Rar se întâmplă să mă impresioneze așa tare o campanie. Asta m-a lovit încă din momentul în care am văzut clipul și abia așteptam să se lanseze oficial ca să o pot da mai departe.

Poate că ați auzit de nava plină cu oi care s-a răsturnat în portul Midia în 2019. Atunci au murit înecate 14.000 de oi. Animals International și-a propus să schimbe legea și să interzică exportul de animale vii. Primul pas este o petiție care va ajunge direct la toți parlamentarii din România. În funcție de regiunea din care ești, atunci când semnezi petiția un email ajunge în inboxurile parlamentarilor tăi și îi arată susținerea oamenilor pentru acest obiectiv. Mai departe vor fi și alți pași pentru ca Miorița să fie salvată.

România este cel mai mare exportator de animale vii din Europa. În fiecare an, peste un million de miorițe sunt înghesuite în vapoare și transportate în condiții greu de imaginat către Orientul Mijlociu și Africa.

Din cauza înghesuielii, a mizeriei și a stresului termic, multe dintre ele mor sufocate în propriile dejecții. Leșurile sunt aruncate peste bord, iar tonele de excremente sunt deversate în mare.

Dați un play la clipul de campanie, apoi semnați petiția aici.

Nu pot să spun decât că mă bucur că ne-am adus o mică contribuție la campania asta, mi se par excelente ideea și implementarea.

4 comentarii. Leave new

  • Salut!

    Păi, și impactul economic care ar fi? Parcă era bine să găsești piețe de export, așa, în general, că intră valută în țară, prosperitate, etc. Mantra anilor ’90 era că s-au „pierdut” piețele de export ale mărfurilor românești și de aia s-au închis fabricile.

    Adică, înțeleg, animale moarte în chinuri, condiții de transport sub-standard, etc. Dar nu aș vrea să repetăm rețeta Cioloș, în care semnăm o măsură (vezi interzicerea vânării urșilor) și apoi numărăm oamenii morți și / sau mutilați ani la rând, că ursul atacă atunci când faci jogging la tine în sat…

    Pe scurt, care e impactul economic al interzicerii exportului de animale vii? Ce faci cu animalele pe care azi le exporți? Te reprofilezi din crescător de animale în măcelar?

    Joac-o pe asta!

    Răspunde
    • Le asomezi / abatorizezi inainte si apoi le pui pe un vas frigorific sau cu containere frigorifice.

      Este mai scump dar asa mai bagi nste bani in economia locala din aceasta etapa.

      Problema e cu mana de lucru calificata care a plecat pe alte meleaguri…

  • automat, prețul va crește
    țara importatoare va căuta alternative mai ieftine
    la noi vor fi cheltuieli/ investiții care vor conforma producătorii cu noua lege
    și in final vor rămâne si cu banii luați si cu marfa nevândută

    soluția mea?

    încurajează românul sa consume carne de oaie

    dezvoltă abatoare/ măcelarii prin crearea de cerere locală

    apoi poți să scoți si la export

    Răspunde
  • Mandea Săracu'
    octombrie 16, 2021 2:36 pm

    Inclusiv la tuns, le tunzi cu 5 lei / oaie și când vin să-ți cumpere lâna îți dau 50 de bani / oaie.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu