După 3 ani de absenţă, Juventus se întoarce în FIFA 23, conform anunţului pe care l-au făcut chiar ei cu mult entuziasm pe social media. În perioada asta Juventus a avut un parteneriat exclusiv cu cei de la Konami care fac Pro Evolution Soccer (PES). EA Sports a ridicat din umeri, a inventat echipa Piemonte Calcio, a păstrat jucătorii (pentru că sunt drepturi separate) şi asta a fost.

Nu i-a păsat nimănui cu adevărat că lipseşte cel mai important club din Italia, cred că nici suporterii lui Juventus n-au suferit aşa tare. Sigur, e cam aiurea să nu vezi emblema şi numele echipei acolo, dar până la urmă e un joc în care te interesează să auzi numele jucătorilor pe comentariu şi să arate ca cei adevăraţi. Ah, şi să câştigi cât mai mult când te joci :))

Însă dincolo de asta cred că întâmplarea e un exemplu foarte bun şi pentru celelalte cluburi care ar putea să aibă idei de exclusivitate în PES. Nu foloseşte la absolut nimic să încerci să-i strângi cu uşa pe cei de la EA Sports, se descurcă foarte bine şi fără câteva branduri de echipe. Deşi e posibil ca ei să fi plusat acum, dacă tot au făcut o economie de sute de milioane de euro pe an doar din renunţarea la numele FIFA.

Una peste alta FIFA 23 se lansează pe 30 septembrie (ce cadou frumos de ziua mea!) şi o să fie ultimul joc cu numele ăsta.

Un preview de gameplay mai jos. Sigur, e important, dar cine nu-l vrea pe Darwin Nunez mai repede în lotul lui Liverpool? Ok, în afară de băieţii care vor să joace cu Haaland.

5 comentarii. Leave new

  • A facut-o lata Nunez al vostru in ultimul meci! Iar huliganiii aia care l-au amenintat pe Andersen ar trebui sa aiba interdictie pe viata pe stadion: https://www.gsp.ro/international/campionate/joachim-andersen-darwin-nunez-mesaje-amenintare-liverpool-crystal-palace-672016.html
    Bine, nu poti sa ai pretentii prea mari de la „suporterii” care au provocat tragedia de pe Heysel….

    Răspunde
    • Ai uneori niște remarci… ce treabă au suporterii de azi cu Heysel? Sunt tot ăia? Sunt rudele lor? La ce globale sunt cluburile de azi nu ai vreo certitudine că amenințările vin din Liverpool.

      Cu Nunez e clară treaba, a greșit și va plăti pentru asta. E uruguayan, mă așteptam să aibă un temperament vulcanic.

  • Legatura dintre aia de pe Heysel si animalele care l-au amenintat cu moartea pe Andersen se numeste clubul de fotbal Liverpool. Evident, nu sunt aceiasi oameni care au provocat tragedia de pe Heysel, dar sunt suporterii aceluiasi club. Poate acum sunt mai clar.
    Faptul ca suporterii de azi sunt din toate colturile lumii, nu are nicio relevanta, e straniu cum Liverpool atrage in continuare suporteri violenti. Atentie, nu spun ca toti sau majoritatea suporterilor lui Liverpool sunt violenti. Sper sa se ia niste masuri impotriva celor care l-au amenintat pe Andersen.
    P.S. Sper sa ia titlul si sezonul acesta Manchester City (iar Man United, la cat de prost joaca, poate retrogradeaza! 🙂 )

    Răspunde
  • Nu am spus ca doar fanii lui Liverpool sunt agresivi, imbecili se gasesc peste tot, din pacate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu