Am văzut zilele astea diverşi oameni care se plâng, mai în glumă, mai în serios, că e nasoală situaţia, că vine şi criza economică şi ce-o să ne facem.

Apoi am luat nişte cărţi de prin bibliotecă şi am citit puţin despre ce făceau românii în diverse momente istorice importante şi m-am dus cu gândul la bunicii noştri, care au prins al Doilea Război Mondial (unii dintre ei cel puţin).

Suntem auto-izolaţi în case şi stăm pe Facebook? Nasol. Cum ar fi fost să nu mai meargă nici internetul din vreun motiv sau altul? Mai mult, nici serviciile de cablu TV. Bunicii noştri abia dacă aveau vreun radio la care să asculte şi oricum nu erau mari ştiri.

Bărbaţii sănătoşi oricum erau plecaţi pe front, în sate şi oraşe rămăseseră doar femeile, copiii şi bătrânii. Sigur, puteau să iasă din casă, dar când au ocupat ruşii ţara parcă nu-ţi mai ardea să te plimbi pe stradă.

Pe lângă asta, n-aveau nici Mega Image la colţ, nici farmacii, că cei mai mulţi dintre noi locuiesc la oraş de 2-3 generaţii, nu ne tragem direct din Vlad Ţepeş. Deci cu mâncarea şi medicamentele mai subţire, cam ce era prin curte şi atât. Curent electric nu aveau, informaţii foarte puţine, iar Work From Home la Câmp S.A. nu era o opţiune. Practic, se cam făcea foamea.

Aşa că gândiţi-vă de două ori când spuneţi că v-aţi săturat să staţi în casă şi că e greu. Merge curentul fără probleme, pe Netflix găsiţi o mulţime de filme pe care să le vedeţi, iar supermarketurile sunt pline. Şi, din fericire, nici nu ne bombardează nimeni, aşa că multe dintre locurile în care mergeaţi până acum vor fi tot acolo şi după ce trece nebunia. 

Stay safe.

4 comentarii. Leave new

  • Ba Hoinare, si tu?

    Eu nu mai pot sa ma vait de viata, de greutati, pe motiv ca un stramos cu care n-am nicio tangenta a suferit pe vremea sa?

    Ce-i mizeria asta, indemnarea asta, la autocenzura? „Nu te vaita de viata, ca acum un secol, ai tai stergeau cururile catarilor cu degetele”; ce-i rationament abject e asta!?!

    Nu ma intereseaza ca au suferit ‘stramosii’ pe vremea lor pentru ca eu sufar acum, pe timpul meu, in prezent.

    Răspunde
  • De acord cu hoinaru, e o situatie grea, dar trebuie sa pastram masura. Vaicareala asta nationala e neproductiva si justificata doar partial. Si daca omul face o comparatie cu trecutul si asta e opinia lui, nu vad cine nu te lasa sa te vaieti, ba din contra poti plange in hohote! Printre lacrimi si muci, vad ca ai acces la net si energie sa-ti plangi de mila!

    Răspunde
  • E o îndemnare la scos capul din cur si văzut că trăiești o viață bună. Da, poți sa te vaieți cât vrei, e dreptul oricui, dar e ridicol și rupt de realitate. #snowflake

    Răspunde
  • Phaff…m-ai lasat paf…

    Vaicareste-te nene in continuare ca nu te tine nimeni cu calusul in gura, dar cum zic si ceilalti asa ne place noua sa ne vaicarim ca e greu ca e nasol ca iarba dincolo e mai verde si capra vecinului e cam grasa.

    Exact la asta ma gandeam zilele trecute, daca pica curentul s-a dus dracului tot stai in casa ca orbetele , citesti la lumina lumanarii si cam atat.

    Nu stiu de ce am impresia ca esti cam din generatia post 95-2000 asa ca astia sunt mai panicosi si degraba ofensati si suparati pe viata

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu