Când eram mic, mergeam la Piaţa Veteranilor şi mă înghesuiam cu sute de oameni pe trotuarul îngust din fața complexului ca să aleg cele mai frumoase mărţişoare pentru pentru femeile din familie, colegele de clasă, și pentru profesoare. Ţin minte că erau zeci de modele diferite. Veneau mulţi artizani care făceau mărţişoare frumoase din tot felul de materiale. Şi în Militari erau chiar puţine variante, diversitatea reală era în centru. Pe la Piaţa Romană, la coloane, sau la Piaţa Amzei se găseau meşteri şi mai dibaci care îşi așezau taraba şi vindeau câteva zile ceea ce munciseră luni la rând.

Mie îmi plăceau foarte mult cele cu flori naturale presate, acoperite cu răşină epoxidică. Găseai atâtea variante şi se păstra ideea asta de mărţişor tradiţional. Deja apăruseră chinezăriile, aveam colegi care veneau cu punga de mărţişoare la 1 leu, toate de plastic sau cauciuc, cu tot felul de personaje din desene animate. Împărţeau tuturor colegelor, să fie.

Eu n-aveam bani să cumpăr pentru toate, că era 3-5 lei un mărţişor de tipul ăsta cu răşină. De unde să iei 30 de bucăţi?

Am observat de-a lungul timpului cum au tot dispărut mărţişoarele pe care le consideram drăguţe şi au fost înlocuite cu tot mai multe chinezării. Anul ăsta m-am îngrozit când am văzut oferta, aproape toate sclipicioase şi cu un aspect ieftin. 

Nu-mi place nici varianta aia în care bărbaţii mai cumpără un charm de la Pandora, de parcă a devenit cadoul universal de mărţişor. Cred că tot mai frumos e să stai şi să alegi un mărţişor pentru fiecare femeie căreia vrei să-i dai, nu să le iei la kilogram ca să bifezi. 

Ce-i drept, decât să cauţi prin mall sau prin piaţă, e mai simplu să te uiţi după bijuterii de argint, mai ales pentru femeile apropiate. Sunt pe toate categoriile de preț și pot fi purtate ulterior pe tot parcursul anului. Ceea ce mi se pare mai mișto decât cu un mărțișor simplu, pe care îl uiți într-un sertar imediat ce l-ai dat jos.

2 comentarii. Leave new

  • Cristian Banu
    martie 25, 2022 8:52 am

    La noi în Drumul Taberei a fost un târg de mărțișoare hand-made, în incinta Auchan, care erau chiar drăguțe. Deci nu au dispărut complet, probabil mai se găsesc și în alte părți.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu