Zilele trecute vorbeam cu Antonia despre Elvis, noul film despre viața lui Elvis Presley și am zis că trebuie să ajungem și noi să-l vedem, cât îl mai prindem la cinema. A avut premiera internațională la finalul lui iunie, dar noi eram prinși atunci cu FITSul, apoi am tot fost plecați și n-a fost prea sus pe lista de priorități mersul la cinema. 

Și fix când ne-am întors din Grecia, când aveam de gând să-l caut, deschid televizorul și îmi apare un promo cu Elvis în aplicația HBO Max. Am dat play după câteva ore și așa s-a dus o altă vizită la cinema la care am fi mâncat popcorn și am fi băut porcării.

Cam așa a fost și cu ultimul film din seria Fantastic Beasts, ba chiar și cu un film românesc la care n-am ajuns la premieră și pe care voiam să-l văd – #dogpoopgirl.

Minionii 2 și noul Thor vor apărea curând pe Disney+, așa că o să le aștept acolo, nu e nicio grabă.

Cred că ăsta va fi comportamentul de consum în următorii ani. La cinema vom ajunge să vedem doar filmele pe care vrem să le vedem fix în weekendul în care apar, pe cele care merită un ecran mare cu sunet impecabil și pe cele care nu aparțin de niciun serviciu de streaming disponibil în România (mă gândesc momentan la Paramount, probabil că în 2023 o să ajungă și la noi). După Paramount ar mai rămâne Universal, Columbia și 20th Century Fox ca studiouri mari fără serviciu de streaming disponibil în România.

Chiar și așa, unele dintre studiourile de mai sus vor licenția conținutul către marile platforme de streaming pe o perioadă limitată de timp, astfel încât tot vom ajunge să le vedem pe cale legală, mult înainte să apară la TV. Dar despre această nouă paradigmă a licențierii pe serviciile de streaming voi reveni cu un articol separat pentru că sunt multe de zis.

Ideea de bază e că o să vedem tot mai rar sala de cinema, și nu pentru că ne vom teme de Covid, ci pentru că totul va fi la dispoziția noastră la o apăsare de buton pe telecomandă. Conceptul ăla de ”cinema la tine acasă” pe care îl promova HBO acum 20 de ani a devenit, în sfârșit, realitate.

7 comentarii. Leave new

  • Pai nu degeaba Cinema City o duce din rau in mai rau… Link de la colegul Radu: https://www.nwradu.ro/2022/08/cineworld-group-proprietarul-cinema-city-pregateste-faliment/

    Ultimul film vazut in cinema a fost 1917 cred, in iarna lui 2019. Dupa a venit pandemia si nici ca am mai fost. Imi pare rau ca nu am putut vedea Dune in cinema. De fapt, singurul motiv pentru care as mai merge la cinema ar fi un film super fain care merita vazut pe un ecran cat mai mare si cu sunetul cat mai tare. Dar din astea apar o data la 2-3 ani.

    Răspunde
  • Si, ti-a placut filmul Elvis?
    Eu nu am putut sa ma uit mai mult de 20min. Actorul mi se pare… din alt film.

    Răspunde
    • Să ştii că mi-a plăcut. Nu m-a rupt în două ca Bohemian Rhapsody, dar mi s-a părut nice.

      M-a enervat, în schimb, să-l văd pe Tom Hanks în rol negativ (şi super credibil).

  • Eu am ajuns recent la cinema dupa ani de zile de pauza si chiar m-am simtit bine, parca a avut alt farmec filmul, motiv pentru care voi repeta experienta.

    Am inchis netflixul, ca luna trecuta am dat 50 lei ca sa vad doua episoade din Ozark, la care m-am chinuit sa ma uit doar ca sa nu zic ca am dat banii degeaba :)).

    Nu mai am rabdare sa stau lungit pe canapea cu ochii beliti in televizor, ma simt mult mai bine facand activitati in lumea reala cu prietena sau cu baietii, inclusiv vazutul unui film. Ma bucur ca am redescoperit stilul asta de viata.

    Mai exact imi schimb comportamentul in directia opusa celei prezentate de tine, dar stiu ca sunt in minoritate.

    Răspunde
    • Păi şi statul pe canapea e o activitate în lumea reală, că nu stai virtual. Plus că poţi să ieşi cu prietenii în alte locuri (restaurant, teatru) şi să petreci altfel timpul.

  • Nu am reusit sa mai vad un film la cinematograf dinainte de pandemie. Si eram un cinefil inrait. La muzee, la concerte am reusit sa ajung anul acesta, la cinematograf inca nu.
    O explicatie ar fi ca nu ma inacanta noile filme care apar, alta ca imi place (dupa ce am fost obligat sa stau in casa) sa ies in aer liber, sa ma plimb, sa beau o bere la o terasa.
    Sper sa reusesc totusi pana la sfarsitul anului sa vad un film si la cinematograf.

    Răspunde
  • Recomand cinemaurile vechi: Eforie, Union. Pentru cei pasionati de filme vechi. Au un farmec sa le vezi pe ecran mare. Calatoresti in timp.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu