Odată cu toamna s-au redeschis şi teatrele, aşa că e momentul perfect să vedeţi nişte spectacole bune. Sunt câteva pe care le am şi eu pe listă şi sper să prind bilete. Am notat mai jos nişte recomandări, unele spectacole pe care le-am văzut deja, altele pe care vreau să le văd.

Bucureşti

Am ajuns recent la Teatrul Avangardia la Hollywood Confidenţial, un spectacol cu Cristi Iacob, Anca Florescu, Andrei Mateiu & co. E o poveste inspirată din romanele Agathei Christie, în care realitatea se îmbină cu ficţiunea. Detectivul Hercule Poirot (interpretat de Cristi Iacob) ajunge în Mallorca la o întâlnire cu Ava Gardner (Anca Florescu) şi Eroll Flynn (Andrei Mateiu), iar de aici lucrurile încep să curgă destul de rapid spre un mister care trebuie dezlegat. 

Mi-a plăcut că se apropie foarte mult de teatrul „clasic”, cel pe care l-am văzut atunci când am început să merg la teatru. Cred că e genul de spectacol care poate introduce pe cineva în lumea teatrului. Se va tot juca toamna asta, sigur îl mai prindeţi la Avangardia (adică pe Lipscani 53, sala Rapsodia).

Tot de la Avangardia am pe listă şi Şeful, spectacol care a făcut parte din selecţia FITS 2022 şi pe care, evident, n-am ajuns să-l văd. Oricum a fost sold-out foarte rapid, ceea ce nu mă miră având în vedere că din distribuţie fac parte Cristi Iacob şI Şerban Pavlu. Se joacă pe 1 octombrie la Bucureşti (dar mai e şi pe 3 octombrie la Cluj, poate vă nimeriţi pe-acolo).

Prin octombrie noiembrie sper să prind bilete şi la Tatăl, cel mai nou spectacol în care joacă Victor Rebengiuc. A avut premiera în primăvară şi se pare că va fi ultimul rol pe care îl va face (adică nu se mai apucă de niciun proiect nou). Sala de la Bulandra e destul de mică, biletele se dau ca vântul şi ca gândul, aşa că staţi cu ochii pe program dacă vreţi să-l vedeţi.

Sibiu

Ca să nu evităm elefantul din cameră: da, se mai joacă Faust. Poate părea surprinzător, dar încă sunt o grămadă de oameni care nu au văzut spectacolul lui Purcărete şi vor să meargă la Sibiu. Se joacă pe 21 şi 22, 28 şi 29 octombrie. La spectacolele astea mai sunt bilete, nu vă mai zic de alea din septembrie la care e sold-out deja.

Tot la Sibiu au fost două premiere importante şi mai urmează şi altele. Weekendul trecut s-a jucat MASS, un spectacol de Andrei şi Andreea Grosu, cu Ofelia Popii în distribuţie. Tot atunci a avut loc şi premiera celui mai nou spectacol semnat de Silviu Purcărete, „Jocuri, vorbe, greieri…”. E un spectacol care îl readuce pe scenă pe Constantin Chiriac, preşedintele FITS şi directorul TNRS. E preponderent poezie, capitol la care Constantin Chiriac excelează (l-am văzut acum câţiva ani într-un recital cu numele „Metanie Ţie, Părinte!”), aşa că sunt foarte curios ce-a reuşit să facă Silviu Purcărete ca să evidenţieze talentul ăsta. Sigur vor mai urma reprezentaţii, abia au fost premierele.

Peste vreo săptămână are loc şi premiera unui nou Romeo şi Julieta, în regia lui Andriy Zholdak. Regizorul ucrainean a fost invitat la FITS 2022 şi a susţinut o conferinţă în dialog cu George Banu. 

Ar mai fi multe alte recomandări, pe la Craiova, pe la Miercurea Ciuc unde e director artistic Vladimir Anton care a şi pus în scenă nişte spectacole despre care am auzit lucruri bine, pe la Iaşi unde montează Radu Afrim. Însă cum eu pendulez între Bucureşti şi Sibiu în ultima vreme cam astea sunt teatrele în care ajung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu