Horia Colibăşanu e unul dintre cei mai curajoşi dentişti din România. Nu pentru că ar face operaţii riscante, ci pentru că e şi alpinist în timpul liber.
Şi-a dus pasiunea asta la un nivel atât de ridicat, încât nu numai că a cucerit cam toate vârfurile importante din lume, dar de ceva timp a trecut la nivelul următor. Adică deschide rute noi pe diferite vârfuri.
Eu am avut ocazia să-l cunosc la Ideo Ideis, în urmă cu câţiva ani, pe un drum Alexandria – Bucureşti şi a fost o conversaţie foarte plăcută, am descoperit un super om.
Recent a fost într-o expediţie pe vârful Dhaulagiri din Nepal, unde a încercat pentru a doua oară să deschidă o rută nouă. Nici de data asta nu a reuşit, el şi colegii lui fiind prinşi într-o avalanşă care putea să îi ucidă.
Horia a fost invitat la Morning Glory, la Rock FM, şi a povestit cum a fost tot momentul cu avalanşa.
Mi se pare incredibil cât de calm poate să povestească despre cum a trecut pe lângă moarte. Şi nu-mi dau seama ce te poate face să te întorci pe munte după ce ai trecut de mai multe ori prin situaţii limită. Horia chiar şi-a pierdut partenerul de drum în 2008, pe masivul Annapurna, din Nepal.
A fost foarte afectat de moartea spaniolului Iñaki Ochoa de Olza, dar s-a întors pe munte şi a reluat căţărările.
Recomand să vă faceţi timp şi să ascultaţi cea mai recentă poveste a lui Horia.