GPeC a publicat cifrele pentru 2019, în cadrul Raportului lor anual, pe care îl alcătuiesc pe baza unor estimări proprii, la care se adaugă statistici de la ARMO, 2Performant, ANCOM şi diverse cercetări de piaţă. Găsiţi întregul raport aici.
Concluzia pe scurt ar fi că suntem pe creştere, dar rămânem la coada clasamentului privind numărul de cetăţeni care fac cumpărături online. Doar 23% dintre Români au făcut asta în 2019 potrivit Eurostat, ceea ce ne plasează jos de tot în UE, depăşim doar Bulgaria. 22% creştere faţă de 2018, ceea ce e bine, dar e cu 8 puncte procentuale mai puţin decât în anul precedent.
Cifra de afaceri e pe la 4.3 miliarde de euro, iar în 2020 ne vom apropia de 5 miliarde. Din cele 4.3 miliarde, cam 1 miliard e cifra de afaceri a eMAG, care are cam 25% din cota de piaţă.
De pe poziţia asta, eMAG îşi permite să înceapă lupta împotriva plăţilor ramburs şi a livrării gratuite. Plata ramburs a scăzut de la 83% în 2018 la 80% în 2019, dar tot e enorm. Şi dincolo de discuţia aia cu „comand cu plata ramburs ca să-mi vină produsul mai repede”, adevărul e că românii nu-şi ţin banii pe card. Nu ştiu cât timp va mai trece până când n-o să mai simţim nevoia de a vedea banii în portofel, dar ăla va fi momentul în care plata ramburs o să scadă cu adevărat. Cât despre livrarea gratuită, înţeleg costul extra la livrarea în EasyBox, dar mi se pare că au greşit cu costul extra pentru livrarea în showroom. Nu că n-ar exista costuri de procesare şi acolo, dar mai bine le-ar fi inclus în preţ.
Mă surprinde că sunt anumite segmente pe care a scăzut valoarea medie a tranzacţiilor, nu mult, dar e o scădere. Dăm mult mai mult pe Electro şi IT&C, dar alegem mai ieftin la Home&Garden, Beauty şi Auto&Moto. În plus, e chiar îngrijorător că a scăzut şi segmentul Adult. Chiar aşa e mare criza, am ajuns să luăm vibratoare low cost?
GPeC Summit-ul de primăvară are loc anul ăsta pe 25 mai, dacă nu v-aţi luat încă bilete, găsiţi aici detalii.
1 comentariu. Leave new
Plata ramburs e sfântă! Pentru că:
– este interesul magazinului ca produsul să ajungă cât mai repede la mine; de frică, poate, să nu mă răzgândesc!
– dacă trec mai mult de 3-4 zile și n-ajunge produsul la mine, poate chiar merită să mă răzgândesc, nu-i treaba mea unde este problema: magazinul că nu are marfa pe stoc și lucrează pe stocul depozitului, magazinul că are rulaj mare și angajați prea puțini în raport cu volumul de muncă, curierul pe care-l doare-n c** știind că la plata cu cardul nu primește nimic etc… Cert este că dacă nu funcționează totul nemțește atunci am posibilitatea să mă răzgândesc, ori la plata cu cardul îmi trimit ei înapoi banii în cont când își aduc aminte de mine;
– este interesul curierului să-mi aducă coletul cu prioritate, și până la ușă, că poate pică ceva; Și de obicei pică. Nu mult, dar… într-o zi se poate aduna de-o masă bună, de 1-2 pachete de țigări, de-o cafea etc. Eu tot timpul las curierului ceva, știu că este prost plătit și că trag pe el cei de la firma de curierat;
– Este absolut greșit că se încearcă și în România trecerea 100% către card și plăti electronice! Și văd că apar tot mai mulți adepți spălați pe creier de consumerismul și capitalismul sălbatic american. Pe occidentali au reușit și i-au prostit. Rezultatul? Sunt dependenți de un simplu click de la bancă și încă de un click de la „ANAF”. Cu cât va trece tot mai multă lume pe card și plăti electronice, cu atât este mai simplu să-i controlezi pe cetățeni și să le pui taxe și impozite. Ai fost „rău” și ai mișcat inf ronț? Zbaaang, ți-am blocat contul! Ai îndrăznit să vinzi/cumperi ceva? Zbaaang sare și statul/ANAF-ul să-și încaseze taxa de șmecher. Pentru că de ce? Numai e mult și o să plătim taxe și pentru că respirăm!
– Într-o bună zi, când banii vor fi doar electronici, cu siguranță pe tine, cetățeanul, te va costa mai mult: comision de administrare, comision de cont, comision de tranzacție, comision de interogare, comision de rahat pe băț… Asta ca să ce? Ca niște bancheri să facă profit pe munca ta, pe banii tăi.
Așa că, în concluzie, rambursul este sfânt.