De câteva săptămâni mă uit la The Fresh Prince of Bel Air, că l-au băgat pe Netflix şi Antonia nu l-a văzut la vremea lui. Şi nu numai că e amuzant şi acum, dar mi se pare că evidenţiază extrem de bine nişte trenduri culturale ale momentului respectiv.
Ce făceau oamenii ăia la începutul anilor ’90 era atât de cool şi fresh încât nici nu ne dădeam seama de dimensiuni. Sunt tot felul de faze, de la glume până la expresii care de-acolo au pornit şi încă sunt folosite 30 de ani mai târziu.
Mi se pare tare că pot să pun pauză din când în când şi să-i dau Antoniei nişte informaţii de background despre anumite întâmplări la care face referire show-ul. Şi fiecare astfel de poveste să fie urmată de un „a-haaa!” moment.
Singurul amănunt trist legat de showul ăsta e că azi nu s-ar mai putea face aşa ceva, pentru că n-ar trece de bariera political correctness-ului. Cum adică, o familie de negri bogaţi care au un majordom tot negru? Da’ de ce nu e asiatic? Da’ hai să-l facem trans. Hai să băgăm cu forţa nişte diversitate ca să bifăm pe o listă.
Cu toate stângăciile specifice anilor ’90, cu toate filmările low budget, sitcomul ăsta e mai bun decât trei sferturi dintre chestiile care se fac acum.
Altfel, pentru nostalgici a făcut HBO Max o reuniune pe care încearcă să o mulgă toată presa internaţională cu diverse articole şi dezvăluiri.
1 comentariu. Leave new
Din pacate James Avery a murit in 2013 asa ca nu poate participa la reuniune…Mie mi-a placut (apropo de political correctness) si de faza aia in care un membru al familiei, o fata, se casatoreste cu un alb si se arata stupoarrea celorlalte rude de culoare….Adica si negrii sunt rasisti sau au prejudecati. Da, asa ceva ar fi imposibil azi (cand se cenzureaza si „Pe aripile vantului”)…