Am citit investigația legată de traseul banilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului apărută zilele trecute în Recorder și am văzut aseară documentarul despre clanul ”Marelui Alb”, cum este supranumit Patriarhul Daniel.
Ambele au polarizat suplimentar România, ambele au dezvăluit chestii importante, însă ambele trebuie interpretate într-o anumită cheie pentru a fi înțelese până la capăt.
S-a plâns Buhnici recent că n-a mai fost invitată Cavaleria la o lansare Dacia (modelul electric Spring) şi că nu e normal, că au fost 10 publicaţii chemate şi ei nu sunt locul 11 după trafic.
Nasol, ce să zic, ştiu şi eu cum e când eşti chemat undeva şi la un moment dat se schimbă ceva (agenţia, omul de PR, percepţia vechilor oameni din agenţie sau de la client) şi ajungi să fii sărit din schemă. Se întâmplă mereu şi e normal, că brandul încearcă să mai atingă şi alte publicuri. Mă surprinde cum ditamai publicaţia cu ditamai jurnaliştii ajung să se plângă pe net de asta, ca nişte adolescenţi care nu înţeleg cum merg lucrurile şi care bat din picior ca să se rezolve ceva. Citeşte tot articolul
Încă de când am văzut reportajul Recorder care face furori pe net (Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”) mi s-au aprins nişte beculeţe.
Ovidiu Ianculescu zice de vreo 5 ori în 25 de minute că nu face parte din niciun partid politic şi în total zice de vreo 10 ori „partid”. Şi din alea 25 de minute, intervenţiile lui nu cred că adună mai mult de 7 minute, restul sunt montaje cu alte personaje şi înregistrări audio sau video. Citeşte tot articolul
UPDATE: Au oprit campania şi şi-au cerut scuze.
Vă asigur că n-ați mai auzit o chestie la fel de stupidă pe ziua de azi.
La finalul lui 2018, Ringier a renunţat la licenţa revistei Glamour. Publicaţia a fost relansată la începutul lui 2019 cu un nou editor, compania Newsroom AI, compania fondată de Mihai Fanache.
Auzisem lucruri bune despre ediţia de print, însă nu ştiam ce schimbare mare au făcut şi pe online. Practic, au renunţat de tot la o versiune de desktop şi s-au concentrat 100% pe mobile. Citeşte tot articolul
Mi-aş dori să găsesc o soluţie prin care să-i transmitem Soranei Cîrstea că e multă lume care a apreciat interviul ei, deschiderea de care a dat dovadă. Să compensăm cumva valul de hate care sunt convins că a venit în urma articolelor mincinoase apărute zilele trecute. Citeşte tot articolul
Un articol interesant via Cronica.ro (apropo, vă recomand călduros să intraţi zilnic pe site sau să vă abonaţi prin email) spune că în acest moment, în Statele Unite, sunt 6 oameni de PR pentru fiecare jurnalist.
Mai sunt şi alte cifre interesante acolo, precum cele legate de diferenţa de salarii dintre cele două domenii, care a tot crescut în defavoarea jurnaliştilor. De la 5000 de dolari pe an, s-a ajuns la o diferenţă de peste 16.000 de dolari pe an, asta în condiţiile în care numărul jurnaliştilor a tot scăzut, iar volumul de muncă a crescut, evident.
În ceea ce priveşte creşterea numărului oamenilor de PR, e ceva normal. Stakeholderii nu mai sunt aceiaşi de acum 10 ani. De fapt, nu mai sunt aceiaşi nici cei de acum 5 ani. Oamenii de PR trebuie să lucreze acum cu tot felul de bloggeri, vloggeri, influenceri, iar asta le poate ocupa tot timpul, fără să mai ajungă la jurnalişti.
Pe de altă parte, apariţiile în presă şi-au păstrat „greutatea”, ceea ce ne duce într-un punct în care toată lumea încearcă să obţină earned media. Aşa ajungem ca peste 95% dintre pitchurile actuale să nu aibă succes, pentru că se lucrează la kilogram de multe ori. Iar atunci când încerci să oferi către 10 jurnalişti acelaşi subiect, există şanse foarte mari să nu ţi-l preia niciunul.
N-am o soluţie, însă mă întreb când vor învăţa agenţiile să nu mai pitchuiască fiecare subiect tuturor celor care ar putea fi interesaţi? Când vom avea curajul să-i spunem clientului „băi, subiectul ăsta pur şi simplu nu este suficient de interesant, hai să găsim altceva, sau hai să mai aşteptăm puţin dacă vrem coverage valoros”. Când nu vom mai lansa fiecare ambalaj nou, fiecare magazin de colţ de stradă şi fiecare serviciu de livrare gratuită printr-un eveniment de presă şi două comunicate?
Acum câteva săptămâni a avut loc Gala Premiilor Superscrieri, evenimentul despre care am tot scris în ultimii ani. Mi se pare că s-a coagulat o comunitate a jurnaliştilor de valoare în jurul acestor premii, cu diverse evenimente conexe şi o activitate destul de intensă. De la an la an aceste premii s-au dezvoltat, a crescut numărul de categorii, iar atenţia de care s-a bucurat jurnalismul de calitate a dus la materiale mai muncite şi reapariţia jurnalismului de investigaţie.
Serios, investigaţia aproape că dispăruse din jurnalismul românesc în urmă cu 7-8 ani, într-un moment în care presa noastră era în derivă. Acum mi se pare că s-a format o masă critică de autori, care scriu tot mai mult şi mai bine. Presa a reuşit să facă tranziţia spre online, doar că n-a fost vorba de presa de trust, ci de jurnalismul independent (Casa Jurnalistului, RISE Project etc.). Citeşte tot articolul
În primul rând suntem nişte proşti cu toţii. În loc să ne concentrăm pe ştirea cu adevărat importantă a zilei de ieri, am ales să întoarcem pe toate feţele gafa unei fete care a fost îndrumată prost de producător. Băi fraţilor, după 25 de ani Justiţia îl ia la întrebări pe nemernicul ăla şi noi ţinem în Top Stories din News Feed (aş fi zis „prima pagină”, dar nu mai avem ziare) o întrebare pusă aiurea? Ar fi trebuit să curgă non-stop poveşti de la Mineriade pentru ca tinerele generaţii să ştie ce s-a întâmplat. E incredibil cât de uşor îşi schimbă focusul publicul larg, ne arată cât de simplu poate fi manipulată agenda publică. E, mai degrabă, o gafă a jurnalismului românesc, decât una a fetei de la Digi24.
A doua chestie e că la 25 de ani nu ai cum să ştii care au fost toate personajele episodice ale istoriei din 1990. Zicea cineva într-un comentariu pe Facebook despre cultură generală şi noţiuni de istorie. Păi care istorie, aia pe care nici noi n-o ştim cu adevărat? Manualele de istorie de pe care am învăţat eu se încheiau cu alegerea lui Emil Constantinescu şi apariţia ProTV. Acum cred că au mai adăugat o pagină cu intrarea în UE a României. Dacă ai 25-27 de ani şi nu te-a pasionat subiectul, n-ai de unde să ştii decât vag de mineriade, şi asta pentru că în 1999, când au fost opriţi la Costeşti, s-au mai dat nişte imagini din ’90 şi ’91. Citeşte tot articolul
Să mai dăm şi exemple pozitive, că de alea negative cred că ne-am săturat.
Povestea e aşa: ieri toată lumea dădea share la o chestie legată de vizita lui Iohannis. „Vai, ce tâmpiţi”, „Click aici să vezi o gafă legată de preşedintele Iohannis” bla bla. Click bait.
N-am avut timp să dau click, aşa că am reţinut doar că-i ceva în neregulă legat de o vizită. Nu ştiam unde, nu ştiam care e povestea, ştiam doar că e cu Iohannis şi că e nasol.
Seara, mi-a apărut în newsfeed postarea pe care o puteţi vedea în dreapta. Un scurt rezumat care îndeplinea nişte reguli, răspundea la nişte întrebări simple: ce s-a întâmplat, unde, cu cine. E drept că n-am dat click, informaţia era suficientă, dar asta m-a făcut să apreciez ce se întâmplă cu Adevărul în social media. Că puteau şi ei să facă click-bait foarte bine, toată lumea face.
De-aia am strâmbat din nas când i-a luat lumea apărarea lui Lucian Mândruţă, noul consultant pe social media de la Ringier. Mi se pare super amuzant că în ştirea de pe Pagina de Media s-a dat chestia asta drept exemplu al contribuţiei lui Mândruţă.
