E abia începutul anului și pare că toată lumea vrea să obțină cât mai mult de la utilizatori, să facă conversii cu orice preț, indiferent ce înseamnă asta.
Văd asta și în reclamele de pe net, și în toate notificările pe care le primesc pe telefon, spamuri, încercări de phishing, e o agitație generală, se simte o neliniște dubioasă.
Nu mă gândesc la războaie, deși nu e deloc simpatic să te trezești dimineața cu ochii pe mesaje de genul ăsta. Dar nici nu e semn bun ce se întâmplă.
Aplicațiile de social media trag de mine mai mult, mai des, hai înapoi, aruncă un ochi, deschide! Pe Instagram s-a ajuns la notificări penibile, care înainte erau sporadice. Alea cu ”Marcel Popescu, pe care îl urmărești, tocmai a dat follow la contul Vaca Roz.” sau ”George Nistor a postat după mult timp, intră și tu să vezi.” sau Conturile Joe, Goe și Poe au shareuit recent storyuri, intră repede să le vezi!
Sigur că a scăzut consumul de social media în perioada sărbătorilor, lumea s-a ocupat și de altceva decât de like și share, trebuie făcuți să se întoarcă cumva. Vin și rezultatele pe Q4 din 2021 și probabil că vor fi proaste. Dacă nu o scădere pe vreun metric important, măcar o încetinire a creșterii. Cum adică să ai creștere cu o singură cifră? Măcar 2 cifre, altfel se supără acționarii.
La aplicațiile de fashion aceeași disperare neliniște. Am dat drumul la promoțiile de ianuarie. Sigur că începeau pe 15 ale lunii până acum, dar nu e mai bine să le pornim de pe 6? Mai mult timp pentru tine 😉
Un produs din categoria la care te-ai uitat acum câteva săptămâni are 2 sugestii care s-ar putea să fie la reducere. Intră acum!
Sigur că toată lumea vrea să vândă câte ceva și de-asta există aplicații de mobil, ca să poți da notificări, dar în cazurile astea de mai sus s-au triplat în ultima lună.
O să știu că e nasoală treaba când o să înceapă și banca să-mi trimită notificări: Marcel și Ionel tocmai au încasat câte 3000 de lei. Tu ce mai aștepți?
Nu zic să vă pregătiți pentru vremuri nasoale și crize, dar mai bine râdem la toamnă pe tema asta decât să vă luați aifon în rate acum.
2 comentarii. Leave new
mai bine îmi iau acum, înainte să înceapă criza, că cine știe când mai apuc…
word