Am tot citit anul ăsta dintr-o carte foarte mişto a lui Adrian Majuru – “Timpul oraşului Bucureşti“. E apărută la Editura Muzeului Municipiului București şi se găseşte foarte greu, cred că eu am primit-o pe la vreun eveniment.

Pe lângă o istorie foarte detaliată a cartierelor, pornind de la fondarea Bucureştiului, până la evoluţia diverselor mahalale în jurul Curţii Domneşti, are tot felul de amănunte despre viața în București în diferite momente ale istoriei. Sunt vreo 300 de pagini pe format mare, cu poze rare de arhivă, hărţi şi detalii neştiute.

Printre altele, am descoperit un proiect de staţiune balneo-climaterică, ce ar fi trebuit să se construiască lângă Bucureşti, în zona Chitila-Mogoşoaia. Numele era “Staţiunea de vilegiatură şi Idroterapie Sinaia Mică la Chitila-Mogoşoaia lângă Bucuresci”. Asta se întâmpla pe la 1900, când vilegiatura era cea mai bună variantă de petrecere a verii pentru familiile înstărite. Ce se întâmpla, practic, era că doamna casei pleca alături de copii pe Valea Prahovei, la locuinţa de vară, departe de agitaţie şi căldură, în timp ce bărbatul rămânea să-şi facă treburile în Bucureşti şi se mai ducea la munte (în principiu, la Sinaia) în weekend.

În contextul ăsta, o moşieră de lângă Bucureşti, care avea suficient pământ în zona Chitila-Mogoşoaia, a lansat acest proiect urbanistic prin care îşi propunea să facă o staţiune balneo-climaterică fix lângă oraş. A împărţit terenul în câteva sute de loturi (vreo 400 de loturi premium, de 600 de mp + altele mai mici), apoi a lansat proiectul în parteneriat cu Banca de Scont, care urma să închirieze parcelele pentru 99 de ani. Doritorii puteau să-şi construiască o casă acolo şi să se bucure de “vilegiatură” mult mai aproape de oraş. Teoretic, la vremea aia era aer curat acolo, plus că aveau în plan să prelungească liniile de tramvai până la intrarea în staţiune, astfel încât drumul din centrul să fie parcurs în aproximativ 20 de minute.

Până în 1904 s-au vândut doar 130 de parcele (din peste 600), iar proiectul nu s-a mai realizat. A venit războiul şi au fost alte priorităţi. Astăzi, pe locurile respective e cartierul Străuleşti. O parte din poveste este publicată şi aici, însă în carte e varianta extinsă. De altfel, istoricul Adrian Majuru are o serie de articole în Cotidianul, publicate prin 2017, dacă vă pasionează subiectul le găsiţi aici.

Foto via