Mi-am cumpărat prima periuţă de dinţi electrică în 2015, de Black Friday. Am dat 110 lei pe modelul ăsta de la Oral-B şi am fost foarte mulţumit.
Prin 2017, mi-a sădit un vlogger ideea că mi-ar plăcea o periuţă mai şmecheră. Atunci am trecut în sales funnel de la interest la consideration, cum s-ar zice. Şi mult timp am rămas la intenţie, pentru că era o parte raţională care îmi spunea „păi n-am eu deja periuţă electrică? Ce-mi trebuie alta mai scumpă?”. Plus că ce-am ajuns dacă îmi trebuie bluetooth şi la periuţa de dinţi? Chiar nu mai putem să ne spălăm pe dinţi fără tehnologie?
Asta până la Black Friday 2019, când mi-era cald cu banii în buzunar şi simţeam nevoia să iau ceva. Mi-au picat ochii pe una dintre ofertele-vedetă, o periuţă electrică Oral-B Genius 8200W, redusă la 300 de lei. În mod normal e 600 de lei şi nu cred că o găsiţi sub 550 de lei pe nicăieri decât la vreo promoţie. Am mai discutat despre reducerile-vedetă de Black Friday, alea sunt cele mai bune oferte pe care le puteţi găsi, fiind acoperite de bugetul de marketing.
Am luat periuţa fără să clipesc, iar acum am nişte concluzii, după 2 luni de utilizare. Unele funcţii sunt foarte utile, altele sunt simpatice, dar nu neapărat esenţiale.
Are 5 programe de spălare: programul normal, pentru curăţarea zi de zi, un program mai lung, de 3 minute, un program cu periaj delicat, pentru dinţi sensibili, un program de albire, un alt program de masaj pentru gingii. Realist vorbind, eu am folosit mai mereu programul normal. Cred că am încercat o dată programul de albire şi încă o dată pe cel sensitive, ca să-mi dau seama dacă se simte vreo diferenţă. Uit mereu de programul mai lung, sunt momente în care l-aş putea folosi, dar nu m-am obişnuit încă să schimb programale între ele în funcţie de nevoi.
LED care indică starea bateriei: ăsta e foarte util, pentru că mi s-a întâmplat de multe ori să rămân fără baterie la periuţă fix când mă grăbeam să plec undeva şi am fost nevoit să trec pe manual. Ceea ce nu e nicio bucurie, odată ce treceţi la periuţă electrică o să înţelegeţi ce mare e diferenţa. Ledul respectiv te scapă de bătăi de cap, plus că periuţa nu se opreşte imediat ce se aprinde becul roşu, aşa că poţi să duci bun sfârşit un periaj.
Senzor de presiune cu LED: altă funcţie extrem de utilă, la baza capului de periaj e un led care e aprins când foloseşti periuţa sau o încarci şi se face roşu atunci când apeşi prea tare. Se pare că eu făceam asta fără să-mi dau seama, puneam presiune prea mare, aşa că apăreau două probleme: 1) scădea viteza, deci periajul era mai puţin eficient şi 2) capul periuţei se tocea mai repede.
Ciclul de spălare e împărţit în patru segmente: prima periuţă pe care am folosit-o avea un timer la 2 minute, pe care uneori îl respectam, alteori nu-l respectam. Modelul ăsta are un timer diferit, setat la 30 de secunde x 4, astfel încât să acoperi toate cele 4 zone ale danturii (stânga jos, dreapta jos, stânga sus, dreapta sus). Rezultatul a fost că mi-am schimbat modul în care periez şi am ajuns mai des la cele 2 minute recomandate.
Bluetooth şi aplicaţia: teoretic, unul dintre punctele cheie ale acestei periuţe este conectarea prin Bluetooth la aplicaţia Oral-B. Practic, trebuie să fii foarte disciplinat ca să te ajute. Mai exact, aplicaţia funcţionează în felul următor: agăţi telefonul în suportul special, care e lipit de oglinda din baie. Porneşti aplicaţia şi începi periajul. Camera telefonului îţi detectează faţa şi, în funcţie de poziţia periuţei, estimează cât de bine ai periat anumite zone.
Dinţii de pe aplicaţie sunt albaştri la începutul periajului, iar scopul tău este să-i faci albi pe măsură ce periezi şi să nu mai laşi nicio zonă bleu sau albastră. Un fel de gamification cu periuţa de dinţi. Dacă apeşi prea tare, îţi indică şi aplicaţia asta, nu doar LED-ul periuţei. La final primeşti un scor, astfel că poţi să te întreci cu tine însuţi sau cu alţi membri ai familiei.
Chestia asta s-ar putea să funcţioneze pentru familii, drept competiţie internă de periat dinţii. În plus, datorită aplicaţiei poţi avea o evidenţă foarte clară legată de cât de des ajungi efectiv să te speli pe dinţi. Poate că sunt seri în care uiţi, sau seri în care ajungi târziu acasă şi tot ce vrei e să te bagi în pat, aplicaţia asta nu uită şi nu iartă. Pentru cei cu spirit competitiv, sunt şi tot felul de badge-uri, e şi un streak de zile consecutive în care ai reuşit să te periezi, să foloseşti aţa dentară, apa de gură etc.
Cutie de transport: mi-aş fi dorit chestia asta la prima mea periuţă, acum mă bucur că o am, nu mai stau cu tot felul de improvizaţii. Modelul ăsta nu are şi încărcare în cutia de transport, dar nici nu cred că e nevoie. Dacă pleci mai mult de 4-5 zile, poţi să-ţi iei încărcătorul clasic, mai ales că ştii exact câtă bateriei ai atunci când pleci.
În concluzie, e mişto o periuţă electrică cu bluetooth şi mi se pare că merită diferenţa de bani faţă de una clasică, entry-level. Dacă nu folosiţi deja o periuţă electrică, puteţi să treceţi direct la una de-asta cu bluetooth, dacă aveţi una standard, faceţi upgrade. În special pentru senzorul de presiune, pentru timerul împărţit în 4 segmente şi pentru LED-ul care indică starea bateriei.
Sigur, programele de spălare şi aplicaţia sunt mişto, dar numai dacă sunteţi super responsabili când vine vorba de periajul dinţilor.
O puteţi găsi zilele astea la 540 de lei, într-o campanie specială la eMAG.
1 comentariu. Leave new
Ce mi-a placut mie la OralB e aplicatia de smartphone pt copii, am reusit cu ea sa ii fac sa se spele minim 2 minute pana le apare imaginea din catalog. Deja asteapta cu nerabdare dimineata si seara sa se spele pe dinti doar ca da vada ce imagine din diverse desene mai descopera. Mare victorie.