bucureşti artişti cu adevărat mari. Şi cu toate astea au fost nişte concerte memorabile. Acum se întâmplă chestia asta şi cu conferinţele, fie că vorbim de Seth Godin, Harari, Ryan Holiday, Guy Kawasaki sau Dan Ariely.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu