Probabil că ați auzit deja povestea, Novak Djokovic a încercat să intre în Australia pentru a participa la Australian Open, dar autoritățile de acolo nu i-au acceptat viza pentru că nu e vaccinat și l-au pus să stea în carantină (că e trecut prin boală). Carantina nu e o opțiune, turneul începe pe 17 ianuarie, el ar trebui să nu se antreneze 14 zile, să stea doar în camera de hotel. Ar însemna să iasă din carantină pe 20 ianuarie și să se pună la punct fizic, să se antreneze și până e gata de joc se termină turneul.

Deja au fost mult discuții pe tema asta, n-o să insist foarte mult. Ce mi se pare aiurea e că oamenii de la Australian Open i-au acordat o scutire medicală în baza dovezilor prezentate de jucător conform cărora vaccinul ar putea să îi provoace niște reacții adverse nasoale de tot, motiv pentru care nu se vaccinează. 

Faza e că omul n-a zis niciodată asta, a evitat să spună dacă e vaccinat sau nu o grămadă de timp, iar discursul lui public a fost unul extrem de reținut în declarații dar foarte anti-vaxxer în fapte. Mai exact, n-a avut niciun stres să îmbolnăvească jumătate de populație a Belgradului când a organizat un turneu acolo în plin lockdown, ba chiar a ieșit și la party în cluburi, până în punctul în care s-a infectat și el.

Dacă ținea povestea cu nu sunt anti-vaxxer, doar am probleme medicale, l-am fi auzit declarând ceva de genul ”oameni buni, eu nu mă pot vaccina, însă vă recomand să o faceți, m-aș fi vaccinat dacă aveam cum”. Însă tăcerea asta ascunde niște idei puternic anti-vacciniste, pe care nu le verbalizează din motive de PR.

***

Dar dincolo de problema asta, hai să ne imaginăm puțin cum ar fi decurs lucrurile dacă aveam vreun turneu important în România.

Organizatorii l-ar fi pus cap de afiș fără să mai ceară vreun fel de documente medicale, ar fi fost primit din oficiu. 

Emil Boc l-ar fi așteptat în salonul VIP al aeroportului din Cluj, pentru că acolo s-ar fi desfășurat turneul, desigur. 

La sosire, Primarul Clujului l-ar fi întâmpinat cu un călduros ”Bun venit, domnule Nole!” și i-ar fi preluat căruciorul cu bagaje. Sârbul ar fi oprit 15 secunde în dreptul unui vameș care i-ar verificat în fugă pașaportul, doar așa, ca să vadă presa mai mult că își face treaba. Domnul Boc i-ar fi făcut semn discret vameșului să se miște mai repede, că nu poate ”domnul Nole” să aștepte o grămadă după niște formalități stupide. 

Până la urmă turneul ăsta aduce milioane și milioane de euro Clujului și întregului județ de fapt.

În eventualitatea puțin probabilă în care la vamă s-ar fi nimerit în ziua aia Sică Marin, care nu prea le are cu tenisul, crede în egalitate și mai mult ca sigur a votat și cu USR, lucrurile ar fi fost un pic mai complicate. Sile l-ar fi oprit mai mult la graniță pe Djokovic, spre disperarea lui Boc, că vorba aia, ”ne facem de râs în fața întregii lumi”. Cu toate astea, după 15 minute și 2 telefoane s-ar fi rezolvat problema. 

Sică Marin ar fi fost mutat pe motive disciplinare la vama Sighetu Marmației, iar superiorul său, cel care a comis greșeala să-l lase la muncă în ziua respectivă, ar fi fost pensionat anticipat.

Pentru a compensa această mare eroare de protocol, organizatorii turneului i-ar fi permis lui Nole 2 zile suplimentare de pauză, sârbul ajungând direct în turul al 3-lea, ca să nu se mai obosească prea tare, pentru că oricum lumea vrea să-l vadă doar în finală.

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu