La începutul lunii am participat la Cupa Alergării și cred că a fost cel mai mișto eveniment sportiv în care am fost implicat anul ăsta (deși am mai alergat pe la Bucharest Half-Marathon și am făcut crewing la un Ultra Maraton din Bulgaria).
Cupa Alergării este un eveniment inițiat de 321sport, comunitatea de running care se întâlnește marțea în Herăstrău, joia la pista de la Lia Manoliu și sâmbăta prin Băneasa. Numitorul comun din jurul acestor alergări este Radu Restivan, cel care a fondat 321sport în 2014.
A fost a doua ediție de Cupa Alergării, după ce prima s-a desfășurat preponderent online. În sensul că oamenii au alergat pe unde au vrut ei și au transmis rezultatele pe net, prin share de pe ceasul de alergare.
De data asta lucrurile au fost la alt nivel, o competiție în toată regula, cu cronometrare oficială, cu punct de hidratare, pază, un ecran uriaș, transmisie live pe Facebook, o macara video și multe altele. Totul într-un spațiu închiriat în totalitate la Complexul Național de la Lia Manoliu. Extrem de bine organizat, aș îndrăzni să spun că a fost chiar prea mult pentru a doua ediție.
Prin efortul oamenilor de la 321sport au venit la Cupa Alergării și adevărați campioni la alergare, cum ar fi Marina Baboi, campioana națională la 60, 100 și 200 de metri. Sau Mariana Fica, o atletă care a ieșit campioană națională la 800 de metri. Sau Valentina Bogdan, care câștigă constant concursuri de alergare montană.
Și la băieți a fost o competiție interesantă, cu mulți alergători foarte rapizi. Plus eu, care am fost acolo doar ca să fac act de prezență.
După o noapte lungă încheiată cu un meniu de la KFC (don’t ask) am auzit alarma ceasului ca prin vis. Și aveam două opțiuni: să rămân în pat sau să-mi mișc fundul și să fac cei 5.6 kilometri pe diferite distanțe. Am ales să mă mișc totuși, chiar dacă am făcut-o în reluare și am ieșit ultimul. Nu, serios, am fost efectiv ultimul de la ambele categorii, fete și băieți. Puteți să verificați în rezultatele oficiale.
Pur și simplu nu-mi amintesc o zi în care să fi alergat atât de prost. Nu că aș fi vreun alergător rapid în mod normal, dar parcă nici așa rău nu stau. Însă în ziua aia n-aveam energie nici să merg.
Și cu toate astea mă bucur că am ajuns să alerg cot la cot cu oameni care se ocupă cu asta zi de zi sau cu alergători super pasionați. Prefer oricând să fiu ultimul dintr-un grup de elită decât primul pensionar din parc.
Cupa Alergării se va organiza și anul viitor și ceva îmi spune că o să fie mai mare, mai mișto. Vă dau de veste când încep înscrierile, ar fi păcat să ratați experiența.
