Am reuşit să văd toate cele 5 episoade din Chernobyl, mini-seria difuzată pe HBO. Mi-a plăcut, m-a emoţionat, am aflat lucruri noi despre subiect.
Cu toate astea, n-o să mă apuc nici să-i dau 10 pe IMDB, nici să critic regizorul pentru seria de inexactităţi şi exagerări. Aleg să-l iau aşa cum e, ca o docu-drama.
Nu pot să consider că Chernobyl e un documentar istoric, mai ales că au precizat şi ei la fiecare episod că anumite chestii sunt inventate. Îi înţeleg pe ruşi că s-au simţit ofensaţi şi au zis că îşi fac şi ei propria versiune, însă nu-mi dau seama de ce se activează şi oameni din lumea energiei.
Serios vorbind, mi-am dat seama că e super exagerată toată treaba încă ce la primul sau al doilea episod, la scena în care personajul lui Emily Watson îi spune unui director că n-are decât 4 clase şi că a ajuns acolo degeaba. Moment în care ăla îi zice că oricum el e şeful şi asta e situaţia (sau ceva de genul). Păi avea cineva curajul să spună asta în Blocul Comunist? Poate că o ziceai în gând, dar nu se putea să-l superi pe tovarăşul director, care cu cât mai puţin şcolit era, cu atât îl apreciau oamenii din partid mai tare.
În The New Yorker apare o altă aberaţie:
“There are a lot of people throughout the series who appear to act out of fear of being shot,” notes a writer for The New Yorker. “This is inaccurate: summary executions, or even delayed executions on orders of a single apparatchik, were not a feature of Soviet life after the nineteen-thirties.”
Autorul este un rus care a plecat în SUA la 14 ani, în 1981. Însă asta nu-l opreşte să opineze pe tema fricii induse de sistemul comunist. „Hai, domne, că nu era chiar aşa, nu se temeau oamenii că ar putea să fie împuşcaţi, nici măcar nu se mai împuşcau oameni aşa uşor ca în anii ’30.” Cam asta zice omul.
Ok, poate că nu se temeau să fie împuşcaţi, dar asta nu înseamnă că nu se temeau deloc. Toţi oamenii cu care am vorbit despre asta spuneau că te puteai trezi oricând turnat, apoi chemat la Securitate, bătut sau pur şi simplu torturat psihic, ţinut ore în şir într-o cameră, fără să ştii dacă mai ieşi viu de acolo, fără să ştii pentru ce te-au chemat.
Presupun că sistemul era similar, poate chiar mai rău, în URSS.
Apoi, ar mai fi şi dramatizarea tuturor aspectelor legate de oamenii care s-au dus să facă diverse lucruri pe acolo în operaţiunea de decontaminare: minerii care au săpat tunelul, militarii care au cărat bucăţile de grafit de pe acoperiş, scafandrii care s-au dus să golească rezervoarele etc.
În primul rând, nimeni nu s-a oferit să facă nimic, au spus-o şi unii oameni care au supravieţuit până azi şi au văzut serialul. Toate au fost ordine de mai sus, ordine care se execută, nu se discută. Cât despre mineri, am înţeles că erau o categorie privilegiată, însă în URSS cel mai probabil că nici n-ajungeau să respire lângă vreun ministru, ce să mai vorbim de reacţia lor în care l-au umplut pe om de praf de cărbune.
Per total e mişto, aşa cum ziceam, însă hai să nu exagerăm cu lauda.
4 comentarii. Leave new
Nu stiu de ce aveai tu impresia ca ar fi documentar. Chiar si realizatorii lui au tot spus ca nu este documentar, tocmai pentru ca lumea sa inteleaga ca nu prezinta 100% faptele petrecute atunci. Ca au ales ei sa se tina pe cat posibil de realitate, foarte ok, dar asta nu inseamna automat documentar.
N-am zis eu că ar fi documentar, însă au apărut zeci de articole despre cum greșesc realizatorii față de realitate.
„Păi avea cineva curajul să spună asta în Blocul Comunist? Poate că o ziceai în gând, dar nu se putea să-l superi pe tovarăşul director, care cu cât mai puţin şcolit era, cu atât îl apreciau oamenii din partid mai tare.”
Am recunoscut instant scena din marturiile adunate de Svetlana Alexievich 😀 Cum a decurs dialogul in realitate?
„You’re going to say that you’re a tractor specialist and that you didn’t understand what radiation could do, but I’m a physicist, I know what the consequences are.” – Vasily Nesterenko.
That really happened! Fizicianul care a facut asta a mai incercat prin diverse metode sa aduca la cunostinta publicului masurile de precautie ca urmare a dezastrului a fost hartuit, tarat prin tribunale pana cand a suferit un infarct.
Deci da, au existat oameni la fel de curajosi sau chiar mai curajosi decat au fost portretizati in serialul de la HBO. Case in point:
„I took the city’s phone directory and my daughter’s address book and my wife’s and began calling everybody one by one. I’d say: I work at the Institute for Nuclear Physics. There is a radioactive cloud over Minsk. And then I’d tell them what they needed to do: wash their hair, close their windows, take their laundry off the balcony and wash it again, drink iodine and how to drink it correctly.”
Seria nu a fost laudata exagerat pentru ca ar prezenta adevarul istoric 1:1, ci pentru ca a prezentat adevarul intr-un mod deosebit, pastrand balanta perfecta intre situatiile reale si dramatizarea necesara unei vizionari placute.
S-a muncit enorm la a face totul cat mai real tocmai pentru a transpune privitorul in mijlocul evenimentelor din ’86. Si au reusit sa faca asta, atentia la detalii fiind atat de mare incat masinile din diverse zone aveau placutele de inmatriculare corecte pentru acele vremuri.
Recomand sa ascultati si cele 5 episoade ale podcastului, sunt pe Youtube. Tot acolo veti gasi nenumarate clipuri despre Cernobil, precum acest clip comparativ scurt.
Intr-un moment in care nu mai stii ce e pe bune si ce e fake in diversele chestii pe care le vezi pe net (apropo si de clipul acesta), mniniseria “Chernobyl” arata ce devastator poate fi efectul ascunderii adevarului. La sfarsitul ultimului episod aflam ca sovieticii au comunicat ca numarul persoanelor care au murit a fost de 31, in conditiile in care a plouat radioactiv pana in Irlanda!
PS: De filme precum “Dacii” sau “Mihai Viteazul” nu mai zice nimeni ca parca nu s-au intamplat lucrurile chiar asa 🙂 Sau ca dacii si romanii vorbeau, foarte curios, limba romana!