Seat a rupt de câţiva ani maşinile sportive într-un brand de sine stătător, căruia i-au spus Cupra.

Au câteva modele care întorc capetele, în special Cupra Formentor, iar odată cu intrarea pe zona de electrice mi se pare că designerii catalani s-au depăşit (auto-depăşit, no?).

Cupra Born e numele noului model electric, care va fi disponibil din toamna lui 2021.

Mie mi se pare că e un fel de Toyota Prius care a reuşit în viaţă. 

Şi nu numai că arată bestial, dar are 204 cai putere şi autonomie de 427 de kilometri în versiunea mai scumpă, peste care poţi pune o extensie de autonomie ca să ajungi până la 548 de km. Nu e rău cu un „plin” de curent, dar dacă accelerezi de la 0 la 100 de km/h în 7.3 secunde, sunt curios cât ţine bateria să te dai cu ea din semafor în semafor.

Altfel, are multe chestii SF, inclusiv Heads-up Display cu realitate augumentată şi control direct din aplicaţie.

Preţurile nu sunt încă publice, dar ne putem aştepta la vreo 40.000 de euro pe puţin. 

3 comentarii. Leave new

  • De fapt un ID3 care a reusit in viata. Arata mult mai bine si are cotiera normala, posibil sa fie si putin mai ieftin.

    Răspunde
  • SEAT nu o sa fie niciodată ieftin, mai ales Cupra. Chiar și modelul electric de la SKODA e mai scump la ID4.
    Ce mă deranjează pe mine la mașinile astea electrice, este că arată toate ca niște minivan-uri sau soccer mom car. Inteleg că din cauza bateriilor, dar sunt urâțele.
    De la CUPRA, Formentor mi se pare că arată cel mai bine. L-am văzut și în realitate și superb, o mașină cu adevărat sport.

    Răspunde
  • Interiorul e copie fidelă VW. Este clar că toate marile mărci auto se grăbesc să iasă pe piata cu ceva pentru a face față lui Tesla, chiar dacă nu sunt pregătiți. Chiar dacă nu sunt gata. Mută dintr-o parte în alta, copiază, adaptează, fac orice că să nu piardă startul. Stopurile de lanun model, butoanele de la altul, bordul de la altul și tot asa. Iese o varza. E munca multa, bani și timp sa faci o mașină electrica de la zero. Iar Tesla vinde de rupe între timp.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu