Au trecut 2 săptămâni de la incendiul de la Notre Dame, iar guvernul francez deja a pregătit o lege pe baza căreia să se poată acţiona foarte rapid. Planul ar fi să grăbească pe cât posibil partea de autorizaţii şi să treacă la treabă. Însă peste 1000 de specialişti din domeniul arhitectural au trimis o scrisoare deschisă în care cer ca lucrurile să nu fie făcute în grabă.

La cât de mult îşi doreşte Macron să puncteze în faţa opiniei publice, nu m-ar mira să aleagă toate scurtăturile posibile în restaurare, chiar dacă asta ar însemna să monteze un acoperiş Bilka

Însă vreo 5 ani sigur n-o să puteţi vizita Notre Dame de Paris, aşa că vă puteţi reorienta spre alte catedrale superbe din Franţa.

Deşi cea din Paris e mai populară, există alte catedrale care mi se par mult mai frumoase. Câteva sugestii, în caz că vreţi să vedeţi şi altceva prin Franţa în afară de Paris (într-o ordine aleatorie):

Catedrala Notre Dame din Strasbourg

Am văzut-o în 2013, când am vizitat şi Parlamentul European. Absolut fantastică această catedrală, nivelul de detaliu m-a lăsat cu gura căscată. Iar faptul că e înconjurată de clădiri şi pare destul de înghesuită, o face să pară şi mai mare. Construcţia a început în 1015, a durat mai bine de 400 de ani (în comparaţie, Notre Dame de Paris a durat sub 200 de ani), iar până în 1874 a fost cea mai înaltă catedrală din lume (147 de metri). Mai multe fotografii şi detalii.

Catedrala Notre Dame din Rouen

Am descoperit-o în pozele  Simonei Halep, cu ocazia meciului de Fed Cup dintre România şi Franţa. Iniţial am crezut că sunt imagini din Strasbourg, seamănă destul de mult cu acea catedrală. A fost începută în 1030 şi finalizată în 1880. 

Foto via

Catedrala Notre Dame din Chartres

O altă catedrală începută prin 1100, însă finalizată în doar 100 şi ceva de ani, catedrala din Chartres este foarte bine conservată. În mare parte arată la fel ca acum 500 de ani şi poate fi vizitată foarte uşor dacă aveţi o maşină la dispoziţie şi cazare prin Paris. 

Foto via

Catedrala Notre Dame din Reims

Faţada catedralei din Reims cred că îţi taie respiraţia. Mi-ar plăcea să ajung la baza ei într-o zi şi să privesc în sus. Turnurile au “doar” 80 de metri, însă nivelul detaliilor gotice este impresionant.

Foto via.

Catedrala Saint Etienne din Bourges

Nu în ultimul rând, catedrala din Bourges, una la fel de spectaculoasă, aflată în patrimoniul UNESCO, la fel ca cele de mai sus. 

Foto via

O listă cu alte catedrale din Franţa găsiţi aici.