UPDATE: înregistrarea episodului este aici.

Sunt câteva businessuri româneşti care îmi plac foarte mult, iar Diud e unul dintre ele. E o anumită onestitate în discursul lui Andrei Gheorghe, fondatorul Diud, care îmi dă un sentiment de încredere că ţara asta poate să dezvolte o clasă de mijloc reală. Cu mici antreprenori care mai apoi vor da mai departe afacerile în familie şi care vor împinge puţin spre normalitate România.

Pe lângă producţiile branded, Diud face mult conţinut propriu, despre care am mai scris. Mi-au plăcut încercări precum „Găteşte cu 5 lei”, „À la diud”, iar seria „Diud, where’s my tune?” mi-a dat mai multe clipuri de ascultat pe repeat.

La un moment dat am ajuns şi la ei la sediu şi e impresionant ce au reuşit în doar câţiva ani. O să descoperiţi o discuţie extrem de concentrată şi directă cu Andrei, despre începuturile colaborării cu Dan Chişu, modul în care a pornit pe cont propriu şi cum a făcut tranziţia de la manager la owner şi regizor în momentul în care soţia lui a preluat conducerea Diud.

Diseară, de la ora 22:00 puteţi să ascultaţi emisiunea pe UrbanSunsets.com. Iar mâine dimineaţă veţi găsi înregistrarea pe StarCast.ro. Deja avem online emisiunile din primele trei sezoane, plus o parte din arhiva UrbanSunsets.com.

PS: Primele trei sezoane sunt integral şi pe Anchor.fm | Spotify | Google Podcasts | Apple Podcasts.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu