Din fericire, reuşesc să mă ţin de treaba cu mersul la teatru, am văzut vreo 5 spectacole de la începutul anului până acum. Şi nici nu s-a terminat februarie 🙂 Aşa că o să revin din când în când cu recomandări, ca să nu se adune prea multe şi să uit de ele.

Afară, departe, pe câmp – cel mai nou spectacol de la Comedie, semnat de Cătălin Ştefănescu, în regia lui Alexandru Dabija. E o nebunie dedicată dadaiştilor, o distracţie pe care şi-au permis-o Dabija şi Ştefănescu. Sunt culese texte din perioada dadaistă, pornind de la Urmuz, până la Ionathan X. Uranus, Grigore Cugler, Saşa Pană sau Sesto Pals. Şi sunt aşezate într-un spectacol care e uneori absurd, alteori extrem de amuzant. Mici bucăţi de text, care ba te fac să râzi cu gura până la urechi, ba te surprind prin profunzime şi te fac să te gândeşti la chestii complexe. E şi o distribuţie mişto, cu Dorina Chiriac în formă, care face mai multe bucăţi foarte bune, cu Dan Rădulescu, Bogdan Cotleţ, Andreea Samson, Ilona Brezoianu, Liviu Pintileasa şi Dragoş Huluba. Următoarea reprezentaţie e pe 4 martie, dar mai sunt foarte puţine bilete, pentru că se joacă la Sala Studio. Aşa că fiţi cu ochii pe spectacolul ăsta, sigur o să mai fie programat în următoarea perioadă.

O mie de motive – alt spectacol pe care îl aveam pe listă de mult timp. E adaptarea textului “Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan, cu Florin Piersic Jr. într-un one-man show excelent. Văzusem deja Tot ce-i minunat în lume, în care Denisa Nicolae face un rol foarte bun, aşa că eram super curios cum e cealaltă variantă a acestui text. Şi a reuşit să mă surprindă Piersic Jr. cu o abordare mai amuzantă, foarte calmă, aşezată. Oricum e genul de actor strong silent type, însă în spectacolul ăsta mi s-a părut diferit. M-am tot gândit la asta de când am văzut spectacolul şi nu-mi dau seama exact, dar cred că e ceva ce ţine de o anumită blândeţe firească cu care joacă rolul ăsta Piersic Jr. Clar e de văzut, mi-a plăcut mie, care ştiam textul şi intuiam anumite bucăţi, sala a fost topită. Următoarea reprezentaţie e pe 8 martie, mai găsiţi încă bilete. Garantez că o să plecaţi cu un zâmbet pe faţă şi cu o stare de bine.