Am citit investigația legată de traseul banilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului apărută zilele trecute în Recorder și am văzut aseară documentarul despre clanul ”Marelui Alb”, cum este supranumit Patriarhul Daniel.
Ambele au polarizat suplimentar România, ambele au dezvăluit chestii importante, însă ambele trebuie interpretate într-o anumită cheie pentru a fi înțelese până la capăt.
Catedrala prăduirii neamului arată legătura clară între ”pomenile” pe care le-au dat diverși oameni politici către această construcție a BOR și beneficiul lor direct. Mai știți cum ne înfuriam că a mai dat Firea 10 de milioane de lei către Catedrală, și încă 10, și încă 30 sau ce sume au mai fost? La fiecare rectificare bugetară sau ședință de Consiliu Local se mai acorda o sumă de bani. Până să apară această investigație toată lumea zicea că Firea și PSD-ul se pun bine cu BOR, în schimbul ajutorului de la BOR.
Mai știți când stăteam cu sufletul la gură să vedem ce mai zice Patriarhul înainte de alegeri, pe cine alege BOR între Ponta și Iohannis? Au circulat înregistrările alea în care diverși preoți de prin țară sfătuiau enoriașii să voteze cu românul, nu cu străinul. Și cum s-a dat și BOR cu Iohannis la un moment dat și a fost toată lumea fericită?
Eh, acum știm că n-a fost vorba de nicio înțelegere de tipul ”îți dau bani pentru Catedrală ca să mă susții” ci pur și simplu o relație banală de business. Îmi dai niște bani, câștigi și tu, câștig și eu, câștigă și spitalu´ – vorba influenceriței.
Ce nu zice articolul Recorder este cum ajung banii de la politicienii cu firme către conducerea BOR. Care este beneficiul lor, dincolo de construirea și repararea unor biserici din bani publici? Ăsta este și principalul contra-argument al celor care au bagatelizat zilele astea dezvăluirile. Din ce voiați să le facă, din buzunarele lor?
Sigur, n-ar fi o problemă, dacă în același timp toate bisericile din România nu ar fi stoarse de bani pentru același scop măreț, Catedrala. Știu cazul mai multor biserici bucureștene la care enoriașii sunt presați duminică de duminică să mai dea și ei ceva pentru obiectivul național, pentru că și preoții sunt presați la rândul lor să contribuie cu mai mult. Probabil că în schimbul acestor donații se pot obține poziții mai bune, se păstrează parohii și se negociază orice altceva. M-aș arunca să presupun că banii din donații se duc la conducerea BOR, în timp ce construcția se face, de fapt, din bani publici.
Trecem acum mai departe la Clanul Marelui Alb, documentarul de 1 oră pe care l-am embeduit mai jos. Filmul urmărește drumul unui jurnalist sub acoperire, care vreme de mai multe luni s-a chinuit să intre în cercul restrâns al afacerilor cu BOR. Și a dat de unul dintre secunzii Patriarhului, de un consilier local plantat de BOR pe locurile PSD care negociază aprobarea unor finanțări și de un mic afacerist care învârte sumele.
Afaceristul depune dosare în numele bisericilor, face instrucție cu preoții și, în general, prosperă cu binecuvântarea Patriarhului.
Ce demonstrează documentarul este ceva ce știam la nivel teoretic deja, și anume că sunt ei între ei. Vorba asta e știută de toată lumea, dar nu însemna nimic concret până acum. Eh, înregistrările astea demonstrează că acest cerc închis există. Culmea e că putea fi demascat foarte ușor până acum, a fost nevoie de câteva luni de investigație și de un Donnie Brasco autohton. Păcat că aici nu se lasă cu pușcărie, ci doar cu like și share.
Ce nu reușește să arate acest documentar este o legătură directă cu Patriarhul Daniel și nici ce se întâmplă cu banii după ce ajung la afaceriști. Ei fac ”șmenurile” cu binecuvântarea BOR, se zice acolo că e vorba de acceptul Patriarhului, însă nu există dovezi clare că BOR ar avea vreun beneficiu. Din dovezile prezentate poate părea că Biserica este manevrată de acești politicieni și afaceriști, însă nu sunt indicii privind un paraîndărăt, așa cum se practică în corupția laică.
Aici este, de fapt, următorul nivel de securitate pe care îl aplică BOR asupra acestor contracte. Intuiești că o parte din bani ajung înapoi la capii bisericii în frunte cu ”Marele Alb”, însă nu știi exact câți sunt și ce se întâmplă cu ei. Conturi în străinătate? Seifuri? Crypto? N-o să aflăm niciodată probabil.
Dar chiar și fără aceste informații, materialele în sine sunt revoltătoare. Demonstrează că cineva fură din banii publici cu acceptul Bisericii Ortodoxe Române, care chiar sprijină cât poate acest lucru. Nu doar că BOR ia de 2 ori din buzunarul enoriașilor (o dată prin donații, a doua oară prin bani de la buget), dar permite ca o parte din acești bani să fie furați.
Ceea ce era previzibil, dar nu era dovedit până acum. O realitate sumbră, nu te aștepți de la Instituția Domnului la așa ceva. Însă BOR este instituția domnului Daniel mai mult.
Per total un efort jurnalistic excelent, cu riscuri mari pentru Victor Ilie. Nota zece pentru curaj!
4 comentarii. Leave new
Trist dar adevarat,mai ales in contextul crizelor politice ,financiare si medicale actuale!
Salut!
Banii ăștia „dați” de stat ( că primărie, că guvern, că CJ, etc.) sunt donații către BOR?
În caz afirmativ, ca principiu, un donator poate avea pretenții legate de cheltuirea banului după donație ? Că înțelegerea mea este că banii publici au fost într – adevăr cheltuiți pentru catedrală, nu deturnați către alte scopuri.
Dacă cei de la „Dăruiește viață” ar fi primit bani publici și ar fi folosit materiale mai scumpe decât media pieței pentru construcția spitalului de copii, ar fi fost o încălcare a vreunei legi?
Aș vrea să înțeleg detaliile astea înainte să mă isterizez.
Că așa, statul acordă bani publici și guriștilor la șușanele sătești sau orășenești, și academicienilor din cele 7-11 academii, și sporuri de calculator în 2021, etc.
Si pentru toate astea există, cum tot statul spune, „bază legală”.
În cadrul banilor publici acordați / donați BOR care e încălcarea legii?
Că sunt mai greu de cap azi.
Fondurile pentru proiecte nu sunt donaţii.
Faptul că eu cer bani statului pentru o reparaţie şi în mod conştient şi voit accept ca preţul să fie mult mai mare este revoltător.
Nu eşti mai greu de cap doar azi, stai liniştit. Şi aici nu s-a isterizat nimeni, tocmai de-aia am scris un articol cu explicaţii.
salut
Este revoltator cum BOR nu este obligata sa faca licitatii prin seap / sicap.
Cum nu accepta ca o lucrare sa fie executata de o firma „necunosuta” lor, ci o obliga sa subcontracteze lucrarea societatii lor de casa.
Este revoltator cum au pus monopol pe moarte in cimitirele din Romania. Nimeni nu are voie sa execute o lucrare intr-un cimitir, in afara de firma desemnata de BOR pe acea localitate.
Multi preoti sunt terorizati de aceste biruri, dar tac si inghit pt ca sunt parte din sistem si fiecare il ciuguleste la nivelul lui.
De acum incolo vor fi mult mai precauti, dar fiecare dintre noi ne-am lovit de o particica din sistemul BOR in mod direct si stim pe pielea noastra ca pt unii dintre ei reprezinta cea mai buna afacere a vietii lor, care nu are nicio legatura cu credinta.
Toate cele de mai sus n-au nicio legatura cu credinta sincera a fiecarui enorias, preot sau cu faptele bune facute de multi dintre oamenii care slujesc biserica.
DAR aceste fapte sunt facute pentru ca sunt venite dintr-o motivatie intrinseca si nu este conditionata de apartenenta la un sistem.