La limita imposibilului: de la Bâlea la Constanţa pe bicicletă într-o singură zi

Hey, salut, vrei să auzi o idee proastă? Weekendul viitor o să merg pe bicicletă de la Bâlea până la Constanţa.
Ce tare! Can I tag along?

Era 8 sau 9 august şi eu habar n-aveam în ce s-a băgat Ergo, cu atât mai puţin în ce m-am băgat eu.

Planul lui era „simplu”. Să plece de la Bâlea lac şi să ajungă la mare dintr-un foc, doar cu opriri de alimentare şi odihnă. 520 de km. CINCISUTEDOUĂZECIDEKILOMETRI! Estimase 28 de ore, ceea ce n-a părut inuman din prima.

Abia după ce am mai rumegat puţin ideea lui mi-am dat seama că e cel mai stupid lucru pe care l-am auzit în ultima vreme, motiv pentru care erau toate şansele să-i iasă. Omul are experienţă la aşa ceva.

Cum era tot drumul ăsta în capul meu? Cam ca „Marfa şi banii”, filmul lui Cristi Puiu, cu doi băieţi tineri, de la mijlocul anilor ’90, care fac un drum de la Constanţa la Bucureşti pe şoseaua veche, ca să ducă nişte droguri. 

Cum a fost efectiv? Cam cum s-au simţit toţi oamenii din echipa de filmare cât timp s-a tras Marfa şi banii. Nu e nimic spectaculos să mergi cu 25 de km/h în spatele unui biciclist, mai ales când încerci să păstrezi o distanţă constantă şi să te menţii cât mai în dreapta, astfel încât să-l protejezi, dar să nu încurci prea mult traficul.

Spre surprinderea mea, cred că mi-am luat cel mult 4-5 claxoane, venite total aiurea, în zone în care puteai să depăşeşti fără probleme. În rest, pace şi prietenie, maşini puţine şi mult-mult timp de admirat peisajul.

În rest, pot doar să spun că mă bucur să am o asemenea inspiraţie lângă mine, cineva care se ţine cu religiozitate de programul pe care şi l-a stabilit şi caută să-şi depăşească propriile limite. Pe bune, nu doar din vorbe. Partea nasoală e că n-o poate face chiar oricine. Trebuie să fii serios, să te laşi de bere, de nopţi pierdute, trebuie să te antrenezi în fiecare zi, chit că plouă sau ninge.

Iar la finalul zilei nu-ţi dă nimeni vreo medalie pentru asta. La naiba, nici măcar la finalul unei nebunii de genul ăsta nu i-a dat nimeni vreo medalie, dar a făcut-o că aşa a vrut el.

Povestea pe larg e aici.