Zilele trecute am participat la deschiderea oficială a Stup, hubul de dezvoltare antreprenorială a celor de la Banca Transilvania. De data asta am fost invitat „pe business”, de unul dintre partenerii Stup cu care lucrăm în agenţie. Probabil că a fost cândva şi o lansare dedicată presei, poate prin vară.

A fost multă lume de business, am văzut şi câteva feţe cunoscute, a fost şi TJ Miles (omul are o afacere cu un service sau o spălătorie auto, poate are contul chiar la BT, why not?), l-am văzut şi pe Horia Vârlan, bucătarul de la Prima TV.

Oamenii cu badge-uri pe care scria BT sau BT Mic roiau peste tot (get it? pentru că eram la Stup 😉 so funny) şi presupun că îşi întâmpinau clienţii cărora le prezentau spaţiul, multă lume de business venită pentru networking.

Am dat şi eu o tură prin toate camerele şi mi-a plăcut cum e amenajat locul, sunt multe zone de birouri la care presupun că lucrează consultanţi BT Mic sau pot fi folosite ca spaţiu de co-working, mai sunt zone de traininguri (deja au început o serie de traininguri cu partenerii proiectului), un fel de bar şi multe altele. Stup este în clădirile noi de pe Calea Şerban Vodă nr. 206-218 (cele de lângă Şincai, zona Tineretului).

Dincolo de asta, ideea proiectului mi se pare excelentă şi până acum aplicarea se ridică la înălţimea aşteptărilor. Probabil că spaţiul Stup poate să devină un punct central pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. La fel cum Creator a fost nişte ani un spaţiu de întâlnire pentru oamenii din industriile creative (apropo Creator s-a închis de câteva luni, momentan nu pare să fie închiriat altcuiva spaţiul).

Am spus în titlu că e o idee de 1 milion de euro şi mă refeream atât la propriu, cât şi la figurat. Sigur că se putea deschide un alt sediu al Băncii Transilvania acolo pe care l-ar fi folosit anumiţi oameni, ar fi adus un profit X şi n-ar fi făcut diferenţa. Stup are potenţial uriaş pentru Banca Transilvania şi chiar şi pentru partenerii lor. În primul rând în termeni de comunicare este o oportunitate continuă de a organiza traininguri şi evenimente, de a construi o comunitate a antreprenorilor care să se întâlnească online şi offline. Genul ăsta de iniţiativă nu prea vine de la bănci, mai degrabă sunt oameni care pornesc astfel de comunităţi (prima care îmi vine în minte este Romanian Business Leaders), dar iată că aici lucrurile stau diferit.

Mai departe se poate urmări dezvoltarea afacerilor care intră în comunitatea Stup şi se pot face nişte studii de caz foarte interesante.

Pe de altă parte, costurile pentru tot proiectul ăsta sunt uriaşe. Nu vorbesc doar de amenajarea spaţiului, ci şi de toate evenimentele programate, de toţi specialiştii aduşi acolo să vorbească. Plus timpul tuturor partenerilor care se alătură drept consultanţi, plus partea de marketing în care s-a investit serios. Presupun că o bună parte din bugetul de marketing al BT se va duce spre Stup în următorii 2-3 ani.

Sper să reziste câţiva ani conceptul ăsta, mi-ar plăcea ca peste 2-3 ani să fac un sezon din Prmii trei ani cu antreprenorii care au început în perioada asta, cu ajutor de la Stup. Şi mai sper ca cel care a venit cu ideea asta să primească un bonus generos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu