A fost sezonul conferinţelor în ultimele săptămâni, am ajuns şi la Energy Transition 2019, un eveniment organizat de RWEA – Romanian Wind Energy Association. RWEA se ocupă cu sprijinirea companiilor ce activează pe piaţa energiei eoliene din România şi caută să asigure un mediu cât mai bun de dezvoltare.

Contextul e foarte complex, aşa cum aveam să aflu în cadrul conferinţei. Pe de-o parte avem foarte mulţi stakeholderi (sau părţi interesate), pe de altă parte avem problemele clare legate de climă şi de poluare. Suntem într-o cursă contra-cronometru în care trebuie să găsim rapid soluţii pentru dezvoltarea unor surse de energie sustenabile, să reducem emisiile de carbon şi să facem asta în limitele propuse de Uniunea Europeană. Şi toate astea fără să dezechilibrăm la nivel social şi economic o mulţime de zone în care industria mineritului este extrem de dezvoltată.

Cu alte cuvinte, ca să simplific foarte mult, chiar dacă am avea o soluţie prin care să renunţăm de tot la cărbune şi lignit, tot s-ar crea un dezechilibru, pentru că zeci de mii de oameni, poate sute de mii la nivel mondial, ar rămâne fără joburi dintr-o dată. Cum nu există această soluţie magică, şi cum se estimează că vom mai depinde de combustibilul fosil încă cel puţin 40 de ani de-acum încolo, e nevoie ca aceşti paşi să se facă concomitent şi cu mare atenţie.

Emisiile de carbon şi UE

În cadrul conferinţei Energy Transition s-au aşezat la aceeaşi masă reprezentanţi ai mediului politic din România, reprezentanţi ai Comisiei Europene, oameni din companiile cheie în domeniu (Enel, CEZ, Engie), precum şi reprezentanţi ai altor companii şi asociaţii care au un cuvânt de spus.

Uniunea Europeană are deja un plan prin care impune diverse procente privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi trecerea la energie regenerabilă în toate statele până în 2030. E vorba de National Energy and Climate Plans, în care România şi-a propus iniţial drept ţintă ca 27,9% din energia consumată să fie din surse regenerabile. Comisia Europeană a evaluat potenţialul României şi a zis că şi-ar dori să ajungem la cel puţin 34%. Ceea ce ar fi excelent pentru noi, având în vedere că, pe termen lung, energia regenerabilă are cel mai mic cost al electricităţii.

Evident, asumarea acestor targeturi depinde şi de mediul politic, Giles Dickson – CEO-ul WindEurope, care a vorbit în cadrul conferinţei, povestea despre modul în care au evoluat lucrurile în Grecia. Iniţial, grecii şi-au propus 31% pondere de energie regenerabilă până în 2030, apoi s-a schimbat guvernul şi noua conducere a decis că vor încerca să ajungă la 35%. Bulgaria şi-a propus iniţial să ajungă la 25% renewebles în 2030, UE le-a cerut 27%.

Sunt state care au ca ţintă 44%, însă asta depinde de gradul de dezvoltare al ţării respective, de procentul de energie regenerabilă la care au ajuns până acum etc. 

Până în 2040 ţinta e să se reducă cu 80% emisiile de dioxid de carbon. La momentul respectiv se estimează că populaţia planetei va ajunge la 9.8 miliarde de oameni.

Desigur, nu doar UE trebuie să meargă spre energia regenerabilă, ci şi restul marilor state. În momentul ăsta China e responsabilă pentru 24% din emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial, SUA pentru 14% şi India pentru 8%. Uniunea Europeană este la 10% din total.

La nivel de oraşe, San Diego, Hamburg şi Jaipur sunt printre cele mai performante din punct de vedere al energiei regenerabile. Astfel de oraşe îşi propun să ajungă la 100% funcţionare pe baza energiei regenerabile până în 2050. Jaipur, de exemplu, este oraşul în care staţiile de metrou funcţionează exclusiv pe baza energiei solare de câţiva ani.

Sustenabilitate

Miza reală este să investim cât mai mult în surse de energie regenerabilă, pentru că astfel putem avea o economie competitivă. Poate deveni un avantaj competitiv, iar norocul României este că, pe lângă partea de hidroenergie care este exploatată destul de bine, mai avem potenţial şi pe energia eoliană, care e abia la început. Per total avem şansa de a deveni lideri în acest domeniu datorită avantajelor naturale.

Deja sunt câteva parcuri eoliene prin ţară, onshore, însă în cadrul conferinţei se vorbea şi de potenţialul ţării noastre pentru parcuri eoliene off-shore, în largul Mării Negre.

Apropo, dacă sunteţi curioşi cum arată mixul de energie produsă în România în acest moment, iată un grafic pentru ziua în care am scris acest articol. Un procent foarte mare este hidroenergie, apoi foarte mult gaz şi lignit, enegie nucleară (e altă discuţie şi acolo, ar fi nevoie de o modernizare a centralei nucleare de la Cernavodă), energie eoliană, foarte puţin energie solară şi cărbune. (Sursa: WindEurope)

Evident, cele mai mari oportunităţi de dezvoltare sunt pentru energia eoliană, apoi pentru parcurile solare fotovoltaice. În România, Enel Green Power deţine 8 parcuri eoliene cu o capacitate instalată de 498 MW, iar CEZ a investit în acel mare parc eolian onshore de la Fântânele pe care l-au tot promovat recent. 

Capacitatea totală a centralelor eoliene din România ajunge la aproximativ 3000 MW, asta înseamnă că parcurile Enel Green Power ar putea asigura 20% din acest total. Împreună cu cei circa 36 MW capacitate instalată prin cele 4 parcuri fotovoltaice, Enel ar putea acoperi cam 2% din producţia totală de energie din România.

Dacă vă interesează, puteţi afla câtă energie electrică s-a produs cu ajutorul vântului în Europa în orice zi a anului până în februarie 2017, există o arhivă cu aceste date aici. Pe 17 noiembrie 2019, de exemplu, 11,6% din energia electrică necesară la nivel european a fost produsă prin surse de energie eoliană.

Iar România e pe locul 9 în acel top, cu 13% din energia necesară produsă cu vânt. Portugalia a produs aproape jumătate din totalul necesar consumului cu ajutorul centralelor eoliene. (Sursa: WindEurope)

Însă e nevoie de mai multe investiţii, pentru că anual creşte consumul de energie electrică (numai din dispozitivele pe care le folosim zi de zi şi din industrie), iar în curând vom avea un nou mare consumator: maşinile electrice. Apropo de asta, am povestit aici pe larg despre Enel X, reţeaua naţională de staţii de încărcare electrică, care deja a început să fie implementată. 

Până la urmă totul e logic, Enel, prin divizia Enel Green Power e unul dintre principalii producători globali de energie regenerabilă, şi tot ei, prin Enel X, îşi propun să devină cei mai importanţi distribuitori de energie electrică pentru automobile, aşa că au nevoie să investească în surse de energie verde. E motivul pentru care conduc tranziţia energetică la nivel global de la modelul bazat pe combustibili fosili la unul cu zero emisii de carbon. 

Din fericire, devine din ce în ce mai eficient să producem şi să stocăm energie. Pe de-o parte a scăzut costul eolienelor în ultimii 10-15 ani, pe de altă parte scade costul bateriilor, prin care putem stoca energia suplimentară. Pentru că în anumite zile bate mai mult vânt, produci energie multă, trebuie s-o poţi stoca. Cazul ideal este cel în care poţi să stochezi energia pe care ţi-o produci singur, apoi s-o foloseşti când ai nevoie de ea.

Însă asta e cea mai simplă variantă, nu neapărat cea mai eficientă. În realitate, energia este tranzacţionată zi de zi pe bursă, există oameni din companiile specializate (Enel, CEZ, Engie), care se ocupă cu asta, vând surplusul de energie atunci când există aşa ceva şi cumpără atunci când e nevoie de pe piaţa internaţională. Energia este distribuită prin reţelele naţionale, şi aici ajungem la discuţia legată de stat.

Cum poate sprijini statul toate aceste investiţii? Simplu: prin investiţii în reţeaua de transport (Transelectrica în cazul nostru) şi, mai important, prin stabilitate. Mesajul dat de mai toţi speakerii (reprezentanţi ai companiilor de energie, ai Comisiei Europene, ai asociaţiilor de profil) a fost în direcţia asta. Avem nevoie să nu mai existe schimbări legislative atât de dese pentru ca investitorii să aibă încredere că România e un mediu stabil.

Dezvoltarea pe sectoare

Însă nu e suficient să investim în parcuri eoliene şi în parcuri solare fotovoltaice. Ca să putem atinge targeturile impuse de UE şi să scădem poluarea cu adevărat, e nevoie de un efort susţinut în toate domeniile. Nu va fi suficient nici să trecem pe maşini electrice la nivel mondial, dacă nu închidem şi minele de cărbune şi lignit sau nu găsim soluţii de transport urban care poluează mai puţin. Iar lucrurile astea nu le putem face noi, cetăţenii. În Spania s-au închis anul trecut toate minele de cărbune, Germania se pregăteşte să le închidă. Noi mai avem 2 mine de cărbune rămase în Valea Jiului şi mai multe de lignit. UE oferă 5 miliarde de euro pentru a sprijini tranziţia de la energia pe cărbune către alte variante.

Va veni momentul ca aceste mine să fie închise şi în România, ceea ce dă naştere unei noi dileme. Ce se întâmplă cu minerii? Ei bine, există nişte programe prin intermediul cărora minerii se pot recalifica drept “wind technicians” gratuit şi se pot reloca în zonele în care sunt dezvoltate parcurile eoliene. Am văzut şi nişte clipuri cu o serie de beneficiari ai acestui program, oameni care erau fericiţi că au scăpat de lucrul în subteran şi au primit o nouă şansă.

Desigur, nu e o soluţie pentru absolut toţi muncitorii din mine, unii nu vor dori să se mute, alţii nu vor putea să lucreze la înălţime, aşa că iar e nevoie de ajutorul statului, care să dezvolte programe de reconversie profesională (cel menţionat mai sus este unul privat). 

În plus, cum scriam şi mai sus, pe termen lung ne vom baza tot mai puţin şi pe energia nucleară. Până în 2050, ţinta este să avem la nivel mondial peste 50% energie regenerabilă.

Viitorul începe acum

Chiar dacă toate aceste planuri şi obiective au ca ţintă orizonturi de timp ce par foarte îndepărtate, nu e deloc aşa. 2030 e peste 10 ani, iar pentru ca aceste ţinte să fie îndeplinite, e nevoie să înţelegem această tranziţie, s-o acceptăm şi s-o sprijinim cum putem. Chiar şi 2050 nu este o dată SF, cei mai mulţi dintre noi vor prinde anul acela, în care lumea în care trăim ar trebui să arate cu totul altfel. Sperăm să fie un loc mai bun, în care multe dintre problemele legate de încălzirea globală să fie pe drumul cel bun (mă feresc să spun că vor fi rezolvate, pentru că e mai greu să se întâmple asta în doar 40 de ani).

Cert e că energia regenerabilă este parte din viitorul nostru. Important e să avem în următorii ani stabilitatea de care e nevoie pentru a putea pregăti la nivel strategic aceste transformări.