in Casual stuff

Dacă avem noroc, această dilemă perfectă a orașului București, care pe deasupra mai e și perpetuă, s-ar putea să ajungă în manualele cursurilor de dezbateri din lumea întreagă.

Pentru că e genul de dilemă excelentă, pentru care se pot aduce atât de multe argumente pro și contra încât ar face deliciul oricărui club de dezbatere.

Cum e mai bine să trăiești în București? În frig, cu subvenție de la stat pentru agentul termic, sau în căldură, cu centrală proprie dar fără subvenție?

Sărac și încins sau bogat și înghețat? Ce alegeți?

Un primar incompetent sau unul care fură de rupe?

O duduie care cheltuie sume uriașe pe propria camarilă și pe șușe sau un gigel care nu vrea să dea niciun leuț din vistierie?

Una care dărâmă tot ce e vechi ca să construiască blocuri sau unul care nu dărâmă nimic dar nici nu vrea să mai construiască nimeni nicăieri?

Sigur că undeva e o luminiță care se vede, sunt niște speranțe, sunt niște justificări și o logică. Dar mult prea puține fapte.

Mie mi-e clar, prefer să fiu sărac și încălzit, măcar așa mi se mișcă degetele pe taste și am șansa să fac alți bani. Ca să plătesc gazele, desigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu