Am reuşit să văd toate cele 5 episoade din Chernobyl, mini-seria difuzată pe HBO. Mi-a plăcut, m-a emoţionat, am aflat lucruri noi despre subiect.

Cu toate astea, n-o să mă apuc nici să-i dau 10 pe IMDB, nici să critic regizorul pentru seria de inexactităţi şi exagerări. Aleg să-l iau aşa cum e, ca o docu-drama.

Nu pot să consider că Chernobyl e un documentar istoric, mai ales că au precizat şi ei la fiecare episod că anumite chestii sunt inventate. Îi înţeleg pe ruşi că s-au simţit ofensaţi şi au zis că îşi fac şi ei propria versiune, însă nu-mi dau seama de ce se activează şi oameni din lumea energiei.

Serios vorbind, mi-am dat seama că e super exagerată toată treaba încă ce la primul sau al doilea episod, la scena în care personajul lui Emily Watson îi spune unui director că n-are decât 4 clase şi că a ajuns acolo degeaba. Moment în care ăla îi zice că oricum el e şeful şi asta e situaţia (sau ceva de genul). Păi avea cineva curajul să spună asta în Blocul Comunist? Poate că o ziceai în gând, dar nu se putea să-l superi pe tovarăşul director, care cu cât mai puţin şcolit era, cu atât îl apreciau oamenii din partid mai tare.

În The New Yorker apare o altă aberaţie:

“There are a lot of people throughout the series who appear to act out of fear of being shot,” notes a writer for The New Yorker. “This is inaccurate: summary executions, or even delayed executions on orders of a single apparatchik, were not a feature of Soviet life after the nineteen-thirties.”

Autorul este un rus care a plecat în SUA la 14 ani, în 1981. Însă asta nu-l opreşte să opineze pe tema fricii induse de sistemul comunist. “Hai, domne, că nu era chiar aşa, nu se temeau oamenii că ar putea să fie împuşcaţi, nici măcar nu se mai împuşcau oameni aşa uşor ca în anii ’30.” Cam asta zice omul.

Ok, poate că nu se temeau să fie împuşcaţi, dar asta nu înseamnă că nu se temeau deloc. Toţi oamenii cu care am vorbit despre asta spuneau că te puteai trezi oricând turnat, apoi chemat la Securitate, bătut sau pur şi simplu torturat psihic, ţinut ore în şir într-o cameră, fără să ştii dacă mai ieşi viu de acolo, fără să ştii pentru ce te-au chemat.

Presupun că sistemul era similar, poate chiar mai rău, în URSS.

Apoi, ar mai fi şi dramatizarea tuturor aspectelor legate de oamenii care s-au dus să facă diverse lucruri pe acolo în operaţiunea de decontaminare: minerii care au săpat tunelul, militarii care au cărat bucăţile de grafit de pe acoperiş, scafandrii care s-au dus să golească rezervoarele etc.

În primul rând, nimeni nu s-a oferit să facă nimic, au spus-o şi unii oameni care au supravieţuit până azi şi au văzut serialul. Toate au fost ordine de mai sus, ordine care se execută, nu se discută. Cât despre mineri, am înţeles că erau o categorie privilegiată, însă în URSS cel mai probabil că nici n-ajungeau să respire lângă vreun ministru, ce să mai vorbim de reacţia lor în care l-au umplut pe om de praf de cărbune.

Per total e mişto, aşa cum ziceam, însă hai să nu exagerăm cu lauda.